Selectați pagina

Părintele Ioanichie Bălan – Predică în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi

Părintele Ioanichie Bălan – Predică în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi

PREDICĂ LA DUMINICA LĂSATULUI SEC DE CARNE

Predica la Duminica Infricosatei JudecatiDespre judecata de apoi şi puterea milosteniei.

 Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc… (Matei 25, 34-35)

 Iubiţi credincioşi,

A treia Evanghelie care ne pregăteşte pentru intrarea în Sfântul şi Marele Post, este cea de astăzi, a Judecăţii de apoi. Singur numele acesta este foarte înfricoşător.

Dacă primele două Evanghelii din Duminicile trecute ne puneau faţă în faţă doar cete anumite de oameni – de o parte cei smeriţi şi de alta cei mândri sau de o parte cei pocăiţi şi de alta cei desfrânaţi – Evanghelia din această Duminică ne pune în faţă nesuferitul tablou al judecăţii viitoare, când vor sta înaintea Domnului nostru Iisus Hristos – Judecătorul lumii – cele două mari cete ale omenirii, ceata celor drepţi şi ceata celor păcătoşi.

În tot Vechiul şi Noul Testament nu este un alt text care să cutremure mai tare pe om ca această Evanghelie ce s-a citit astăzi, pentru că nici sufletul omenesc nu va fi cuprins de o frică mai mare decât aceea de la judecata viitoare, când toate faptele lui bune şi rele se vor descoperi înaintea îngerilor şi a oamenilor.

Dar pentru ce s-a rânduit Evanghelia înfricoşatei judecăţi tocmai înainte de intrarea în post? Pentru ca, auzind noi de faptele bune ale celor de-a dreapta şi de puterea covârşitoare a milosteniei, să urmăm celor drepţi pe calea milei, iar pe de altă parte, auzind de osânda celor răi şi zgârciţi de la stânga, să fugim de păcatele lor, ca să nu moştenim văpaia focului de veci. Şi această aleasă pregătire pentru judecată se face mai bine ca oricând în vremea Postului Mare.

Iubiţi credincioşi,

 Două sunt judecăţile la care va sta fiecare suflet omenesc: una particulară, când moare omul, şi alta generală, la sfârşitul veacurilor. Două sunt şi venirile lui Hristos în lume: una ca Mântuitor smerit, când a luat trup de om, a pătimit, a murit pentru noi (Luca 2, 11), şi a doua ca Judecător drept, când va veni pe norii cerului cu putere şi slavă multă să judece tot neamul omenesc (Marcu 13, 26; Luca 21, 27). Două sunt şi căile de judecată: Mila şi Dreptatea, după cum spune Proorocul David: Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne (Psalmul 100, 1), Mila şi adevărul iubeşte Domnul (Psalmul 83, 12). Două sunt şi cetele oamenilor la judecată: a celor drepţi, care vor fi judecaţi după milă, şi a celor răi, care vor fi judecaţi după dreptate, pentru păcatele lor.

Dacă întâi a venit Iisus Hristos în chip de prunc smerit, fără cinste şi neslăvit de nimeni, acum va veni înconjurat de toate cetele îngereşti, nu ca Mântuitor, ci ca înfricoşat Judecător.

Atunci L-a purtat o Fecioară, acum norii cerului Îl vor ţine. Atunci L-a odihnit o iesle, acum scaunul de Judecată. Atunci peştera L-a ascuns de frica lui Irod acum tăria cerului la toată lumea Îl va arăta. Atunci câţiva îngeri şi păstori I-au cântat, acum toate trâmbiţele cele îngereşti. Atunci o stea L-a vestit lumii, acum fulgerul cel de la răsărit Îl va arăta. Atunci Irod mâniindu-se, sufletul Lui Îl căuta, acum toţi împăraţii pământului, cutremurându-se înaintea Lui vor sta. Atunci trei magi înaintea Lui visteriile şi-au deşertat, acum toţi cei drepţi candelele faptelor bune înaintea Judecătorului le vor purta. Atunci Egiptul, de frica omului, pe Fiului Omului L-a ascuns, acum tăria cerului pe Fiul lui Dumnezeu cu putere Îl va arăta.

Mare şi grozavă va fi frica aceea, cum nici nu a mai fost de la întemeierea lumii şi nici nu va mai fi (Matei 24, 21). O, Lumină, cine te va putea privi!? O, frică, cine te va putea descrie!? O, văpaie, cine din muritori te va suferi!? Căci serafimii cei cu aripi de foc şi heruvimii cu ochi de văpaie înainte vor sta, tronurile se vor aşeza, scaunele se vor pune, Judecătorul înainte cu putere va şedea, arhanghelii din trâmbiţe înfricoşat vor suna, îngerii din cele patru vânturi pe morţi îi vor scula şi la judecată îi vor aduna!

Atunci marea pe morţii ei îi va da, pământul pe morţii lui din ţărână îi va scoate, iar jivinele pe cei mâncaţi de ele îi vor preda. Oasele se vor aduna, trupurile se vor forma, duh de viaţă peste ele va sufla, toţi vor învia şi la judecată de îngeri se vor aduce.

Sculaţi-vă, popoare; veniţi, noroadelor; treziţi-vă, neamuri; adunaţi-vă, păcătoşilor, muritorilor, buni şi răi, negri şi albi, bogaţi şi săraci, iudei şi elini; veniţi la judecată. Scaunele s-au pus, cărţile s-au deschis, veniţi să vedeţi pe Cel ce L-aţi mărturisit sau tăgăduit, pe care L-aţi primit sau L-aţi lepădat! Primul Adam şi ultimul născut din femeie, prooroci, drepţi, mucenici, pustnici, credincioşi şi necredincioşi, creştini şi păgâni, cu toţii veniţi! Nici unul să nu lipsească.

Atunci domnii şi împăraţii pământului de tronul şi porfira lui Hristos se vor îngrozi; atunci judecătorii cei nedrepţi, de cumpăna Judecătorului se vor cutremura. Atunci zgârciţii pământului, pentru scumpetea lor se vor căi; beţivii şi desfrânaţii, cu pumnii se vor bate; mamele cele ucigătoare de prunci trupurile îşi vor sfâşia; ucigaşii, lacomii, leneşii şi toţi păcătoşii, văzând judecata vor da să fugă, dar de îngeri cu putere vor fi opriţi. Atunci ereticii, văzând semnul Crucii pe cer arătat, în zadar vor plânge; necredincioşii, văzând pe Hristos, fără folos pe idoli îi vor blestema.

Cei buni, dimpotrivă, atunci cu mare bucurie se vor veseli. Pustnicii lacrimile îşi vor arăta, mucenicii rănile cele pentru Hristos Judecătorului le vor descoperi, cuvioşii ostenelile, drepţii faptele cele bune le vor aduce. Atunci milostivii, milosteniile lor înaintea tronului slavei le vor afla; blânzii, cuvintele cele dulci; smeriţii, cugetele cele umilite înainte le vor purta. Atunci cei curaţi vor străluci de lumină, părinţii se vor bucura de truda cu care şi-au crescut copiii lor. Şi toţi care credinţa au păzit şi calea cea bună au săvârşit, atunci cu mare bucurie vor sălta.

Mare şi înfricoşat va fi ceasul acela, fraţilor, când îngerii şi oamenii se vor întâlni, cerul cupământul şi lumina cu întunericul vor sta faţă către faţă înaintea lui Hristos. Căci atunci şi satana cel ucigaş de oameni, care a înşelat lumea, care a tulburat popoare şi mări, care a răzvrătit pe îngeri, atunci şi el va sta la judecată.

În ceasul acela, înfricoşată va fi frica şi durerea. Iar la poruncă, îngeri iuţi ca văpaia de lumina vor intra în acele nenumărate mulţimi şi vor desparţi pe drepţi de păcătoşi, pe sfinţi de întinaţi, pe cei buni, milostivi şi aleşi, de cei răi, necredincioşi zgârciţi. Aunci se vor alege oile de capre şi se vor face doua cete. De- a dreapta vor sta oile cele ascultătoare, păstorii cei adevăraţi, creştinii cei smeriţi, având în mâinile lor stâlpări de fapte bune, iar la stânga vor sta caprele cele neascultătoare, păstorii cei năimiţi, ucigaşii de prunci, păcătoşii şi necredincioşii care n-au voit să creadă în Hristos şi să se pocăiască de păcatele lor – pentru că nici unul din cei întinaţi nu vor putea intra în împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 21 27).

Şi în mijlocul acelei înfricoşătoare mulţimi de îngeri şi oameni, de drepţi şi păcătoşi, între cer şi pământ, între întuneric şi lumină, va sta pe tron de slavă Iisus Hristos, Judecătorul lumii, cumpăna dreptăţii, Păstorul oilor cel Mare şi Izgonitorul caprelor. În jurul Său vor fi cei 12 Apostoli (Matei 19, 28) Maica Domnului şi toţi sfinţii din cer. Apoi scaune de judecată punându-se, îngeri luminaţi din trâmbiţe vor suna, tăcere mare se va face, cărţile faptelor se vor deschide, toate drept se vor cumpăni, păcatele se vor vădi şi la arătare se vor da.

În clipa aceea de durere, nimeni nu va mai putea schimba hotărârea dată, căci acolo nu va mai fi nici Jertfelnic, nici Miel de jertfă, nici tămâie, nici preoţi să dezlege păcatele, nici loc de rugăciune, nici doctor să vindece, nici doctorie, nici păstor, nici nădejde de mântuire. Nu va mai fi atunci nici milă de mamă, nici cuvânt de frate, nici glas de mângâiere, nici rude, nici prieteni, nici milă de judecător, nici untdelemn pentru candele, nici plâns de pocăinţă. Nimic nu va mai fi atunci, ci singură dreptatea din cer va privi şi adevărul din pământ va răsări (Psalmul 84, 12).

Şi în emoţia acelei chinuitoare tăceri, glasul Fiului lui Dumnezeu va răsuna tare, ca un glas de tunet ce sparge norii, ca un sunet de trâmbiţă ce spintecă văzduhul, ca un fulger din cer ce desparte suflet de suflet, inimă de inimă, pe om de fratele lui.

Cu glas dulce va zice mai întâi celor drepţi; Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia care este gătită vouă de la întemeierea lumii, căci am flămânzit şi însetat şi Mi-aţi dat de mâncat şi băut. Gol am fost şi bolnav şi închis şi M-aţi cercetat… (Matei 25, 34-37).

Iar celor de-a stânga va zice: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor… – Unde, Doamne? … În focul cel de veci… – Pentru ce, Doamne? „Pentru că am fost flămând, însetat, gol, bolnav şi legat şi nu M-aţi cercetat. În poarta voastră am bătut şi M-aţi alungat; un ban am cerut şi M-aţi scos deşert; o haină veche măcar nu Mi-aţi dat şi M-aţi înfruntat; un cuvânt de mângâiere am aşteptat, iar voi M-aţi înjurat. În nedumerire şi neştiinţă am fost, iar voi v-aţi lenevit a Mă învăţa”.

Deci, la porunca Domnului, cele două cete de suflete se vor rupe pentru totdeauna în două: primii cu mare bucurie se vor ridica întru slava împărăţiei cereşti, iar ceilalţi, cu strigăte de deznădejde se vor duce în munca cea veşnică (Matei 25, 46). Atunci va fi despărţirea cea mare şi pentru totdeauna a sufletelor, a privirilor, a soţilor, a copiilor, a rudelor, a prietenilor, a popoarelor. Atunci va fi plângere negrăită, freamăt greu, suspine şi ţipete nepotolite, pentru că mare va fi ceasul acelei despărţiri.

Atunci împăraţii după ostaşi vor suspina, copiii pe părinţi vor căuta şi nu-i vor mai afla. Soţii pe soţi, rudele pe rude, prietenii pe prieteni, păstorii pe oi, păcătoşii pe cei drepţi îi vor căuta, dar nu-i vor mai , pentru că pentru totdeauna se vor despărţi, iar între unii şi alţii, prăpastie mare se va întări (Luca 16,26) , pe care  în veac nimeni nu o va mai putea trece.

Astfel, vor pleca drepţii în odihna veşnică, cu Hristos şi toţi îngerii Lui, iar ceilalţi, în munca cea veşnică, cu diavolii şi slugile lor. Cât de înfricoşată şi mare este taina judecăţii viitoare!

 Iubiţi credincioşi,

 Poate va zice cineva că numai pe cei milostivi şi nemilostivi îi va judeca atunci Dumnezeu? Căci numai despre ei vorbeşte aici Evanghelia. Nu, fraţilor, să nu ne înşelăm. Toţi oamenii se vor judeca şi pentru toate faptele lor răspuns vor da, însă aici a vorbit Evanghelia numai de faptele milosteniei ca să ne arate tuturor cât de mare este puterea milosteniei la judecată şi cât de grele sunt urmările zgârceniei.

Sfântul Apostol Iacov ne spune clar: „Că Judecata este fără milă celui ce nu a făcut milă”. Iar pentru cei milostivi spune mai departe: Că mila biruieşte în faţa judecăţii (Iacov 2, 13). De aici înţelegem clar că mila are mai multă întâietate la Dumnezeu decât dreptatea celorlalte fapte bune. Căci Dumnezeu conduce lumea cu două mâini: în dreapta Lui este mila şi în stânga dreptatea. Cine face milă pe pământ, milă află şi aici şi la judecată, căci cu milă se judecă, iar cine este rău, desfrânat, nemilostiv, păcătos, va fi judecat cu dreptate şi aruncat la munca veşnică. Cu toate că nu s-a vorbit şi de celelalte fapte bune aici, noi să ne silim deopotrivă pentru toate să le împlinim, căci altfel nu vom putea avea haină curată, vrednică de cina Domnului şi vom fi scoşi cu tânguire afară (Matei 22, 11-14).

Mare este puterea milosteniei, fraţilor. Cine face milă, află milă. Cine dă cu bucurie săracului ce are, va lua răsplată veşnică de la Hristos. Cine primeşte pe străin, va fi primit de Domnul în rai. Cine hrăneşte şi adapă pe călător, pe lipsit, va fi hrănit din frumuseţile cerului. Cine cercetează pe bolnavi, va fi cercetat de Hristos cu multă sănătate. Cine îmbracă pe cel înfrigurat, va fi încălzit de căldura Duhului Sfânt. Cine cercetează pe cel din necaz, va fi cercetat în suferinţa sa de duhul mângâierii divine.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui, zice Domnul (Matei 5, 7). Fericiţi cei ce deschid poarta săracului şi uşa casei lor pentru călător. Fericit cel ce-şi deschide inima şi buzunarul său pentru cel care are nevoie de milă. Şi vai celui ce ocărăşte pe sărac şi-l alungă de la casa lui, că pe Hristos alungă (Matei 24, 25). Vai celui ce poate da ceva şi se zgârceşte, că nu va afla milă în ziua răsplătirii.

Să ştiţi că sunt două feluri de milostenie: trupească şi sufletească. Dacă cineva zice că este lipsit de bani, haine şi bucate pentru cei săraci, apoi nu este om să nu aibă în inima lui un cuvânt bun pentru cel abătut, un sfat frăţesc pentru cel căzut în ispite, un îndemn creştinesc pentru cel deznădăjduit.

Sunt destui oameni care nu ştiu cum să se mântuiască, cum să se spovedească, cum să postească, cum să se roage, cum să-şi chivernisească bine copiii şi casa. Deci, ce mai aşteptaţi? Cei ce sunteţi mai tari, mai râvnitori, alergaţi înaintea lor pe cale; întindeţi mâna celor învăluiţi de ispitele vieţii, strigaţi-i, spuneţi-le de Hristos, duceţi-i la biserică, la preot, la spovedanie; mângâiaţi-i, vorbiţi-le de moarte, amintiţi-le de judecata viitoare.

Sunt destui fraţi de-ai noştri care nu cunosc calea dreptei credinţe, suflete îndoielnice, oameni tulburaţi, dezorientaţi, deznădăjduiţi, naufragiaţi, oameni chinuiţi de păcate trupeşti, desfiguraţi de tot felul de patimi. De ce rămâneţi indiferenţi? Ieşiţi-le în ajutor cu pilda vieţii, cu un cuvânt dulce, cu un sfat sănătos, cu o carte de folos. Hrăniţi-i, adăpaţi-i, cercetaţi-i, salvaţi-i! Sunt fraţii noştri şi de se vor îneca lângă noi, vom da seama pentru ei, că nu le-am întins cu dragoste mâna milostivirii.

Faceţi milă şi veţi afla milă!

Iubiţi credincioşi,

 Înfricoşată este judecata de apoi, înfricoşată este despărţirea celor buni de cei răi, nesuferit este glasul trâmbiţei şi hotărârea dreptului Judecător, dar mai groaznică este veşnicia muncilor care nu vor mai avea sfârşit în veac.

Deci, ce vom face noi, păcătoşii, ca să scăpăm de ele? Să facem în viaţă milă, ca să aflăm la cer milă. Cu milă să răscumpărăm păcatele noastre, să dobândim inimile fraţilor noştri, să potolim pe vrăjmaşii noştri. Cu milă să deschidem cerul, să îmblânzim dreptatea Judecătorului, să ne facem îngerii prieteni, să izgonim pe diavoli de la noi.

Mila lui Dumnezeu o vedem peste tot. Pe Crucea Golgotei, în sânul Bisericii, sub epitrahilul preotului, în Prea Curatele Taine, în casa săracului, la căpătâiul bolnavului şi în toată zidirea. Răi fiind noi, Dumnezeu ne dă ploaie timpurie şi târzie, pâine la vreme, apă de izvor, soare cald, adiere de vani,; bucurie, sănătate, zile şi mântuire în dar. Oare la atâta milă nu se cade să răspundem şi noi tot cu milă?

Iată, peste câteva zile începem nevoinţa postului, înainte de a schimba bucatele la foc, să schimbăm zgârcenia inimii noastre în milostenie. Înainte de a ne schimba culoarea hainelor, să ne schimbăm veşmântul răutăţii noastre.

Veniţi deci astăzi să urmăm Milostivului Samarinean, Bunului nostru Mântuitor. Veniţi să punem început bun, să ieşim la lucru. Să hrănim pe săracii lui Hristos şi să mângâiem pe toţi necăjiţii pământului. Nimeni să nu se întoarcă deşert de la poarta noastră, flămând de la masa noastră, nemângâiat din casa noastră.

Împărţit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veac, spune psalmistul (Psalmul 111, 9). Deci şi noi să împărţim cu cel lipsit prisosul nostru şi numai atunci postul ne va fi bine primit, iar dreptatea inimii va dăinui în veac. Amin!

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

2 Comentarii

  1. Mihail

    E buna predica Parintelui Ioanichie, iar pentru completare va recomand sa mai cititi si: Perioada Triodului (III) – Duminica Înfricoșatei judecăți

    JUDECATA DIN URMĂ

    Eclesiastul (predicatorul), după ce vorbeşte despre Dumnezeu şi om, despre înţelepciune şi nebunie, despre bucurie şi durere, despre bogăţie şi sărăcie, despre deşertăciune şi moarte, face încheierea aceasta: – “Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este toată datoria omului. Fiindcă Dumnezeu va judeca toate faptele şi tot ce a fost ascuns, fie bun, fie rău” (12, 13-14).

    Mântuitorul Hristos descoperă semnele sfârşitului lumii (Mt. 24) şi descrie judecata din urmă în pildele despre neghine (Mt. 12, 24-30, 36-43), despre năvodul aruncat în mare (Mt. 12, 47-50), despre nunta fiului de împărat (Mt. 22, 2-14), despre cele zece fecioare şi despre talanţi (Mt. 25, 1-30), ca apoi tabloul ei impresionant să-l dezvăluie în pericopa evangheliei din Duminica lăsatului de carne (Mt. 25. 31-46). Fiul Omului apare atunci ca împărat, în slavă pe norii cerului, însoţit de îngeri; înaintea Lui vin toate neamurile şi toţi oamenii. Cei buni, oile albe se dau la dreapta şi vor merge în viaţa veşnică; cei răi, caprele negre se dau la stânga şi vor merge în osânda veşnică.

    Ziua judecăţii în Sf. Scriptură e numită “ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu” (Rom. 2, 5), ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului (Fapte 2, 20; Iuda 6), ziua lui Hristos (Filip. 1, 6, 10; 11 Tes. 2, 2-3), ziua cea de apoi (In. 6, 40; 11-24), etc.

    Învăţătura despre judecata din urmă se cuprinde între dogmele Evangheliei (Mt. 7. 1-2; 12, 36; Mc. 6, 11) şi ale apostolilor (Evrei 6, 2; Fapte 10. 42; Iuda 6; I Petru 5, 4). Biserica întreagă învaţă că după moarte urmează judecata (Evrei 9, 27), că Tatăl a dat toată judecata Fiului (In. 5, 22) şi că Hristos este nu numai Mântuitorul ci şi Judecătorul viilor şi morţilor (Fapte 10, 42; Rom. 14, 10; II Tim. 4, 1). Toţi creştinii credem, mărturisim şi aşteptăm, că Iisus Hristos “iarăşi va să vie cu mărire să judece viii şi morţii…”

    Cine şi cum va fi judecat? După ce legi se va face judecata? La aceste întrebări mari avem răspunsuri limpezi în Sf. Scriptură.

    După cum toţi oamenii şi toate neamurile au câte un “talant” sau mai mulţi, un rost sau o misiune de la Dumnezeu în lume, tot aşa va fi şi judecata: fiecare după misiunea, după talantul şi după faptele sale. Se vor judeca toate popoarele (Ps. 95, 13; 97, 9; 109, 6; Ioil 4, 12; Mt. 25, 32), toţi oamenii (Rom. 14, 10-12), cei mari şi cei mici, împăraţii şi robii, bogaţii şi săracii, profeţii şi sfinţii (Apoc. 6, 15; 11, 18; 20, 12), drepţii şi nedrepţii (II Petru 2. 9; Ecl. 3, 17), viii şi morţii (Fapte 10, 42; II Tim. 4. 1; I Petru 4, 5). Lumea întreagă va fi judecată (Fapte 17, 31; Ps. 9, 8). “Noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca fiecare, după faptele sale cele săvârşite în trup, să primească, ori bine, ori rău” (II Cor. 5, 10; Rom. 14. 10).

    Legile după care se va face judecata sunt conştiinţa şi Sf. Scriptură. Păgânii se vor judeca după legea conştiinţei scrisă de Dumnezeu în inimile lor (Rom. 2, 14-16); iudeii vor fi judecaţi după legea lui Moise (Rom. 2, 12); creştinii se vor judeca după legea Evangheliei (Rom. 2, 16) şi cu toţii după legea libertăţii (Iac. 2, 12). “De va auzi cineva cuvintele Mele şi nu va crede, grăieşte Mântuitorul, Eu nu-l judec, că n-am venit să judec lumea, ci să măntuiesc lumea. Pe cel ce se lapădă de Mine şi nu primeşte cuvintele Mele, este cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua cea de apoi” (In. 12. 47-8). Cuvintele Evangheliei vor fi martorii care ne vor mijloci fericirea sau osânda veşnică, iar apărătorii, faptele bune (Mt. 25, 34-40).

    Se vor descoperi şi judeca, după dreptate (Fapte 17, 31) şi adevăr (Rom. 2. 2), toate gândurile (I Cor. 4, 5), toate tainele inimii (Evrei 4, 12-13), toate cuvintele (Mt. 12, 36-7) şi toate faptele oamenilor (Mt. 16. 27). Mai ales se vor cerceta faptele îndurării trupeşti: săturarea flămânzilor, adăparea însetaţilor, primirea străinilor, îmbrăcarea săracilor, cercetarea bolnavilor şi a întemniţaţilor (Mt. 25. 34-45). Faţă de cei ce nu au tăcut milostenie, judecata va fi fără milă (Iac. 2, 13). Prin urmare şi la judecata din urmă, în cer ca şi pe pământ, legea cea mai mare este dragostea. Toate faptele făcute din iubire pentru fraţii cei mai mici ai Mântuitorului sunt făcute ca pentru El şi răsplătite.

    Cum se vor putea descoperi şi arăta gândurile, cuvintele şi faptele noastre la judecata din urmă, nu ştim. Cum se vor deschide cărţile (Apoc. 20, 12), ştie numai Dumnezeu. El are atotştiinţa şi atotputernicia. În orice caz, dacă oamenii sunt în stare să-şi comunice sau să-şi descopere gândurile, direct sau prin diferite aparate de telefon, telegraf şi radio, prin locuri şi unde nevăzute (pe unde e cu putinţă să fie păstrate şi ale noastre), cu atât este mai cu putinţă la Dumnezeu să ştie toate. (Unii bărbaţi de ştiinţă nu au pierdut speranţa să afle undele aeriene care păstrează şi astăzi cuvintele Mântuitorului).

    Lucrul cel mai cutremurător din procesul judecăţii din urmă este descoperirea gândurilor inimii şi arătarea faptelor ascunse. Nimic nu va îngrozi şi ruşina mai mult decât acestea. Atunci păcătoşii vor plânge şi vor striga munţilor şi stâncilor: cădeţi peste noi şi ne acoperiţi… (Apoc. 6, 15-6). Vor plânge cei ce au iubit mai mult minciuna decât adevărul, nedreptatea în locul dreptăţii, viciul în locul virtuţii; toţi cei ce au ales moartea în locul vieţii şi blestemul în locul binecuvântării (Deuter. 30, 19); toţi cei vinovaţi faţă de Jertfa iubirii, care este Trupul şi Sângele Domnului… – Focul judecăţii lui Dumnezeu va arăta fiecăruia ce a zidit: aur, argint, pietre scumpe; lemne, fân sau trestie (I Cor. 3, 11-14).

    Apoi se va rosti sentinţa; celor drepţi; “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui meu”…; celor păcătoşi: “Duceţi-vă de la mine, blestemaţilor… Şi vor merge aceştia în osânda veşnică şi drepţii în viaţa veşnică “.

    Doi oameni tăiau lemne în pădure. După ce au doborât un copac, unul, necredincios, zice:
    – “Iată, aşa e şi cu viaţa noastră… Trăim, ne zbatem şi la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe buşteanul acesta, şi nimic nu s-alege de noi”…
    Celălalt, care era un om credincios, îi răspunde: “Nu-i aşa prietene… Abia după ce am doborât acest buştean, vom putea să vedem dacă e bun de clădit, sau e scorburos şi bun numai de aruncat în foc… Aşa e şi cu noi… Abia după ce murim, vede bunul Dumnezeu ce trebuie să facă cu noi: să ne aşeze de-a dreapta Lui, întru viaţa cea veşnică, sau să ne arunce în focul cel nestins”…

    Necredinciosul căzu pe gânduri şi peste puţină vreme se întoarse şi el la credinţa creştină.

    Dacă cu un lemn se face o astfel de socoteală, cu atât mai mult cu omul, care preţuieşte mai mult decât iarba câmpului sau lemnele pădurii.

    De aceea, judecata lui Dumnezeu se cuvine să ţină în noi treaz gândul şi simţul răspunderii, grija să fim totdeauna pregătiţi ca să dăm “răspuns bun la înfricoşata judecată a lui Hristos “.

    Cum despre ziua judecăţii nu ştie nimeni, când va veni, evanghelia Mântuitorului ne îndeamnă stăruitor să priveghem şi să fim totdeauna gata, ca cele cinci fecioare înţelepte.

    – “Privegheaţi”… (Lc. 21, 36; Mt. 25, 13). “Privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi când va fi ziua aceea” (Mc. 13. 33)… “Cel nedrept să nedreptăţească înainte, cel spurcat să spurce încă, cel drept să facă dreptate mai departe, cel sfânt să se sfinţească şi mai mult. Iată vin curând şi plata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta sa ” (Apoc. 22, 11-12).

    Doamne Iisuse,… învredniceşte-ne pe noi păcătoşii, la a doua înfricoşată venirea Ta, să stăm de-a dreapta măririi Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicei Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi.

    extrase din: Duhul Adevarului – Par. Ilarion V. Felea

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *