– Parinte, cum sa ne mai pazim de intinaciunile perverse ale necuratului din vremurile de astazi?

– Orice plan omenesc, (facut) dupa legile noastre, n-are sorti de izbanda. V-am spus: numai rugaciunea si Dumnezeu il mai pot salva pe om. Am comparat situatia (din zilele noastre) cu ceea ce s-a-ntamplat cand au navalit nemtii peste linia Maginot. Atunci, cei mai buni dintre francezi au strigat catre toti: “Sauve qui peut!”.

– Scapa cine poate!

– Da. Dar la noi, singurul lucru care ne mai scapa – am mai spus – este rugaciunea.

– […] O sa ajungem si noi vreodata sa fim o natie unita, parinte?

– Va spun ceva: “numai cei care vor rabda pana la sfarsit se vor mantui”.

– Si vine timpul rabdarii, nu?

– Trebuie sa vie! Voi ati vrea ca Dumnezeu sa nu-i fi dat voie lui Irod sa-l omoare pe Ioan? Sa nu-i fi dat voie sa ucida pruncii? Atunci el ar fi fost sarbatorit ca sfant!

– Dar nu se plineau Scripturile…

– Trebuia ca fiecare sa-si arate arama, nu? Si ca treburile sa se cearna…

– Nicolae Burdea: Va mai aduceti aminte parinte cand a fost cel mai greu moment al vietii dumneavoastra si, daca va mai amintiti, cum ati reusit sa treceti peste el?

– Eu n-am reusit niciodata sa rezolv o problema! Atunci cand a fost mai greu am vazut mana lui Dumnezeu! Eu, cu “dovleacul” (capul) meu, n-am reusit niciodata.

– V-o tinut Dumnezeu!

– M-a tinut – nu pentru meritele mele, ci ca sa atraga atentia altora!

– Deci ati fost pilda pentru altii…

– Nu. Nu pilda…

– Am inteles, parinte. Nu trebuie sa gasim noi solutiile. Ele sunt la Dumnezeu.

– Sa va mai spun ceva. Cand mucenicii erau aruncati la fiare, acestea erau infometate inainte de a fi asmutite asupra lor. Alergau ele sa-i sfasie, insa instinctual le spunea ca sunt oameni si…le lingeau picioarele.

– Nicolae Burdea: Fiind dobitoc, animalul nu poate sa distinga lucrurile…

– Ba da. Fiindca Dumnezeu era Cel care ii “dadea” si la magarita ce sa vorbeasca. Deci, cand leii dadeau de Daniil, nu-l mai sfasiau. O singura exceptie este – dar asta fiindca el si-a dorit-o -, a sfantului Ignatie Teoforul, care a tanjit sa fie sfasiat de fiare, ca nu cumva acestea sa-i linga picioarele si el sa creada ca este sfant! Ca sa nu-i vina aceasta idee – ca el este mai bun decat altii -, s-a rugat Domnului ca mai bine sa fie sfasiat decat sa se socoteasca pe sine mai drept (decat ceilalti).

Extrase din materialul lui George Crasnean, “Un an fara avva Adrian”, aparut in revista “Lumea monahilor”, nr. 63/ septembrie 2012.