Selectați pagina

Papa: Vaccinul Covid e obligatoriu pentru cei care își doresc să fie primiți în Rai!

Papa: Vaccinul Covid e obligatoriu pentru cei care își doresc să fie primiți în Rai!

Acuzat, mai mult sau mai puțin voalat, că nu face suficiente lucruri pentru a propovădui obligativitatea respectării măsurilor antipandemice, Papa Francisc a făcut un anunț care a surpins opinia publică internațională.

papa francisc vaccin

Papa: Vaccinul Covid va fi obligatoriu pentru cei care își doresc să fie primiți în Rai!

Luând ca model țările ce nu permit tranzitarea granițelor fără prezentarea unui test negativ Covid, Papa Francisc a declarat  că Dumnezeu i s-a arătat de curând și l-a informat în legătură cu o nouă condiție obligatorie pentru cei care își doresc să intre în Rai: doar cei care vor primi, în săptămânile și lunile următoare, vaccinul anti-COVID-19, vor avea accesul asigurat în Împărăția Cerurilor.

„Acest lucru este foarte important pentru mântuirea tuturor oamenilor de pe Pământ”, a explicat Papa Francisc. „Știm că Dumnezeu îi lasă pe toți în Rai pentru că ne iubește pe toți și nu-i pasă cu adevărat în ce fel de răutate trăim în această viață, dar trebuie să fim atenți la cel mai mare păcat pământesc al zilelor noastre: acela de a nu primi vaccinul anti-Covid. Dumnezeu m-a informat că El nu îi va lăsa în Rai decât pe care și-au inoculat ambele doze din acest vaccin foarte sigur”, a mai adăugat Papa.

Anunțul Papei vine în timp ce liderii națiunilor din întreaga lume fac presiuni pentru ca cetățenii să primească vaccinul. De asemenea, purtătorii de cuvânt ai Vaticanului susțin in corpore că soluția anti-Covid nu este în niciun fel dăunătoare și că nu este menită să transforme pe cineva în zombie, hipster, homosexual, aderent neo-marxist sau alte ciudățenii de acest gen.

Papa Francisc a mai declarat că primirea ambelor doze de vaccin va fi de folos atât pentru cei vii, cărora li se poate reduce chiar la jumătate timpul de așteptare pentru trecerea pe porțile Raiului, cât și pentru cei deja morți, orice doză inoculată pe Pământ ducând automat, în viața de apoi, la „eliberarea imediată, din Purgatoriu, a rudelor decedate” ale celui vaccinat.

Citește întregul pamflet în Academia Cațavencu

Amintim că toate textele din pagina Academia Caţavencu sunt pamflete şi trebuie tratate ca atare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *