Selectați pagina

Papa Francisc are ca prioritate împăcarea cu bisericile orientale

Papa Francisc are ca prioritate împăcarea cu bisericile orientale

papa-franciscPapa Francisc și-a multiplicat gesturile față de bisericile ortodoxe și orientale, făcând din această apropiere o prioritate a pontificatului său, comentează agenția France Presse.

Suveranul Pontif se va întâlni în cadrul vizitei pe care o va face de vineri până duminică în Armenia cu o mică biserică devenită autonomă după Conciliul de la Calcedon din secolul al IV-lea în urma căruia biserica creștină s-a despărțit în două ramuri: catolică și ortodoxă. Biserica apostolică armeană este, așadar, o biserică distinctă de biserica ortodoxă — care îi include pe ruși, greci, georgieni, etc. — separată de biserica catolică de la schisma din 1054.

Pentru Papa Francisc aceasta este a 14-a călătorie în străinătate în cei trei ani de Pontificat și va avea în primul rând o dimensiune religioasă, cu încurajarea renașterii creștinismului într-o țară care a suferit sub jugul comunismului sovietic ateu, comentează AFP.

 Suveranul pontif vrea să-și arate interesul său pentru aceste mici biserici orientale, cu o istorie adesea tragică, subliniind că acestea fac parte din aceeași familie și că le separă foarte puțin de Roma. Este, de asemenea, un gest față de o biserică prezentă în zona țărilor aflate în război din Orientul Mijlociu.

O ceremonie ecumenică este programată pentru sâmbătă în Piața Republicii din Erevan. Calea reconcilierii cu ortodoxia a fost deschisă de Conciliul Vatican II și la întâlnirea istorică de la Ierusalim, din anul 1964, dintre Papa Paul al VI-lea și Athenagoras, patriarhul Constantinopolului.

Papa Francisc, care s-a bucurat de simpatie din partea ortodocșilor în Buenos Aires (Argentina), și-a exprimat adesea admirația pentru modul în care se roagă ortodocșii, ceea ce a accelerat această apropiere.

El a ales să insiste mai mult asupra identității sale de “Episcop al Romei” și mai puțin asupra preeminenței revendicate de Roma asupra bisericilor ortodoxe și orientale. De asemenea, el a pus mult accent pe “ecumenismul de sânge”, subliniind faptul că islamiștii atacă instinctiv, fără discriminare pe ortodocși, catolici, protestanți, copți.

Papa Francisc s-a asociat cu Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, “primus inter pares” în ierarhia patriarhilor ortodocși, în mai multe inițiative: rugăciunea pentru pace israeliano-palestiniană de la Vatican (iunie 2014), enciclica “Laudato si” (iunie 2015) și vizita în insula Lesbos (aprilie 2016).

În anul 2014, Papa Francisc s-a întâlnit cu toți patriarhii sau reprezentanții bisericilor ortodoxe în Bazilica Sfântului Mormânt de la Ierusalim.

El a chemat de mai multe ori bisericile orientale atașate Romei să colaboreze cu vecinii ortodocși, dându-le uneori sentimentul de a fi abandonate în favoarea ecumenismului, mai ales în conflictul din Ucraina.

La sfârșitul anului 2014, Suveranul Pontif a vizitat sediul Patriarhiei Constantinopolului de la Istanbul și a fost smerit în fața Patriarhului Bartolomeu, cerându-i binecuvântarea.

Dar gestul istoric va rămâne întâlnirea sa din februarie de la Havana (Cuba), după secole de animozități, cu Patriarhul rus Kirill, conducătorul celei mai mari biserici ortodoxe din lume (cu aproape 130 de milioane de credincioși). Cei doi lideri religioși din lumea creștină au semnat au acea ocazie o declarație comună care face apel la cele două biserici să lucreze împreună în Orientul Mijlociu, amintește AFP.

Sursa: agerpres.ro

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: