Selectați pagina

Papa de la Roma – membru de onoare al Academiei Române

Papa de la Roma – membru de onoare al Academiei Române

Papa Francisc a acceptat să fie membru de onoare al Academiei Române, informează Arhiepiscopia Romano-Catolică București, într-un comunicat transmis Agerpres.

Conform sursei citate, o delegație oficială a Academiei Române i-a adresat această invitație Papei Francisc în timpul audienței private acordate de Sfântul Părinte, miercuri, la Vatican.

„Suveranul Pontif a acceptat „din prietenie pentru România” înalta onoare oferită de Academia Română, însemnele academice urmând a fi trimise la Sfântul Scaun prin Nunțiatura Apostolică”, precizează comunicatul citat.

Delegația română, condusă de președintele Academiei, acad. Ionel Valentin Vlad, a fost formată din acad. Cristian Hera, acad. Victor Spinei, acad. Bogdan Simionescu și acad. Victor Voicu. Academicienii români au fost însoțiți de ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice, membru de onoare al Academiei Române, arată sursa citată.

Cu ocazia audienței private, delegația Academiei Române i-a oferit Papei Francisc un Album al Academiei, precum și Vechiul Testament — în traducerea lui Nicolae Milescu, prima traducere integrală a textului biblic în limba română, realizată între anii 1661 — 1668, având ca sursă principală textul grecesc din Septuaginta.

Papa Francisc este al doilea Suveran Pontif al Bisericii Catolice ales membru de onoare al Academiei Române, după Ioan Paul al II-lea, devenit membru de onoare al înaltului for de știință și de cultură al țării noastre în anul 2001, se mai arată în comunicatul citat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *