Selectați pagina

Omilia Sfântului Grigorie Palama “la Duminica purtătoarelor de mir”

Omilia Sfântului Grigorie Palama “la Duminica purtătoarelor de mir”

Sfântul Grigorie Palama, Omilia a 18-a

La Duminica purtătoarelor de mir; în care [se vorbeşte] şi despre faptul că Născătoarea de Dumnezeu L-a văzut cea dintâi pe Domnul înviat din morţi

Omilia Sfântului Grigorie Palama “la Duminica purtătoarelor de mir”

Omilia Sfântului Grigorie Palama “la Duminica purtătoarelor de mir”

1. Învierea Domnului este o înnoire a firii omeneşti, o chemare din nou la viaţă a lui Adam cel dintâi – care din pricina păcatului fusese înghiţit de moarte, şi prin moarte se întorsese în pământul din care a fost plăsmuit -, o replăsmuire şi o revenire a acestuia la viaţa cea fără de moarte. Aşadar, după cum pe acela care la început a fost plăsmuit şi făcut viu nu l-a văzut nimeni dintre oameni[1] – căci în acel ceas nu era încă nici un [alt] om -, dar după ce a primit duh de viaţă prin suflarea dumnezeiască, prima dintre toţi ceilalţi care l-a văzut a fost o femeie – căci după el, Eva a fost prima dintre oameni -, tot aşa, pe al doilea Adam, care este Domnul, nimeni dintre oameni nu L-a văzut înviind din morţi. Căci nimeni dintre ai Săi nu a fost de faţă, iar soldaţii care păzeau mormântul, fiind cutremuraţi de frică, s-au făcut ca nişte morţi. Însă după ce a înviat, prima dintre [toţi] ceilalţi care L-a văzut a fost o femeie, după cum l-am auzit astăzi pe Marcu binevestindu-ne: Căci înviind Iisus dimineaţa, în prima zi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena[2].

2. Aşadar, pare clar că evanghelistul a spus şi ceasul în care a înviat Domnul, adică dimineaţa, şi că a fost văzut mai întâi de Maria Magdalena şi că a fost văzut chiar în ceasul învierii. Însă nu spune aşa, [lucru care] va fi limpede pentru cei care vor să cunoască un pic [lucrurile]. Căci puţin mai sus, fiind el în acord cu ceilalţi evanghelişti, spune că această Marie a venit şi mai înainte la mormânt împreună cu celelalte purtătoare de mir, şi că văzând mormântul gol, a plecat[3]. Astfel că Domnul a înviat cu mult mai înainte de dimineaţă, atunci când L-a văzut [Maria]. Şi vrând să indice şi timpul acela, nu a mai spus simplu dimineaţa, ca aici [mai jos], ci dis de dimineaţă[4]. Aşadar, el vorbeşte de o lucire nedesluşită ce precede atunci răsăritul soarelui la orizont, pe care o arată şi Ioan spunând că Maria Magdalena a venit la mormânt în zori, pe când era încă întuneric, şi a văzut piatra răsturnată de pe mormânt[5].

3. Dar potrivit lui Ioan, aceasta nu numai că a venit atunci la mormânt, dar a şi plecat de la mormânt fără să Îl vadă pe Domnul. Căci aleargă şi vine la Petru şi la Ioan şi le vesteşte nu că a înviat Domnul, ci că a fost luat din mormânt, ceea ce arată că încă nu ştia de înviere[6]. Rămâne deci că Domnul nu S-a arătat Mariei prima în sens absolut, ci [i S-a arătat ei întâi] după venirea deplină a zilei. Există aşadar ceva vestit de evanghelişti în chip umbrit, pe care îl voi descoperi iubirii voastre. Căci prima dintre toţi oamenii care a primit de la Domnul vestea cea bună a învierii Domnului a fost, aşa cum era cuvenit şi drept, Născătoarea de Dumnezeu. Şi Aceasta L-a văzut înviat înaintea tuturor, şi s-a bucurat de dumnezeiasca Sa convorbire, şi nu numai că L-a văzut cu ochii şi L-a auzit cu urechile ei, dar s-a şi atins prima şi singura cu mâinile de preacuratele Lui picioare, chiar dacă evangheliştii nu spun toate acestea în chip deschis, nevrând să o aducă spre mărturie pe Maica Sa, ca să nu dea motiv de bănuială celor necredincioşi. Întrucât însă acum, prin harul Celui înviat, cuvântul meu este pentru cei credincioşi, iar subiectul sărbătorii ne sileşte să lămurim cele cu privire la mironosiţe, dându-[ne] cuvânt Cel Care spune că nu e nimic ascuns care să nu se facă arătat[7], vor fi dezvăluite [de noi] şi acestea.

4. Aşadar, purtătoarele de mir sunt acelea care au urmat [Domnului] împreună cu Maica Domnului şi care în vremea patimii celei mântuitoare au rămas [cu El] şi [apoi] s-au silit să ungă cu miruri trupul Domnului. Căci atunci când Iosif şi Nicodim au cerut şi au luat de la Pilat trupul Domnului, şi L-au coborât de pe Cruce şi L-au înfăşurat în giulgiuri cu miresme foarte vâscoase, şi L-au pus într-un mormânt cioplit în stâncă şi au pus o piatră mare pe uşa mormântului[8], erau de faţă potrivit evanghelistului Marcu, privind şi şezând înaintea mormântului, Maria Magdalena şi cealaltă Marie[9]. Iar prin spusa cealaltă Marie sugerează fără îndoială că e vorba de Maica lui Dumnezeu – fiindcă ea [mai] era numită şi maică a lui Iacov şi a lui Iosi, pentru că aceştia erau din Iosif, logodnicul ei. Dar la punerea în mormânt a Domnului au fost de faţă privind nu numai acestea, ci şi alte femei, după cum istoriseşte Luca, scriind: Şi urmându-I femeile, care veniseră cu El din Galileea, priveau mormântul şi cum a fost pus trupul Lui[10]. Şi erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele[11].

5. Şi întorcându-se, au cumpărat miresme şi miruri[12], fiindcă nu cunoscuseră încă precis că Acesta este cu adevărat mireasma vieţii pentru cei ce se apropie de El cu credinţă, precum şi mireasmă a morţii pentru cei care [rămân] necredincioşi până la sfârşit, şi că mireasma hainelor Lui, adică a trupului Său, este mai presus de toate miresmele şi că mir revărsat este numele Lui[13], prin care a umplut de bună mireasmă lumea întreagă, ci pregătesc miruri şi miresme, gândindu-se [că acestea sunt] pe de o parte spre cinstea Celui ce zăcea [în mormânt], iar pe de altă parte, pentru cei care voiau să se apropie, spre uşurarea, prin ungerea cu acestea, a mirosului greu al trupului [ce urma] să putrezească.

6. Pregătind aşadar mirurile şi miresemele, sămbătă au stat liniştite (ἡσύχασαν), potrivit poruncii[14]. Căci nu cunoşteau Sabatul cele adevărat şi nici nu recunoscuseră acel Sabat preabinecuvântat care strămută firea noastră din adâncurile iadului la înălţimea cea prealuminoasă, dumnezeiască şi cerească. Şi în ziua una a sâmbetelor[15], adânc în zori, după cum spune Luca, au venit la mormânt, purtând miresmele pe care le pregătiseră[16]. Iar Matei spune: După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua una a sâmbetelor[17]; [şi adaugă] că cele care au venit au fost două. Ioan zice: dimineaţă, fiind încă întuneric[18]; [şi zice că] una a fost cea care a venit: Maria Magdalena. Iar Marcu zice: foarte de dimineaţă, în ziua una a sâmbetelor[19], trei fiind cele care au venit[20]. Aşadar, toţi evangheliştii numesc Duminica ziua una a sâmbetelor. Iar prin [expresiile] adânc în zori, foarte de dimineaţă, dimineaţă, pe când era încă întuneric [numesc] timpul din jurul zorilor, când se îngemănează lumina cu întunericul; acesta este momentul în care aurora începe să lucească la orizont, vestind ziua. Iar dacă ar privi cineva de departe spre acest [punct], [va vedea că cerul] începe să se coloreze de lumină în jurul ceasului al nouălea din noapte, astfel încât mai rămân trei ore până să se facă zi deplină.

7. Dar evangheliştii par a fi cumva în dezacord cu privire la acest timp şi la numărul femeilor, pentru că, după cum am spus, purtătoarele de mir erau multe, şi nu au venit o singură dată la mormânt, ci de două şi trei ori, unele cu altele, însă nu aceleaşi [de fiecare dată], toate în zori, dar nu exact în acelaşi timp, iar Magdalena, singură dintre celelalte, a venit iarăşi şi a rămas mai mult. Deci fiecare dintre evanghelişti vorbind de o singură venire a unora, le lasă deoparte pe celelalte. Dar după cum adun eu şi pun laolaltă de la toţi evangheliştii, precum am spus mai înainte, [socotesc] că prima dintre toate care a venit la mormântul Fiului şi Dumnezeului [ei] a fost Născătoarea de Dumnezeu, care a adus-o cu sine pe Maria Magdalena. Şi lucrul acesta mă învaţă mai ales evanghelistul Matei: Căci a venit, zice, Maria Magdalena şi cealaltă Marie – care era fără îndoială Maica lui Dumnezeu -, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare. Căci un înger al Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi haina lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei care păzeau şi s-au făcut ca nişte morţi[21].

8. Aşadar, toate celelalte femei au venit după cutremur şi după fuga străjerilor, şi au găsit mormântul deschis şi piatra prăvălită. Dar Fecioara-Maică a fost de faţă când s-a întâmplat cutremurul, când a fost prăvălită piatra, când s-a deschis mormântul şi paznicii erau de faţă, chiar dacă erau cutremuraţi de frică. De aceea, sculându-se după cutremur, aceştia pe dată au căutat să fugă, în vreme ce Maica lui Dumnezeu se desfăta de [acea] vedere fără teamă. Iar mie mi se pare că pentru ea prima s-a deschis acel mormânt purtător de viaţă – căci pentru ea prima şi prin ea ni s-au deschis toate cele câte sunt sus în cer şi câte sunt jos pe pământ-, şi pentru ea a strălucit astfel îngerul, astfel că, deşi ceasul acela era încă cuprins de întuneric, să vadă, sub îmbelşugata lumină a îngerului, nu numai mormântul gol, ci şi cele de îngropare zăcând în ordine şi dând mărturie în multe chipuri despre ridicarea din morţi a Celui îngropat.

9. Prin urmare, îngerul cel binevestitor era însuşi acel Gavriil. Căci cum a văzut-o pe [Maica Domnului] grăbindu-se astfel către mormânt, el care i-a spus la început: Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu[22], se grăbeşte şi acum şi coboară să-i grăiască iarăşi aceasta pururea Fecioarei, binevestindu-i învierea din morţi a Celui născut din ea fără sămânţă; [se grăbeşte] să ridice piatra, şi să-i arate şi mormântul gol şi cele de îngropare şi astfel să o încredinţeze de vestea cea bună. Iar îngerul răspunzând, spune [Evanghelia], a zis femeilor: «Nu vă temeţi! Căutaţi pe Iisus Cel răstignit? S-a sculat. Iată locul unde a zăcut Domnul[23]. Căci, zice [îngerul], chiar dacă îi vedeţi pe păzitori cutremuraţi de frică, voi însă să nu vă temeţi. Căci ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi. S-a sculat, nu este aici. Căci El nu numai că nu poate fi ţinut de închizătorile, zăvoarele şi peceţile iadului, morţii şi mormântului, ci [mai mult], este şi Domnul nostru, al îngerilor cei fără de moarte şi cereşti, şi El singur este Domnul a toate. Căci, zice, priviţi locul unde a zăcut Domnul. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că a înviat din morţi[24]. Şi au ieşit, zice, cu frică şi cu bucurie mare[25].

10. Mi se pare iarăşi că Maria Magdalena şi celelalte femei care veniseră până atunci aveau încă frică. Căci nu înţeleseseră puterea celor spuse înger şi nici nu au putut să primească în chip desăvârşit lumina, ca să vadă şi să observe cu exactitate. Însă Maica lui Dumnezeu a dobândit bucurie mare, întrucât a înţeles cele [spuse] de înger şi a devenit întreagă lumină, ca una ce era curăţită în cel mai deplin mod posibil şi era plină de har în chip dumnezeiesc, şi prin toate a cunoscut în chip sigur adevărul şi a crezut arhanghelului, pentru că şi acesta, de multă vreme, i s-a arătat vrednic de crezare prin fapte. Cum dar să nu înţeleagă Fecioara cea plină de înţelepciune dumnezeiască ceea ce s-a săvârşit, atâta vreme cât a fost de faţă la cele întâmplate, a văzut cutremurul, şi încă unul mare, înger coborât din cer, şi acesta fulgurant, [aproape] moartea păzitorilor, mutarea pietrei, golirea mormântului, marea minune a celor de îngropare, care deşi erau nedezlegate şi amestecate cu smirnă şi aloe se vedeau goale de trup, şi pe lângă acestea, vederea şi vestirea bucuroasă adusă de înger? Ieşind însă ele după această bună vestire, Maria Magdalena, ca şi cum nu l-ar fi auzit pe înger – şi probabil că nici acela nu a grăit pentru ea -, vorbeşte doar despre golirea mormântului, negrăind niciun cuvânt despre cele de îngropare, şi a alergat către Simon Petru şi celălalt ucenic[26], după cum spune Ioan. Însă Fecioara, Maica lui Dumnezeu, însoţită de celelalte femei, s-a întors iarăşi acolo de unde venise. Şi iată, după cum spune Matei, Iisus le-a întâmpinat, zicând: «Bucuraţi-vă!»[27].

11. Vedeţi că Maica lui Dumnezeu L-a văzut înaintea Mariei Magdalena pe Cel care pentru mântuirea noastră cu trupul a pătimit, a fost îngropat şi a înviat? Iar ele apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I S-au închinat[28]. Aşa după cum atunci când Născătoarea de Dumnezeu, auzind împreună cu Maria Magdalena de la înger vestea cea bună a învierii, singură ea a înţeles puterea celor spuse, la fel şi atunci când L-a întâmpinat împreună cu celelalte femei pe Fiul şi Dumnezeu, ea a fost prima dintre toate celelalte care L-a văzut şi L-a recunoscut pe Cel înviat, şi căzând s-a atins de picioarele Lui şi a devenit apostol al Lui către apostoli. Iar că Maria Magdalena nu a fost împreună cu Maica lui Dumnezeu când, întorcându-se Ea de la mormânt, a întâmpinat-o Domnul şi i S-a arătat şi i-a grăit, învăţăm de la Ioan. Căci acesta zice: A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: «Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus»[29]. Cum ar mai fi putut să zică unele ca acestea dacă L-ar fi văzut şi L-ar fi atins cu mâinile şi L-ar fi auzit, întâlnindu-L; [cum ar mai fi spus] că L-au luat şi L-au mutat, dar nu ştim unde? Iar după alergarea la mormânt a lui Petru şi Ioan şi după vederea acolo a giulgiurilor şi după întoarcerea lor, Maria stătea afară lângă mormânt plângând[30].

12. Vedeţi că nu numai că nu L-a văzut încă, dar nici nu fusese încredinţată prin auzire? Şi când îngerii care se arătaseră au întrebat-o: Femeie, de ce plângi?, ea iarăşi le-a răspuns ca despre un mort[31]. Iar când s-a întors şi L-a văzut pe Iisus, iarăşi nu a înţeles, şi fiind întrebată şi de El: De ce plângi, a grăit lucruri asemănătoare, până când Acela, chemând-o pe nume, i S-a înfăţişat că este El. Atunci, căzând şi ea la pământ şi căutând să-I îmbrăţişeze picioarele, a auzit de la El: Nu te atinge[32]. De aici învăţăm că atunci când S-a arătat mai înainte Maicii Sale şi femeilor care erau împreună cu Ea, doar Acesteia I-a îngăduit să-I atingă picioarele, chiar dacă Matei le face părtaşe [la această atingere] şi pe celelalte femei, nevrând, din pricina despre care am vorbit la început, să o pună înainte pe Maica Sa în privinţa unor astfel de lucruri.

13. Apoi, după ce Pururea Fecioara Maria a venit prima la mormânt şi a primit prima vestea cea bună a învierii, multe femei au venit şi au văzut şi acelea piatra răsturnată şi i-au auzit şi ele pe îngeri; şi după acea auzire şi vedere s-au întors înapoi şi s-au împărţit. Unele, după cum spune Marcu, au fugit de la mormânt, şi erau cuprinse de frică şi uimire, şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau[33]. Altele au urmat-o pe Maica Domnului şi s-au învrednicit de vederea şi convorbirea cu Stăpânul. Iar Magdalena s-a dus la Petru şi Ioan, cu care iarăşi s-a întors singură la mormânt, şi plecând aceia, ea a rămas şi s-a învrednicit şi ea de o vedere a Stăpânului şi a fost trimisă şi ea către apostoli, şi vine iarăşi vestind tuturor, după cum spune Ioan, că a văzut pe Domnul şi că i-a spus acestea[34]. Aşadar, şi Marcu spune că această vedere a avut loc dimineaţa[35], adică la începutul zilei pline, când zorii trecuseră cu totul, dar el nu susţine că au fost atunci nici învierea Domnului, nici prima Lui arătare.

14. Avem aşadar în mod exact cele cu privire la purtătoarele de mir, şi acordul, căutat mai sus, al celor patru evanghelişti cu privire la ele. Însă ucenicii, în însăşi ziua învierii, auzind de la purtătoarele de mir, de la Petru[36], de la Luca şi de la Cleopa[37] că Domnul este viu şi că a fost văzut de ei, nu au crezut; de aceea au şi fost certaţi de El, când li s-a arătat mai târziu, fiind ei adunaţi împreună[38]. Însă, după ce prin multe [feluri] şi de multe ori li S-a înfăţişat lor viu, nu numai că au crezut toţi, dar au şi vestit în tot locul: Căci în tot pământul a ieşit vestirea/grăirea lor, şi până la marginile pământului cuvintele lor[39], Domnul împreună lucrând cu ei şi întărind cuvântul prin semnele ce urmau[40]. Căci semnele au fost foarte necesare până ce s-a vestit cuvântul în tot pământul. [Aşadar], e nevoie de semne şi minuni pentru prezentarea şi adeverirea adevărului propovăduirii; dar e nevoie [doar] de semne, nu însă şi de minuni, pentru a vedea dacă cei care au primit cuvântul au crezut în chip ferm. De care semne? De cele care vin din fapte. Căci zice [apostolul]: Arată-mi credinţa ta din din faptele tale[41], şi Cine este credincios să arate din purtarea sa frumoasă faptele sale[42]. Căci cine va crede că cel care se agaţă de faptele cele rele şi este ţintuit de pâmânt şi de cele pământeşti are o cugetare cu adevărat dumnezeiască, mare şi înaltă, şi ca să zicem aşa, cerească, precum este dreapta credinţă?

15. Aşadar, nu e de niciun folos, fraţilor, dacă cineva zice că are credinţă dumnezeiască, dar nu are şi fapte potrivite credinţei. Ce folos au adus fecioarelor nebune candelele lor care nu aveau untdelemn[43], adică faptele dragostei şi ale compasiunii? Ce [folos] a avut bogatul acela care se prăjea în focul cel nestins pentru că fusese lipsit de compasiune faţă de Lazăr, dacă l-a chemat tată pe Avraam?[44] Ce folos i-a adus ascultarea imediată a chemării aceluia care nu şi-a dobândit prin fapte bune veştmânt potrivit pentru nunta cea dumnezeiască şi pentru acea cămară de nuntă a nestricăciunii? Căci cu siguranţă pentru că credea a fost chemat şi a şi venit, şi a fost chemat împreună cu acei oaspeţi sfinţi, dar fiind osândit şi făcut de ruşine, ca unul care era înveştmântat în răutatea obiceiurilor şi a faptelor sale, legându-i-se mâinile şi picioarele fără milă, a fost aruncat în gheena focului, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor[45].

16. De a cărei experienţă fie ca nimeni din cei chemaţi de Hristos să nu aibă parte, ci arătând o viaţă potrivită credinţei, să intre în cămara de nuntă a veseliei celei neîntinate şi să petreacă în veci cu sfinţii, acolo unde e sălaşul tuturor celor care se veselesc. Amin.

Extras din volumul: Sfântul Grigorie Palama, Omilii I (Viața în Hristos. Pagini de Filocalie, 11), traducere de Pr. Roger Coresciuc, Editura Doxologia, 2019, pp. 237-246

[1] Cf. Fac. 2, 7.

[2] Mc. 16, 9.

[3] Cf. Mc. 16, 1-8.

[4] Mc. 1, 2.

[5] In 20, 1.

[6] Cf. In 20, 2.

[7] Lc. 8, 17; 12, 2; Mt. 10, 26; Mc. 4, 22.

[8] Cf. In 19, 38-42.

[9] Cf. Mc. 15, 47.

[10] Lc. 23, 55.

[11] Lc. 24, 10.

[12] Lc. 23, 56.

[13] Cântarea Cântărilor 1, 2.

[14] Cf. Lc. 23, 56. cf. Ieș. 12, 16; 20, 10 și Lev. 23, 8.

[15] Am preferat această traducere care este în consonanţă atât cu traducerile mai vechi ale Noului Testament, cât şi cu teologia anagogică a Sfântului Grigorie. Ziua Învierii este una a sâmbetelor, sâmbăta prin excelenţă. Bineînţeles, ea este văzută şi ca cea dintâi zi a săptămânii, dar acest al doilea înţeles este cu mult mai sărac decât primul, care reliefează calitatea de nou Sabat a Duminicii.

[16] Lc. 24, 1.

[17] Mc. 28, 1.

[18] In 20, 1.

[19] Mc. 16, 2.

[20] Cf. Mc. 16, 1.

[21] Mt. 28, 1-4.

[22] Lc. 1, 30.

[23] Mt. 28, 5-6.

[24] Mt. 28, 6-7.

[25] Mt. 28, 8.

[26] In 20, 2.

[27] Mt. 28, 9.

[28] Mt. 28, 9.

[29] In 20, 2.

[30] In 20, 11.

[31] Cf. In 20, 13.

[32] Cf. In 20, 15-17.

[33] Mc. 16, 8.

[34] In 20, 18.

[35] Cf. Mc. 16, 9.

[36] Cf. Lc. 24, 34.

[37] Cf. Mc. 16, 12-13; Lc. 24, 13-35.

[38] Cf. Mc. 16, 14.

[39] Ps. 18, 4; Rom. 10, 18.

[40] Mc. 16, 20.

[41] Iac. 2, 18.

[42] Iac. 3, 13.

[43] Cf. Mat. 25, 1-13.

[44] Cf. Lc. 16, 19-31.

[45] Cf. Mat. 8, 12; 13; 24; 22, 11-14; Lc. 13, 28.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.