Selectați pagina

Odovania Praznicului Nașterii Domnului

Odovania Praznicului Nașterii Domnului

În Biserica Ortodoxă, pe 31 decembrie / 13 ianuarie este sărbătorită Odovania Praznicului Nașterii Domnului.

Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt predecedate de un timp de pregătire, numit pre-serbareînainte-serbare sau înainte-prăznuire. Ele au de asemenea și o perioadă de continuare sau prelungire a sărbătorii, numită după-serbare sau după-prăznuire. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numește începutul sărbătorii, iar ziua ultimă a după serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul sau încheierea sărbătorii.

Durata pre-serbării și a după-serbării praznicelor împărătești variază după gradul lor de importanță și după poziția pe care o au în cadrul anului bisericesc, fiind la unele mai lungă, iar la altele mai scurtă, după cum ne arată cărțile de slujbă (Mineiele, Triodul și Penticostarul). Astfel, pre-serbarea Nașterii Domnului ține cinci zile, începând de la 20 decembrie / 02 ianuarie, iar după-serbarea aceluiași praznic ține șase zile, sfârșindu-se la 31 decembrie / 13 ianuarie, când este odovania praznicului.

Mineiul pe luna decembrie precizează că sâmbătă se cântă la Utrenie slujba din ziua praznicului Nașterii Domnului și se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Obiceiul de a prelungi sărbătorile mari pe anumite perioade e moștenit în cultul ortodox din cultul Vechiului Testament, în care sărbătorile Azimilor, ca și altele (sărbătoarea Corturilor, sărbătoarea sfințirii templului), se prăznuiau câte șapte zile la rând. În creștinism, prima manifestare de acest fel o întâlnim la împăratul Constantin cel Mare, cu prilejul festivităților sfințirii basilicilor din Ierusalim și din Tir (13 sept. 335), sfințire a cărei aniversare se serba în fiecare an, câte șapte zile la rând, multă vreme după aceea, sub denumirea de sărbătoarea înnoirilor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке