Selectați pagina

Odihna launtrica nu poate fi dobandita avand constiinta gresita

Odihna launtrica nu poate fi dobandita avand constiinta gresita

”– Parinte, exista oameni care se nasc cu constiinta nesimtitoare?

– Nu, nu exista oameni care sa se fi nascut cu constiinta nesimtitoare. Dumnezeu nu a facut o astfel de constiinta. Insa atunci cand cineva isi acopera greselile sale, constiinta lui incet-incet prinde piatra si nu-l mai mustra.

– Si atunci devine autonom, isi face propriile lui legi.

– Da, este infricosator.

– Parinte, ne spuneti adeseori ca omul trebuie sa ia aminte sa nu-si faca o constiinta gresita. Cum se formeaza constiinta gresita?

Atunci cand omul isi odihneste gandul calcandu-si pe constiinta. Iar atunci cand isi odihneste astfel gandul pentru mai mult timp, isi face o alta constiinta, a lui proprie, o constiinta pe masura lui, adica o constiinta gresita. Dar atunci nu are odihna inlauntrul sau, deoarece odihna launtrica nu poate fi dobandita printr-o constiinta gresita. Vezi, chiar si atunci cand cineva face o greseala si altul ii spune: “Nu ai fost vinovat, de ce te mahnesti?”, sau se face ca nu si-a priceput greseala sa, tot nu afla odihna. Exista unii care merg la guru, etc. si atunci cand isi dau seama ca nu merg bine, vin si ma intreaba. Si daca le spun ceva ca sa-i ajut, ei insista: “Nu, aceasta in care credem este corecta”. “Bine, dar daca este corecta si esti satisfacut de aceasta, de ce vii si ma intrebi?”. Desi nu se odihnesc in strambatura lor, totusi insista, incercand ba cu una, ba cu alta sa se minta pe ei insisi, dar odihna adevarata nu afla.

– Parinte, poate trai cineva cu o constiinta gresita toata viata lui?

– Daca acela crede in gandul lui, poate.

– Dar cum o poate indrepta?

Daca gandeste smerit, daca nu are incredere in gandul sau si discuta despre el cu duhovnicul sau.

– Parinte, daca omul are o sensibilitate, isi poate crea totusi o constiinta gresita?

– Daca se creeaza o constiinta gresita, inseamna ca sensibilitatea lui nu este buna. Ceva gresit va crea altceva de asemenea gresit. Unii, desi spun: “Eu sunt sensibil”, se poarta in chip barbar cu altii si-i osandesc fara motiv.

– Parinte, oare constiinta celor ce se indreptatesc a prins zgura?

– Cel care se indreptateste are si putina mustrare inlauntrul sau; nu este cu desavarsire nesimtitor. Si atunci cand cineva nu este nesimtitor, il doare pentru greseala sa, dupa care vine mangaierea dumnezeiasca. Iar cel ce-si face o constiinta gresita ajunge la nesimtire; unul ca acesta se faleste pentru savarsirea unei crime. Am vazut oameni care, desi au facut crime, le spun cu un astfel de ifos, incat ti le prezinta ca pe niste izbanzi. Pentru ca daca isi dezvolta cineva constiinta gresita, aceasta nu mai este o simpla nesimtire, ci este ceva mai mult decat o nesimtire. „

Sfântul Paisie Aghioritul

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *