Selectați pagina

Obsesia pentru alimentația sănătoasă indică o boală psihică

Obsesia pentru alimentația sănătoasă indică o boală psihică

alimentePreocuparea pentru o alimentaţie sănătoasă sau chiar obsesia faţă de acest aspect poate ascunde o tulburare de comportament alimentar, precum anorexia nervoasă.

“Uneori, preocuparea pentru o alimentaţie sănătoasă sau chiar obsesia faţă de acest aspect poate ascunde şi o tulburare de comportament alimentar, precum anorexia nervoasă, în care teama de a nu creşte în greutate şi controlul greutăţii se manifestă prin reducerea aportului caloric sub “masca” unei alimentaţii sănătoase”, precizează psihiatrul Dana Stejar pentru Gândul.

“Când suntem obsedaţi de ceva (sau cineva) întreaga noastră atenţie este îndreptată către obiectul obsesiei. Gândurile revin în mod repetat şi nedorit şi produc în noi o stare de teamă”, adaugă psihoterapeutul. „În general, dezvolt o anumită dependenţă (de o anumită substanţă sau un anumit comportament) atunci când asociez o (falsă) stare de bine cu substanţa sau comportamentul respectiv. Pierd controlul şi ajung să “fiu controlat”, să devin sclavul acelei substanţe (alcoool, drog) sau comportament (joc de noroc, pornografie). Sunt incapabil să reduc sau să opresc acea substanţă sau acel comportament, în ciuda faptului că folosirea acesteia a avut un impact negativ profund asupra multor aspecte ale vieţii mele (stare de sănătate, viaţă personală, profesională etc.)”, mai menţionează psihoterapeutul Dana Stejar.

Să nu uităm, însă, că o dependenţă ascunde în fapt un mare “gol” interior şi reprezintă încercarea noastră de a umple acel ceva. ”Acel gol poate să ascundă la rândul lui o teamă copleşitoare sau o profundă tristeţe. Dependenţa devine o fugă sau un substitut care mă ajută să trăiesc într-o lume (aparent) fără probleme”, concluzionează psihoterapeutul.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: