Selectați pagina

O să muriți la locul de muncă pentru ca generațiile progresiste să poata avea grijă de câini

O să muriți la locul de muncă pentru ca generațiile progresiste să poata avea grijă de câini

Un manager american are pe Linkedin o discuție aprinsă cu managerul său de HR. Cel din urmă e convins că pentru a atrage la muncă “milenialii” (adică loazele) e musai să transforme firma și să o facă “petfriendly”. Da, citiți bine. Bietul om trebuie să facă din birouri și zoo.

Milenialii nu fac diferența între locul de muncă, distracție și responsabilitățile care derivă din muncă. Pentru că nu li s-a spus “nu” la timp, pentru că au crescut cu politica: ” să facă numai ce are chef că dacă nu caracterul”, știți voi, iese strâmb ca reumatismul aplicat articulațiilor. Pentru că nu înțeleg scopul muncii cum n-au fost educați nici să înțeleagă că scoala și învățatul nu sunt joacă ci muncă susținută și tenace după puterile vârstei lor. Pentru că n-au înţeles că în viaţă nu ţi se cuvine nimic, ci câştigi totul.

Și aș fi zis că pe la noi n-a ajuns nebunia dar mi-am amintit de colega mea unguroaică. I-a zis patronului neamț că vrea orar preferențial, de mamă cu copii, că are doi câini. Și pentru că nu l-a primit, a stat cât a făcut niște bani, și a plecat în afacerea de gastronomie a unor mileniali ca ea, unde putea face tot ce o tăia capul. Atât a și durat: 3 luni.

Astea sunt rezultatele progresismului în educație, a neomarxismului tâmpit asa-zis științific, la fel de științific ca și nazismul si ideile sale fondatoare, care știe doar demola, dar n-are nimic de clădit. Eu zic să vă luați de pe acum gândul de la o pensie. O să muriți la locul de muncă pentru ca generațiile progresiste să poata avea grijă de câini…

Ce voiam pen’ca să zic? No, hai, bună dimineața

 Lacrima Andra / facebook

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *