Selectați pagina

O nouă tehnologie ne poate ajuta să citim fără să deschidem cărțile

O nouă tehnologie ne poate ajuta să citim fără să deschidem cărțile

carti-online-featuredFolosind o tehnologie asemănătoare investigațiilor cu raze X, oamenii de știință au reușit să „citească” cărți fără a le deschide, identificând literele imprimate pe teancuri de până la nouă foi de hârtie.

Această descoperire ar putea contribui la dezvoltarea de instrumente de birou capabile să copieze mai multe pagini în același timp, dar i-ar ajuta și pe cercetători să scaneze cărți vechi, prea fragile pentru a fi deschise.

„Muzeul Metropolitan din New York s-a arătat interesat (de descoperire – n.r.) pentru că vor, spre exemplu, să se uite în niște cărți vechi pe care nu vor să le atingă”, a declarat Barmak Heshmat, inginer electric la Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT), coautor al studiului publicat, vineri, în jurnalul Nature Communications.

Dispozitivul, aflat în acest moment în faza de prototip, utilizează radiațiile terahertz, banda de radiații electromagnetice aflată între microunde și lumina infraroșie, menționează Agerpres.

Studii precedente au demonstrat că radiațiile terahertz prezintă o serie de avantaje în comparație cu radiațiile X, undele ultrasunete și alte tipuri de radiație care poate penetra suprafețele. Spre exemplu, acestea pot distinge cerneala de hârtie, ceea ce razele X nu pot face.

1 Comentariu

  1. gheorghi

    “inginer electric”… poate ca “electrician”.
    Nu e noua decat pentru publicul larg.
    Intra in categoria “metode nedistructive” de investigare utilizate de “servicii” de multi ani.
    Probabil ca noua faza de “investigare” este de fapt faza de manipulare si control mental… sa nu mai fie nevoie prelucrat informatiile scrise.

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: