Selectați pagina

O nouă metodă de implantare a cipurilor în organizm

O nouă metodă de implantare a cipurilor în organizm

cipŞtiinţa modernă a realizat şi mult-așteptatul pas nou spre apariția unor chiborgi* – creaturi care combină oameni și roboți. Noua metodă de implantare a senzorilor în corpul uman a fost dezvoltată la Massachusetts Institute of Technology, în colaborare cu Universitatea Harvard și Spitalul de Copii din Boston, spune jurnalistul Mark Prigg.

“Pentru ca țesuturile dezvoltate sintetic să fie de mărimi mari, oamenii de știință cresc celulele pe niște suporturi mici, ce seamănă cu niște bureţi” – relatează publicația. După care, aceste suporturi sunt montate cu senzori electronici ce sunt făcuţi din nano-fire* de siliciu.

“Senzorii pot măsura semnalul electric în țesuturile ce înconjoară suportul, să regleze dozele medicamentelor, ce trebuie să fie administrate organismului sau să ducă evidența la modul în care acționează medicamentele prescrise pentru bolile de inimă”, -spune autorul.

“Suntem cu un pas mai aproape de crearea unei inimi artificiale în viitor” – a rezumat unul dintre autorii studiului, profesorul Robert Langer (David H. Koch Institutul de la MIT). Deja sunt crescute artificial: tesutul cardiac, neuronii, mușchii, vasele sangvine.

Traducere pentru Apărătorul de pe: 3rm.info

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *