Selectați pagina

O minune a Maicutei Domnului Prodromita

O minune a Maicutei Domnului Prodromita

icoana-maicii-domnului-prodromitaAjungând Părinţii cu Sfânta Icoană în Sfântul Mun­­te, la schela Mănăstirii româneşti, au trimis veste sus, la Mănăstire, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări şi tămâieri, spre întâm­pi­na­rea Sfintei Icoane; şi aşa, ducând-o cu mare pompă în sunetul clo­po­te­lor, au aşezat-o în Sfânta Biserică, unde se ve­de până azi şi toţi câţi intră se închină cu mul­tă evla­vie şi o să­ru­tă.

După aceasta, cu sfatul de obşte, s-a făcut rânduială şi s-a întocmit slujbă, ca să i se facă pomenire în fiecare an cu multă pompă şi mi­lostenii, la toţi câţi se vor aduna din toate părţile.

Se afla pe atunci în Mănăstire un monah topit de boală, cu numele Inochentie, care numai prin suflare se cu­noş­tea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, şi nu mai pu­tea vorbi nicidecum. Dar cum a intrat Sfânta Icoa­nă în Mănăstire, ca dintr-un somn s-a trezit şi a cunoscut că a venit Icoa­na Maicii Domnului, cu care împreună darul şi îndu­ră­rile sale.

Deci a cerut ca să-l ducă în biserică şi, închi­nân­du-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: „Maica lui Dum­nezeu, de-mi este de fo­los să mai trăiesc, însănă­to­şeş­te-mă, căci cred că poţi, iar de nu, fie voia ta; cum vo­ieşti, Stă­pâ­na mea, şi cum cu­noşti, aşa fă cu mine!”. A­cestea zicându-le, s-a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bu­cu­rie; însă nu a spus nimic, ci îndată a cerut cămaşă cu­rată, ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace în toată rân­du­iala monahicească, că era schimnic, şi să se îm­păr­tă­şească cu preacuratele Taine.

După aceea, trecând ca un ceas de când se închinase la Sfânta Icoană, şi-a dat duhul şi s-a dus să stea înaintea înfricoşatului Ju­de­cător, având drept protectoare pe însăşi Mama lui Hris­tos Dum­­nezeu, spre a‑i mijloci fericirea veşnicei Împărăţii Cereşti.

Un alt monah din Mănăstire, anume Serghie, cre­zân­du-şi minţii sale şi bizuindu-se în sine, a ieşit din Mă­năstire, nespunând nimănui, şi a intrat într-o peş­te­ră pus­tie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă că­lu­gă­reas­că mai mare.

Odată, rugându-se el după obi­cei, s-a po­­gorât deasupra capului său un luceafăr; şi sta aşa în ve­de­rea ochilor lui, însă el îşi făcea canonul său, în­cu­ra­jân­du-se; apoi acel luceafăr atât de tare a trăs­nit încât mo­na­hul, plin de spaimă, a căzut la pă­mânt ca un mort; şi toc­mai după trei zile s-a deşteptat, însă surd cu desăvârşire şi de tot slăbit; şi cum a putut, a venit la Mănăstire şi a măr­tu­risit întâmplarea ispitei drăceşti, dar nu auzea nici­de­cum, ci numai prin scri­soare se înţelegea cu ceilalţi. Vă­zân­du-l părinţii şi fă­cân­du-li-se milă de el, l-au dus în bi­se­rică, la Sfânta Icoană a Maicii Domnului, şi înălţând cu di­nadinsul ru­găciuni de umilinţă pentru el, l-a vindecat Maica lui Dumnezeu, redându-i auzul ca şi dintâi.

Altădată, pe un meşter dintre cei ce lucrau în Mă­nă­stire, după neîncercate judecăţile lui Dumnezeu, l-a a­pu­cat un duh necurat, care foarte rău îl muncea; şi adu­cân­­du-l fraţii dinaintea Sfintei Icoane, citindu-i Acatistul şi Pa­raclisul, grabnic s-a izbăvit omul de acea bântuială dră­­cească.

În Moldova s-au făcut multe minuni de la Maica Domnului prin această Sfântă Icoană, pe care, pre­cum am zis mai sus, Părinţii nu s-au gândit să le în­semneze cu de-amănuntul, fiind cuprinşi de mare bu­cu­rie şi îndestu­laţi că au câştigat un asemenea nepreţuit şi scump odor pen­tru Sfânta Monastire din nou în­te­me­iată, care nu avea cu ce să se proslăvească; iar cele spuse sunt numai care s-au văzut cu ochii de Părinţii noştri şi le-au ţinut minte, iar al­tele ni le-au spus cei care s-au folosit de la această Sfân­tă Icoană.

Am dat scrierii aceste puţine, întru slava Maicii lui Dumnezeu şi spre folosul celor care nu cunosc mi­nunea zu­grăvirii acestei Sfinte Icoane, împlinind din par­te da­to­ria pe cât am putut. Şi mărturisim şi credem cu toată inima că Maica lui Dumnezeu, pentru bună­ta­tea sa, spre folosul ce­lor ce cred şi o cinstesc cu credinţă şi cu dragoste, pu­ru­rea a săvârşit şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacului.

Extras din volumul Prodomu – Schitul românesc din Sf. Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке