Selectați pagina

O mie de ani înaintea ochilor tăi, Doamne, e ca ziua de ieri care a trecut

O mie de ani înaintea ochilor tăi, Doamne, e ca ziua de ieri care a trecut

Se spune sau se istorisește în cartea „Livada Florilor” Cap. 6 despre slava Raiului, că într-o chinovie era un monah foarte evlavios în cele Dumnezeiești și împlinitor a toată făgăduința monahicească. Acest monah auzind cuvântul Proorocului: „O mie de ani înaintea ochilor tăi, Doamne, e ca ziua de ieri care a trecut”, a încercat de multe ori după mintea sa să priceapă înțelesul acestor cuvinte, dar nu putea.

calugar ortodox cu un vultur

O mie de ani înaintea ochilor tăi, Doamne, e ca ziua de ieri care a trecut

Fiindcă în acea mânăstire nu era nici un dascăl învățat pe care să-l întrebe, a făcut rugăciune către Domnul ca să-i descopere înțelegerea acelui cuvânt. Așa rugându-se el de multe ori, l-a ascultat Domnul Cel ce face voia celor ce se tem de El. Într-o zi după ce a citit pravila Utreniei și toți frații s-au dus pe la chiliile lor, a rămas numai el în Sfânta Biserică și se ruga după obicei. Atunci venind un vultur frumos, mai presus de fire, care zbura prin toată Biserica, se apropia adeseori și de acest monah.

El s-a veselit mult de o așa frumusețe și încercă să-l prindă, pentru că nu zbura înalt ca ceilalți vulturi, ci aproape de pământ ca să poată să-l urmărească Cuviosul. Vulturul însă, se tot depărta câte puțin și el îl tot urmărea, până ce a ajuns într-o pădure nu prea departe de acea mănăstire.

După ce au intrat într-un loc ascuns al pădurii, vulturul a început a cânta o cântare așa de plăcută și îndulcitoare, încât monahul a rămas într-o uimire prea minunată din dulceața acelei cântări.

Cugetând el cu negrăită veselie la glăsuirea cea dulce a Raiului, trupul lui – din Dumnezeiasca putere și voință – a venit în atâta nestricăciune, că nu simțea nici frig, nici foame, sau vreo altă nevoie sau stricăciune a trupului. Se afla deci, în acea Dumnezeiască Schimbare ca si cum ar fi fost chiar în Rai.

Astfel a ascultat el îngereasca cântare trei sute de ani. Atunci îngerul care se arătase sub chip de vultur s-a înălțat la ceruri, iar monahul venindu-și în sine s-a întors la mănăstire, crezând că numai un ceas a lipsit de acolo.

Ajungând el la mănăstire, portarul l-a intrebat de unde este? Monahul minunându-se de nu-l cunoaște, îi zise: „Eu sunt veșmântarul cutare, nu mă știi?”

Portarul a socotit că este ieșit din minți si a zis către dânsul: „Du-te în drumul tău, că noi avem veșmântar iar pe tine nu te-am văzut niciodată, nici ai intrat vreodată în mănăstirea aceasta”.

Cuviosul monah spăimântându-se, i-a spus lui toate rânduielile chinoviei și numele fraților. Portarul auzind aceasta l-a dus pe monah la egumen. Îndată s-a adunat tot soborul mânăstirii. Toți părinții și frații il priveau cu mirare. Monahul privindu-i și el pe toți rând pe rând n-a cunoscut pe nici unul dintre aceia pe care îi știa el.

Mirat peste măsură, a zis către dânșii cu spaimă:

„Fratilor! Mă mir și nu mă dumiresc, cum s-a făcut această schimbare într-un ceas în care am lipsit eu de la Sfințiile voastre? Cum a putut să se schimbe fețele voastre așa de mult încât să nu cunosc eu pe nimenea din voi și nici voi pe mine! Martor îmi este Domnul, socotesc că n-a trecut mai mult ca un ceas de când am ieșit din mânăstire, după ce am citit pravila Utreniei, și era cutare egumen, proiestoșii cutare și ceilalți toți”.

Egumenul cercetând condica unde erau scrise numele tuturor fraților trecuți la cele veșnice, a cunoscut că trecuseră trei sute de ani.

Atunci l-a cercetat ce om a fost și ce fapte bune a săvârșit în viața sa, ca să cunoască cum de s-a învrednicit de la Dumnezeu de un asemenea har.

El le-a răspuns zicând:

„Nu știu vreo altă faptă bună în mine decât numai că, am avut totdeauna ascultare către proiestoși, dragoste desăvârșită către frați și niciodată n-am smintit pe cineva. Mai ales am avuit și multă dragoste și evlavie către Preacurata Stăpâna noastră Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria. În toate zilele am citit icoasele ei”.

Pe urmă le-a povestit cu de-amănuntul toate precum și pricina cu vulturul. Ei auzind cele povestite, au înțeles taina și plângând de bucurie l-au sărutat cu toții privindu-l acum ca pe o zidire cerească și nu pământească, pentru că cuvintele lui păreau într-adevăr dumnezeiești și nu omenesti.

Atunci Proiestosul i-a zis:

„Cuvioase Părinte! Dă slavă preaputernicului Dumnezeu Care te-a învrednicit de o asemenea vedere minunată, pe care n-a văzut-o altul în acest chip în lumea aceasta vremelnică și deșartă, și ai înțeles cu fapta o parte din acea dulce cântare cerească și nespusă veselie.

Cunoaște dar că trei sute de ani ai fost în această arătare, părându-ți-se pentru acea cântare numai un ceas. Așadar, atâta bucurie și veselie vor simți Sfinții în Rai, făcându-se părtași la acea fericită desfătare a Prea Sfintei și de viață făcătoarei Treimi, încât să li se pară o mie de ani ca o zi după cuvântul lui David, căruia ai dorit și cuvioșia ta să-i cunoști înțelesul”.

Acestea auzindu-le Cuviosul, a cunoscut adevărul și slăvind pe Domnul, a plâns de bucurie și a cerut să se împărtășească cu Prea Sfântul Trup și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Împărtășindu-se cu Dumnezeieștile taine, cu multă evlavie a zis acestea: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor. Lumină spre luminarea tuturor neamurilor și slava poporului Tău Israel…”. După rostirea în duh și adevăr a acestor cuvinte Scripturistice, îndată și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Nicodim Măndiță; Judecata particulară

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *