Selectați pagina

O cercetare științifică arată că purtatul măștilor nu are niciun efect în stoparea Covid-19

O cercetare științifică arată că purtatul măștilor nu are niciun efect în stoparea Covid-19

Funcționează măștile? Pe la mijlocul acestui an, guvernul britanic a decis că măștile pot juca un rol semnificativ în stoparea Covid-19 și au decis să facă obligatorie purtarea lor într-un număr de locuri publice. Dar sunt aceste politici bazate pe dovezi științifice?

Ziua trecută a marcat publicarea unui experiment mult amânat din Danemarca prin care se speră la un răspuns la această întrebare. „Experimentul Danmask-19” a fost condus în primăvară și a implicat 3000 de participanți, într-un moment în care publicului nu i se spusese să poarte mască deși existau alte măsuri care fuseseră luate. Spre deosebire de alte studii care s-au ocupat de măști, studiul danez  cu grup de control (RCT) – ceea ce l-a făcut să fie un studiu științific de cea mai înaltă calitate.

Aproape jumătate dintre participanți au primit 50 de măști chirurgicale, despre care li s-a spus să le schimbe după opt ore de folosință. La o lună, participanții au fost testați atât cu teste PCR cât și cu teste de anticorpi iar rezultatele le-au fost comparate cu cele ale participanților care nu au purtat mască.

La final nu a existat nicio diferență statistică relevantă în ceea ce privește infectarea cu Covid-19 între cei care au purtat mască și cei care nu au purtat mască. 1,8% dintre cei care au purtat mască au fost infectați cu Covid, spre deosebire de 2,1% dintre cei aflați în grupul de control. Drept consecință, se pare că efectul pe care l-ar putea avea măștile asupra prevenirii răspândirii bolii în comunitate este redus.

Desigur, unii oameni nu au purtat măștile cum trebuie. Doar 46% dintre participanții cu mască la experiment au spus că nu au urmat întocmai regulile. Dar dacă privești la cei care au purtat măștile „exact cum li s-a spus”, nu apare nicio diferență: 2% din acest grup au fost, de asemenea, infectați.

Când vine vorba de măști, se pare că există foarte puține dovezi care să arate că pot preveni răspândirea bolilor transmise prin aer. Rezultatele studiului danez confirmă alte studii asupra unor boli de tip gripă. Nouă astfel de studii care au cercetat eficacitatea măștilor (două au studiat lucrătorii din spitale și șapte transmisia în comunitate) au descoperit că măștile au un impact minim sau deloc asupra faptului de a fi infectat sau nu cu virusul gripal.

Dar, una peste alta, există o neliniștitoare lipsă de dovezi solide cu privire la relația dintre măști și Covid-19. Au existat doar trei experimente comunitare în timpul acestei pandemii, care au comparat folosirea măștilor cu diverse alternative – unul în Guinea Bissau, unul în India și acesta, ultimul, din Danemarca. Numărul scăzut de studii asupra relației dintre măști și răspândirea Covid-19 sugerează o lipsă totală de interes din partea guvernelor în urmărirea unor politici medicale bazate pe dovezi. Iar asta contrastează puternic cu sumele uriașe pe care le-au cheltuit pe „relațiile butic”, adică pe consultanții care sfătuiesc guvernul.

Singurele studii care au demonstrat că măștile sunt eficiente în stoparea bolilor transmise prin aer sunt „studiile observaționale” – care observă oamenii ce poartă în mod obișnuit măști, spre deosebire de cele care compară rezultatele cu un grup de control. Aceste experimente inclus șase studii purtate în Orientul Îndepărtat în timpul epidemiei de SARS CoV-1 din 2003, care au arătat că măștile pot funcționa, mai ales când sunt folosite de personalul medical și de pacienți, dimpreună cu spălatul pe mâini.

Dar multe studii observaționale au probleme din cauza amintirilor părtinitoare: în febra pandemiei, nu sunt mulți cei care își pot aminti dacă și când au folosit măști și la ce distanță s-au ținut de alții. Lipsa unei alocări întâmplătoare a măștilor poate de asemenea încurca rezultatele și s-ar putea să nu ia în calcul efectele sezoniere. Un studiu observațional recent a trebuit să fie retras deoarece rata raportată în scădere a infecțiilor din vară s-a inversat când efectul sezonier și-a făcut simțită prezența iar ratele au urcat iar.

Din acest motiv studiile ample, cu grup de control, precum acesta din Danemarca, sunt atât de importante dacă vrem să înțelegem impactul măsurilor ca obligativitatea măștilor. Mulți oameni au susținut că este mult prea dificil să așteptăm astfel de studii dar Danmask-19 demonstrează că acest gen de studii sunt mai mult decât fezabile.

Iar acum că avem o cercetare științifică riguroasă pe care ne bazăm, dovezile ne arată că purtatul măștilor în comunitate nu reduce semnificativ ratele de infectare.

Autori: sunt profesori și cercetători în medicină la Universitatea din Oxford.

Traducere : Contra Mundum.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке