Selectați pagina

Numărul copiilor născuţi în Republica Moldova scade de la an la an

Numărul copiilor născuţi în Republica Moldova scade de la an la an

nou nascutiTot mai multe cupluri din Republica Moldova se limitează la un singur copil, iar în aceste ritmuri în următorii ani numărul copiilor născuţi va scădea până la 30.000 pe an.

Potrivit datelor Biroului Biroului Naţional de Statistică, anul trecut în Republica Moldova au venit pe lume 37.900 de copii, cu 4% mai puţin faţă de anul precedent, relevă IPN.

Boris Gîlca, doctor în medicină, reprezentant adjunct al Fondului ONU pentru Populaţie în Republica Moldova, a spus că eforturile guvernării trebuie să fie îndreptate nu spre politici pro-nataliste, dar spre îmbunătăţirea politicilor familiale, dezvoltarea infrastructurii în special în zonele rurale, iar beneficiile vor veni de la sine.„Politicile pro-nataliste şi-au dovedit ineficienţa, teoretic asemenea politici pot da rezultate de creştere numerică a populaţiei numai în cazul unui regim de dictatură dură (exemplul politicilor pro-nataliste ale lui Nicolae Ceauşescu în România), or în zilele noastre lucrurile stau altfel”, a subliniat expertul pentru sursa citată.

Boris Gîlca a mai spus că descreşterea demografică poate fi catalogată ca fiind „un act de egoism” al familiilor tinere, când în prim plan sunt puse valorile materiale. Totuşi, în contextul contemporan este nevoie să se investească în capitalul uman, în calitatea acestuia prin educaţie şi studii de performanţă, dar şi în condiţii mai bune de muncă şi trai. Cea mai durabilă şi eficientă investiţie este în tineri, în educaţia acestora, inclusiv în educaţia pentru sănătate şi în dezvoltarea modelelor comportamentale pentru o viaţă lipsită de riscuri. Asemenea investiţii pe termen lung devin o forţă pentru o schimbare pozitivă în societate, care va avea un impact pentru generaţiile viitoare.

Doctorul în sociologie Olga Găgăuz, şefa Centrului de Cercetări Demografice la Institutul Naţional de Cercetări Economie, spune că soluţii imediate pentru problema demografică nu sunt. În Moldova o femeie ar trebui să nască 2-3 copii pentru creşterea demografică, dar indicii vieţii economice nu încurajează acest fapt şi familiile se limitează la un singur copil. Familiile sărace au mai mulţi copii doar pentru faptul că nu cunosc metode de contracepţie. Potrivit Olgăi Găgăuz, consecinţele acestei descreşteri demografice se reflectă în faptul că scăderea populaţiei va duce la îmbătrânirea prematură. Se va schimba structura demografică a societăţii, nevoile sociale şi, respectiv, vor trebui modificate politicile sociale. O soluţie de durată ar fi combaterea migraţiei şi creşterea nivelului social prin stimularea salarială.

Doctorul habilitat în ştiinţe medicale Valentin Friptu spune că, dacă în anii ’80 se năşteau jur de 100.000 de copii pe an, astăzi numărul acestora s-a redus de 3 ori. Potrivit specialistului, natalitatea scăzută în Republica Moldova este generată de problemele sociale, şi mai puţin de cele de sănătate. „Peste 15-20 de ani vom ajunge şi până la 15.000 de nou-născuţi pe an”, a afirmat Valentin Friptu, medic obstetrician-ginecolog. Pentru o înlocuire simplă a generaţiilor, într-o familie trebuie să se nască cel puţin doi copii.

Expertul în probleme de educaţie şi sociale, Natalia Vlădicescu, a declarat pentru IPN că sunt mai mulţi factori care acţionează negativ natalitatea în Republica Moldova. „Femeile aleg să facă carieră, costul mediu urban pentru întreţinerea familiei este mare comparativ cu salariul. Iar la maturitate, copiii ar trebui asiguraţi cu locuinţă şi cheltuieli pentru studii”, a spus Natalia Vlădicescu. Un alt factor este migraţia populaţiei.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, numărul mediu de copii născuţi de o femeie pe parcursul vieţii este de 1,3 copii. Acest indiciu este sub nivelul critic de 1,5.

Sursa: adevarul.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *