Selectați pagina

Nu vorbi înainte de a fi întrebat

Nu vorbi înainte de a fi întrebat

Câteodată, adevăruri adânci se ascund sub înfăţişări banale. Primul meu contact cu şcoala a fost aşezat sub semnul unei porunci de neînţeles pentru copilul neîngrădit care eram: „nu vorbi neîntrebat“. Multă vreme nu am găsit în spatele acestor cuvinte decât manifestarea unei autorităţi care nu ştia altfel să se impună. Acelaşi îndemn, aproape identic formal, se regăseşte şi în Pateric; de această dată însă este răspunsul imprevizibil la întrebarea esenţială: „cum să mă mântuiesc?“. Este cazul avvei Euprepios, care la începutul călugăriei sale a întâlnit un bătrân, pe care l-a întâmpinat cu întrebarea de mai sus, clasică pentru monahism şi fundamentală pentru orice creştin. Neaşteptat, i se livrează un aparent loc comun: „Dacă vrei să te mântuieşti, ori de câte ori te duci la cineva, nu vorbi înainte de a fi întrebat“.

Cuvintele bătrânilor, pentru a putea fi înţelese, trebuie privite îndeaproape. Forma sintetică, lipsită de desfăşurarea amplă a gândului, pretinde o anumită reflecţie. Ce înseamnă, de fapt, să nu vorbeşti neîntrebat? Ce se ascunde în spatele acestui îndemn? În primul rând este vorba despre o semnificativă mutare de accent de pe vorbire pe ascultare. Când vorbeşti, te pui pe tine în prim plan, când asculţi, faci loc celuilalt, îl preţuieşti, cu întreaga lui experienţă cu tot. Atunci când eşti pregătit să asculţi, eşti pregătit să dai atenţie, să îţi depăşeşti egoismul şi autosuficienţa. Şi mai e ceva. Una dintre tentaţiile celor puţin familiarizaţi cu cele ale duhului este de a se socoti înţelepţi înainte de vreme şi a-i bombarda pe cei din jur cu sfaturi nesolicitate. Atunci când sfaturile (bine intenţionate şi formal corecte poate) sunt aruncate fără discernământ, nu doar că sunt nelucrătoare, dar pot chiar să rănească. Spiritul viu riscă să se transforme în cicăleală moralizatoare.

Să vorbeşti doar atunci când eşti întrebat înseamnă să îl respecţi pe celălalt, să nu îi cotropeşti spaţiul şi intimitatea. Să te armonizezi permanent cu el, într-o relaţie vie. Dialogul de la egal la egal, pentru creştini, are un caracter paradoxal. Cu adevărat dialoghează de pe aceeaşi treaptă doar cei care, reciproc, îl pun pe celălalt mai presus decât pe sine, după cuvântul Mântuitorului: „care va vrea să fie între voi întâi, să fie tuturor slugă“ (Mc 10, 44). Abia în felul acesta îşi priveşte fiecare, cu adevărat, aşa cum se cuvine, aproapele. O asemenea atmosferă aduce cu sine şi prezenţa lui Hristos, care dă conţinut dialogului.

Să nu vorbeşti înainte de a fi întrebat înseamnă să laşi să se creeze aşteptarea. Aceasta fertilizează inima şi o pregăteşte pentru a primi cuvântul şi a deveni roditoare.

Nu în ultimul rând, cuvântul pe care îl primeşte avva Euprepios trebuie privit din perspectiva disciplinei pe care o impune. Părinţii pustiei erau experimentaţi şi ingenioşi în nevoinţă, iar una dintre luptele greu de dus era cea împotriva limbuţiei, a grăirii în deşert. Avertismentul Sfântului Apostol Iacov a fost perpetuat continuu în rândul monahilor: „limba, nimeni dintre oameni nu poate să o domolească. Ea este un rău fără de astâmpăr; ea este plină de venin, aducătoare de moarte“ (Iac 3, 8). De aceea a nu vorbi decât atunci când eşti întrebat pune o sănătoasă barieră vorbăriei. Disciplina aceasta însă nu este un scop în sine, ci trebuie luată în contextul avantajelor pe care le aduce. În primul rând te învaţă să fii cinstitor faţă de aproapele, te fereşte de unele cuvinte pe care ai putea să le regreţi, te învaţă să dai atenţie şi reface raportul descentrat astăzi între a asculta şi a vorbi.

„Nu vorbi înainte de a fi întrebat“ este un sfat practic al părinţilor pustiei, cu neaşteptate ramificaţii şi semnificaţii spirituale, fără să fie o încălcare a libertăţii de exprimare.

de Paul Siladi, ziarul Lumina

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: