Selectați pagina

Nu putem fugi nicaieri de la fata lui Dumnezeu, asa cum nu putem fugi de pacatele noastre si de mustrarea constiintei

Nu putem fugi nicaieri de la fata lui Dumnezeu, asa cum nu putem fugi de pacatele noastre si de mustrarea constiintei

Credinta in Domnul nu s-a aprins oarecand in cetatea Ninive in urma unei bune-vestiri de bucurie, precum cea pe care o aduceau Apostolii si Mironositele-Femei.

 “Stirea” pe care Iona le-a adus-o asirienilor era intr-atat de crunta si de deznadajduitoare, incat a rascolit pe toti locuitoriidin cetate, de la cei mai mari pana la cei mai mici. Nu ni se spune daca nu cumva asirienii îl vor fi intrebat pe cel care le aducea vestea cea rea, precum cei ce s-au strapuns la inima in ziua Cincizecimii au cautat raspuns de la bine-vestitorul Petru: „Ce sa facem?”. Intrebarea este fireasca, dar in niciunul dintre cazuri ea nu a primit o solutie omeneasca. Aceeasi dezlegare in duh a fost rostita si de catre Proroc, si, mai tarziu, de catre Apostol: Pocaiti-va!

In orice caz, de mirare pentru noi, si pilda care ne rusineaza, este incredibila receptivitate a cuvantului lui Iona de care au dat dovada cetatenii pagani (si pacatosi) ai Ninivei. Foarte multi fac vorbire, astazi, despre cum s-ar putea intoarce rautatea vremurilor facand trimitere la pocainta ninivitenilor. Din episodul biblic se retine insa, de obicei, doar partea cu milostivirea Domnului si se ignora total primele doua parti: 

– ascultarea cuvantului de mustrare prooroceasca a Sf. Iona de catre niniviteni si

– pocainta aspra a acestora.

Dar cine mai asculta astazi fara impotrivire cuvintele proorocesti care ne avertizeaza cu privire la vremurile de pe urma pe care le traim? Si daca nu ascultam si nu credem, cum vom aduce pocainta? Si daca nu aducem pocainta adevarata, cum sa atragem milostivirea lui Dumnezeu?

In plus, sa nu uitam totusi deznodamantul cetatii Ninive: oamenii s-au intors la pacatele lor, dupa ce pericolul a trecut, si, drept urmare, cetatea a fost distrusa, pana la urma.

In acelasi timp, trebuie spus ca, intrucat vremurile de astazi sunt cu totul speciale si nu este vorba numai de asteptarea unor plagi ca multe altele din istorie pentru pacatele noastre, ci de lucrarea finala a “tainei faradelegii“, a instaurarii imparatiei lui Antihrist, atunci PREGATIREA noastra ar trebui sa fie una pe masura, si anume una de ordin duhovnicesc.

Pentru suferinte, prigoana si moarte nu ne pregatim agitandu-ne si cautand tot felul de “antidoturi” si “rezolvari” lumesti, nu umbland incolo si incoace speriati si ravasiti de toate cate le auzim sau terorizati de toata gama de provocari si diversiuni isterizante, nici pierzandu-ne vremea zi si noapte pe forumuri si chibitand, sa zicem, cu o bere si o pizza in fata (unii si cu o tigara) despre cum ar trebui sa facem “mucenicie”, la o adica, nici imaginandu-ne ca am putea afla, cu mintea noastra, vreo cale de “scapare”, de fuga de revarsarea paharului urgiei lui Dumnezeu…

Pentru suferinta, prigoana si moarte nu ne pregatim umbland disperati dupa un loc de adapost si salvare, nici nu ne vom trezi mai bine doar informandu-ne amanuntit despre toate dedesubturile “sistemului” antihristic sau stiind la perfectie “cu ce se mananca” actele biometrice, cipurile si codurile de bare, devenind cu totii experti in materie de masonerie si pusi la punct pana la virgula cu ultimele noutati. Toate sunt bune si necesare daca si numai daca le stim masura si nu le transformam in scopuri in sine, daca nu punem carul inaintea boilor, ajungand la inselarea de a da insemnatate mai mare informarii decat vietuirii, sau confundand trezirea duhovniceasca cu priceperea rationala a mecanismelor de desfasurare a Raului.Altminteri, ne va gasi pe toti Potopul nepregatiti, confuzi si disperati, angrenati in aceleasi interminabile discutii si certuri despre “sistem”, “cipuri” si “mucenicie”, batandu-ne intre noi in vorbe mari de bravada desarta, dovedindu-se ca vrajmasul ne-a atras in cea mai subtila si perfida diversiune posibila!

Principala pregatire pentru necazurile care vor urma cat de curand si veritabila dovada de trezire sta in schimbarea din radacina a vietii noastre, in lepadarea de duhul lumesc si de tot pacatul, in cainta si plansul de fiecare zi pentru toate rautatile si caderile cu care am ranit dragostea lui Hristos si a semenilor si ne-am batut joc de Jertfa Sa. Am avut prilejul sa cunoastem mai multi oameni efectiv impatimiti de tot ce se scrie si apare nou in domeniul “luptei anti sistem”, ultraconectati la ultimele subiecte si dezbateri din domeniu, comentatori avizati pe  blogurile de profil, ori tineri foarte agitati sa afle daca permisele auto au sau nu cip, ori daca trebuie sa primeasca sau nu cardurile noi, dar care nici macar nu citesc niciodata o carte duhovniceasca, care nu si-au pus macar problema renuntarii la cele mai grosiere patimi lumesti (curvie, lux, masini scumpe, distractii estivale, imbracaminte la moda, fumat, televizor, etc, etc.). Daca Sfantul Serafim Rose critica plin de amaraciune fenomenul “teologiei la o tigara”, nu stiu ce ar mai spune un sfant contemporan astazi despre fenomenul inca si mai grav al… “muceniciei la o tigara” sau al “muceniciei virtuale“, de forum si de can-can bisericesc.

Observam inca un lucru: prorocia si cuvantul de mantuire despre urgia ca va sa vina sunt foarte simple. Nimic complicat si sofisticat: din cauza pacatelor, Domnul a hotarat pieirea cetatii iar mantuirea nu poate veni decat prin pocainta. Este adevarat, din pricina iubirii de sine, am pierdut de mult nu doar cunostinta pocaintei, dar chiar si sensul acestui cuvant atotcuprinzator pentru lucrarea duhovniceasca. Nici ca ne mai amintim de vorbele cu care Botezatorul a facut drepte cararile Domnului, Care a pus la temelia propavaduirii Sale aceeasi porunca: „Pocaiti-va!”. Suntem si in ziua de azi cetateni ai Ninivei celei mari, rudenie apropiata a Babilonului, si ne simtim striviti de urgia ce va sa vina. Oare vom mai afla si noi calea prin pocainta ca sa fim facuti iarasi cetateni ai Raiului?

Simplitatea – in sens bun – este exact ce ne lipseste noua astazi si acest lucru este speculat intens de o noua categorie de inselatori care cauta sa paraziteze proorociile apocaliptice,asa cum ereziile cauta sa strambe celelalte invataturi ale Bisericii. Ce fapta i-a izbavit pe niniviteni? Pocainta. Atat si nimic mai mult. Ninivitenii nu au cautat sa fuga in munti, sa se separe in micro-comunitati anti-sistem asteptand ca urgia sa vina doar asupra celorlalti, nici nu s-au constituit grupari ale “dreptilor” care sa scoata sabia si sa taie capetele pacatosilor, pedepsindu-i astfel ca intr-un ritual paganesc de potolire a maniei a vreunui zeu sangeros. De ce? Pentru ca au inteles un lucru simplu dar fundamental: nu putem fugi nicaieri de la fata lui Dumnezeu, asa cum nu putem fugi de pacatele noastre si de mustrarea constiintei. Intelegand acest lucru, ninivitenii nu s-au lasat tarati in capcane care au ca scop deturnarea de la singurul lucru trebuie si de la partea cea buna care nu se va lua de la noi.

http://www.cuvantul-ortodox.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: