Selectați pagina

Nu minunile Îl dezvăluie omului pe Dumnezeu, ci ceva de la Dumnezeu care se revelează inimii pregătite pentru aceasta

Nu minunile Îl dezvăluie omului pe Dumnezeu, ci ceva de la Dumnezeu care se revelează inimii pregătite pentru aceasta

„Daca citesti intr-o carte de teologie ortodoxa, vei afla ca adevarul nu poate fi descoperit prin puterile neajutorate ale omului. Poti citi Scripturile sau orice alta carte sfanta si sa nu intelegi ce vor sa spuna. Un asemenea exemplu aflam in cartea Faptele Apostolilor, in istorisirea despre Apostolul Filip si famenul etiopian: 

”Si un inger al Domnului a grait catre Filip, zicand: Ridica-te si mergi spre miazazi, pe calea care coboara de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie. Si, ridicandu-se, a mers. Si iata un barbat din Etiopia, famen, mare dregator al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toata vistieria ei si care venise la Ierusalim ca sa se inchine, se intorcea acasa; si, sezand in carul sau, citea pe proorocul Isaia. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te si te alipeste de carul acesta. Si alergand, Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia si i-a zis: Intelegi, oare, ce citesti? Iar el a zis: Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva? Si a rugat pe Filip sa se urce si sa sada cu el. Iar locul din Scriptura pe care-l citea era acesta: „Ca un miel care se aduce spre junghiere si ca o oaie fara de glas inaintea celui ce-o tunde, asa nu si-a deschis gura sa. Intru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat, si Neamul Lui cine-l va spune? Ca se ridica de pe pamant viata Lui”. Iar famenul, raspunzand, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine, ori despre altcineva? Iar Filip, deschizand gura sa si incepand de la Scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus. Si, pe cand mergeau pe cale, au ajuns la o apa; iar famenul a zis: Iata apa. Ce ma impiedica sa fiu botezat? Filip a zis: Daca crezi din toata inima, este cu putinta. Si el, raspunzand, a zis: Cred ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Si a poruncit sa stea carul; si s-au coborat amandoi in apa, si Filip si famenul, si l-a botezat. (8, 26-39).”

In aceasta relatare exista cateva elemente supranaturale, mistice: ingerul ii spune lui Filip unde sa mearga (desi etiopianului i se pare o intalnire intamplatoare pe un drum pustiu) si, mai tarziu, dupa Botez, Duhul lui Dumnezeu il ia pe Filip, care dispare din fata ochilor eunucului.

Dar nu acestea l-au facut pe eunuc sa doresca sa fie botezat si sa devina crestin. Nu minunile, ci altceva l-a impresionat, ceva din inima lui. Minunile, desi uneori ajuta pe cineva sa vina la credinta, nu sunt adevarata cauza a acceptarii crestinismului.In acelasi capitol al Faptelor Apostolilor, citim relatarea despre Simon Magul care a vrut sa dea bani ca sa intre in Biserica si sa dobandeasca grandioasele si facatoarele de minuni daruri ale Duhului Sfant. Si a vrut acest lucru pentru ca era vrajitor, „profesie” foarte rentabila intr-o vreme in care, cu cat cineva putea provoca mai multe fenomene supranaturale, cu atat castiga mai multi bani si mai multa faima si pentru ca a vazut ca la crestini se intamplau mai multe asemenea fapte decat in paganism. Dupa cum stim din Faptele Apostolilor, Apostolul Petru a refuzat cererea lui Simon care a sfarsit rau si de la care ne-a ramas cuvantul „simonie” pentru incercarea de a cumpara harul lui Dumnezeu.

            Prin contrast, in inima eunucului  etiopian s-a schimbat ceva cand i-a vorbit Apostolul Filip. In Fapte ni se spune ca a ajuns sa „creada”, adica inima lui a fost inundata de adevarul pe care-l auzise.Cuvintele Scripturii sunt foarte puternice si, cand talcuirea lor este corecta, ceva din fiinta umana „se deschide”, daca inima este pregatita. De aceea L-a primit eunucul pe Hristos din tot sufletul sau. El a devenit alt om si nu de dragul minunilor, ci de dragul a ceea ce a venit sa aduca Hristos pe pamant.

         Acelasi lucru poate fi vazut si in alt loc din Noul Testament, unde doi dintre ucenicii lui Hristos calatoreau pe drumul Emausului (Luca 24). Insusi Hristos, in chiar ziua Invierii Sale, apropiindu-Se si mergand impreuna cu ei i-a intrebat de ce sunt atat de tulburati. La randul lor, ei L-au intrebat daca nu cumva este singurul care nu stie ce s-a intamplat in Ierusalim. Ei I-au spus ca a fost acolo un mare prooroc pe care L-au ucis si Care, apoi, ar fi inviat din morti, dar ei nu stiau ce sa creada. Atunci Hristos a inceput sa le deschida inimile si sa le talcuiasca cele spuse in Vechiul Testament ca avea sa se intample cu Mesia. In tot acest timp, ucenicii nu L-au recunoscut pentru ca El nu venise la ei cu semne si minuni ca sa-i impresioneze. Mai tarziu, cand au ajuns la Emaus, Hristos S-a facut ca merge mai departe si ar fi plecat de la ei fara sa se lase recunoscut daca ei nu L-ar fi rugat – din simpla dragoste pentru un strain in nevoie – sa petreaca noaptea cu ei. In cele din urma, cand a stat impreuna cu ei si „a frant painea” asa cum o facuse la Cina cea de Taina, li s-au deschis ochii, au cunoscut ca este Insusi Hristos si El S-a facut nevazut chiar in fata lor. Atunci au inceput sa spuna unul catre altul si sa-si aminteasca cum ardeau inimile lor pe cale, tot timpul cat a fost cu ei, desi nu-L recunoscusera. Deci ceea ce i-a facut sa-L recunoasca pana la urma a fost aceasta „aprindere a inimii” si nu faptul ca S-a facut nevazut in fata lor, caci asa ceva pot face si magicienii. Asadar, mai intai de toate, nu minunile Il dezvaluie omului pe Dumnezeu, ci ceva de la Dumnezeu care se reveleaza inimii pregatite pentru aceasta. Iata ce se intelege prin „aprinderea inimii” prin care cei doi ucenici au intrat in relatie cu Dumnezeu Cel intrupat.

         Aici vedem cum lucreaza asupra omului ceea ce numim noi „revelatie” sau „descoperire”: inima este miscata si transformata de prezenta lui Dumnezeu, sau a cuiva care este plin de Duhul Sfant, sau doar de auzirea adevarului predicat despre El. Tot astfel au avut si apostolii puterea, in primele decenii de la Invierea lui Hristos, sa mearga practic in toata lumea cunoscuta de atunci – in India (si poate chiar in China), la nord, pana in Rusia unde locuiau scitii, pana in Britania la vest, pana in Abisinia la sud – ca sa predice Evanghelia la toate neamurile.

         La fel se intampla si astazi, chiar daca toti oamenii au devenit mult mai insensibili si mai opaci din punct de vedere spiritual, mai complicati si nu mai reactioneaza atat de usor la adevar.

In cazul Arhiepiscopului Ioan (Maximovici), cei care au ajuns la credinta prin el n-au fost impresionati in primul rand de minunile lui, ci de ceva anume din fiinta lui, care le misca inimile. Va voi da un exemplu din viata sa, o intamplare care a avut loc la Shangai, unde era Episcop in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Ne-a fost relatata de o buna prietena a noastra pe nume Ana, profesoara de dictie, care a murit acum cativa ani. Asa cum ne-a relatat ea, Arhiepiscopul Ioan postea atat de sever incat vocea sa isi pierdea puterea in timpul posturilor lungi si vorbea foarte nedeslusit. Ea primise insarcinarea sa-i dea lectii de dictie pentru a-l face sa vorbeasca putin mai clar. Intotdeauna el era cel care venea la ea la intervale regulate si, la sfarsitul fiecarei lectii, obisnuia sa-i lase o hartie de douazeci de dolari. In timpul razboiului aceasta femeie a fost ranita si era pe moarte intr-un spital francez din Shangai. Era noaptea tarziu, afara era o furtuna puternica si nu era posibila nici un fel de comunicare cu orasul. Ea, insa, avea in inima ei doar o singura idee: fiindca medicii ii spusesera ca va muri, toata speranta ei era sa vina Arhiepiscopul Ioan, sa-i dea Sfanta Impartasanie si s-o salveze intr-un fel sau altul. I-a implorat pe cei din jur sa-i trimita vorba, dar ei i-au raspuns ca este imposibil. Datorita furtunii telefoanele nu functionau, iar spitalul (fiind vreme de razboi) era incuiat pe timpul noptii. Tot ce a putut sa faca a fost sa strige: „Ajuta-ma, vino, Preasfintite Parinte Ioane!”. Bineinteles, oamenii au spus ca biata femeie delireaza, deoarece nu era posibil sa iei legatura cu el. Dar, in aceeasi noapte, in mijlocul furtunii, pe cand striga ea aceste cuvinte, usile s-au deschis si a intrat Arhiepiscopul Ioan cu Sfanta Impartasanie. A venit la ea, a spovedit-o, a linistit-o (ea era, desigur, extrem de bucuroasa), i-a dat Sfanta Impartasanie si a plecat.

         Femeia a dormit dupa aceea timp de optsprezece ore si, trezindu-se in ziua urmatoare, s-a simtit refacuta. „Cu siguranta asta s-a intamplat pentru ca a venit Arhiepsicopul Ioan”, a spus ea. „Care arhiepiscop?” au intrebat surorile, spunand ca el nu ar fi putut sa intre in spitalul incuiat, intr-o astfel de noapte. Persoana din patul alaturat a spus ca fusese cineva acolo, intr-adevar, dar nici asa nu o credea nimeni. Incepuse sa se intrebe daca nu cumva avusese halucinatii. Dar, in aceeasi zi, surorile au descoperit, in timp ce-i faceau patul, sub perna ei o hartie de douazeci de dolari. „Aha, spusese ea, iata dovada ca Parintele a fost aici!”.

         Cineva s-ar putea intreba: cum a stiut Arhiepsicopul Ioan? Cum a reusit sa vina la ea cand nu era posibila nici o cale omeneasca prin care sa ajunga mesajul la el? Cineva poate sa spuna ca i s-a descoperit, caci multe asemenea lucruri ii mai fusesera descoperite. Dar cum i s-a descoperit? De ce lui si nu altcuiva? De ce se reveleaza adevarul, dupa cat se pare, unora si nu altora? Exista cumva vreun organ special de receptare a descoperirii de la Dumnezeu? Da, intr-un anume sens, exista un asemenea organ, desi in mod obisnuit il inchidem si nu-l lasam sa se deschida:in inima ii face Dumnezeu omului darul de a i Se descoperi, in inima iubitoare.

Stim din Scripturi ca Dumnezeu este iubire: crestinismul este religia iubirii. (Te poti uita la caderi, ii poti vedea pe cei care-si spun crestini dar nu sunt, poti sa spui despre crestinism ca nu e iubire;dar crestinismul este cu adevarat religia iubirii, atunci cand aceasta este biruitoare si practicata pe calea cea dreapta). Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus ca, mai presus de orice, adevaratii Sai ucenici vor fi recunoscuti prin dragostea lor.

         Daca-i intrebi pe cei care l-au cunoscut pe Arhiepiscopul Ioan ce-i atragea pe oameni la el – si inca ii mai atrage, chiar si pe cei care nu l-au cunoscut niciodata – raspunsul este intotdeauna acelasi: deborda de iubire, se jertfea pentru semeni dintr-o iubire absolut neegoista fata de Dumnezeu si fata de ei. Iata de ce i s-au descoperit lucruri care nu s-ar fi putut nicicand cunoaste pe cai naturale. El insusi i-a invatat pe altii ca, asa cum ni se descopera in Vietile Sfintilor si in scrierile Sfintilor Parinti, adevaratul ortodox, cu tot „misticismul” Bisericii noastre Ortodoxe, are intotdeauna ambele picioare asezate cu fermitate pe pamant, facand fata oricarei situatii.

Cineva Il intalneste pe Dumnezeu atunci cand accepta situatiile date, primindu-le cu iubire in inima.Aceasta inima iubitoare este cea prin care oricine poate ajunge la cunoasterea adevarului, chiar daca, uneori, Dumnezeu trebuie sa doboare si sa smereasca inima ca s-o faca receptiva– ca in cazul Sfantului Apostol Pavel care a inceput prin a varsa foc impotriva crestinilor si a-i persecuta. Dar la Dumnezeu, trecutul, prezentul si viitorul inimii omenesti sunt toate prezent si El vede unde poate sa faca o bresa si sa comunice.

         Opusul inimii iubitoare care primeste descoperirea lui Dumnezeu este calculul facut cu sange rece pentru a obtine tot ce se poate de la oameni. In viata religioasa acesta duce la masluire si la toate felurile de sarlatanie. Daca va uitati la lumea religioasa de astazi, veti vedea ca cea mai mare parte a ei merge pe acesta cale: e atata falsitate, poza, calcul, se face atata uz de valurile modei care fac sa fie in voga mai intai o religie sau o atitudine religioasa, apoi alta. Pentru aflarea adevarului insa trebuie sa cautati mai adanc.”

 

     Parintele Serafim Rose, „Descoperirea lui Dumnezeu în inima omului”

SURSA:

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *