Selectați pagina

Nu însemna faptele tale cele bune, pentru că, dacă le însemnezi, repede vor păli; iar dacă le uiţi, vor fi înscrise în veşnicie

Nu însemna faptele tale cele bune, pentru că, dacă le însemnezi, repede vor păli; iar dacă le uiţi, vor fi înscrise în veşnicie

Incet, dar sigur
Natura este atât de domoală, încât pare că nu lucrează nimic, dar de fapt este atât de neobosită în lucrare, de parcă în seara aceasta se pregăteşte să moară. Leneşul a cărui lene este izbitoare seamănă cumva cu natura, însă de fapt este cu totul deosebit de ea. Iar grăbitul a cărui grabă este izbitoare seamănă cumva cu natura, însă de fapt este deosebit de ea. „Grăbeşte-te încet!” au spus cei din vechime, şi prin aceasta, negreşit, doreau să-i înveţe pe oameni obiceiul grabei încete. Graba naturii este ascunsă, iar încetineala ei este vădită. Nu se vede cum creşte iarba – până şi copiii neînvăţaţi se mânie din pricina neputinţei naturii dar natura lucrează zi şi noapte ca iarba să crească tot mai mare. Oamenii nu trebuie să bage de seamă zi de zi că tu creşti sufleteşte; nu te îngriji de aceasta; dar trebuie tu să simţi, lăuntric, că creşti tot mai mare. Măsura lui Dumnezeu este mai subţire şi mai dreaptă decât măsura omenească. Când oamenii măsoară cu bâta, Dumnezeu măsoară cu firul de mătase.

Infăptuieşte şi uită
Nu însemna faptele tale cele bune, pentru că, dacă le însemnezi, repede vor păli; iar dacă le uiţi, vor fi înscrise în veşnicie. Nu însemna faptele rele ale vecinului tău, pentru că dacă le însemnezi, jumătate din povara faptelor lui rele va cădea asupra ta. Iar dacă le dai uitării, şi Dumnezeu va da uitării faptele tale cele rele.

Spovedania
Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere umbra ascunsă. Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere rănile sufletului, pe care le ascunde printr’o sănătate aparentă. Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi descopere slăbiciunea, pe care şi-o ascunde sub masca puterii. Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul să-şi verse puroiul otrăvitor al sufletului, pe care-l oblojeşte cu străine miresme.

Spovedania este cerută de Biserică pentru ca omul care joacă rolul unui chipeş viteaz să se descopere drept ghebos, precum se şi arată lui însuşi a fi. Nimeni nu se duce la doctor ca să se laude cu sănătatea, ci ca să descopere unde-i locul putred al sănătăţii sale. La fel, nimeni nu merge la duhovnic ca să se laude cu dreptatea sa, ci ca să descopere un cusur primejdios al dreptăţii sale.

Când omul trece pragul doctorului, el lasă toată mândria înaintea uşii, pentru ca s’o ia din nou la întoarcerea printre oameni. Când omul merge la spovedanie, trebuie să-şi lase toată mândria înaintea uşilor bisericii. Fericit va fi de şi-o va uita acolo la întoarcerea printre oameni. Să dea Domnul ca la ieşirea din biserică să schimbe bastonul, şi în locul mândriei să ia smerenia ca sprijinitor în viaţă.

Slugi netrebnice
Dă cât mai repede uitării toate bunele străduinţe şi merite ale tale. Este ruşine ca albina şi furnica să te întreacă în această privinţă. Socoteşte, ca şi albina şi furnica, fiecare nouă străduinţă drept cea dintâi străduinţă şi fiecare nou merit drept cel dintâi merit. Arătarea străduinţelor şi povestirea meritelor tale aduc roadă rea: reaua-voinţă, vrăjmăşia şi cearta între oameni; iar, în cele din urmă, sentimentul de neînlăturat al lipsei de răsplată, urmat de deznădejde. Ai văzut vreodată o furnică ori o albină deznădăjduită?

Intr’adevăr, e de ruşine pentru om că furnica şi albina împlinesc mai bine decât el slăvită poruncă al lui Hristos: „Aşa şi voi, când veţi face toate cele ce s’au poruncit vouă, ziceţi că: Robi netrebnici sântem, căci ce eram datori a face am făcut.” /Luca 17:10/

Belşugul naturii
Belşugul naturii închide nemilos gura oricui. Nu este nici o teorie ori filosofie omenească care să nu afle destule temeiuri în acest belşug. Dacă ţi se pare că întreaga natură este însăşi raţiunea, natura îmbelşugată îţi dă de îndată mii de dovezi! Dacă ţi se pare că natura este numai instinct şi voinţă, natura îmbelşugată te înarmează cu mii de dovezi! Dacă ţi se pare că întreaga natură este numai o emoţie, iată, adună câte dovezi vrei din acest belşug! Dacă ţi se pare că întreaga natură este un joc genial dintre eu şi non- eu, între lumină şi întuneric, între fiinţă şi nefiinţă sau între maya şi atman, cere dovezi de la îmbelşugata doamnă, şi ea-ţi va umple poala cu ele! Dacă, în sfârşit, ţi se pare că întreaga natură este o luptă sălbatică pentru existenţă, pentru o existenţă iraţională şi lipsită de înţeles, şi pentru aceasta-ţi vei umple traista cu dovezi!

Dar când oricare dintre aceste teorii sau filosofii îţi satură înţelegerea până ce ajunge să se fălească cu adevărul „aflat,” linişteşte-ţi mintea, inima şi sufletul, şi ţine-le vreme îndelungată în tăcere. Şi vei simţi, dintr’odată, cum izbucneşte un strigăt de împotrivire, ca un vulcan, dintr’unul din cele trei adâncuri ale tale sau din toate trei laolaltă. Celor trei adâncuri, înţelegerea le este numai sluga şi sol. Uşor este a sătura o slugă, dar greu este să saturi un stăpân. De aceea, fii cu băgare de seamă să nu te înşele belşugul naturii. Şi te va înşela mereu, câtă vreme nu vei simţi că tu eşti mai bogat decât ea şi că-n tine se ascunde o bogăţie care întrece belşugul naturii.

Păzeşte-te, dar, ca îmbelşugata Circe să nu te cucerească cu muzica ei şi să nu te preschimbe într’un dobitoc. Leacul împotriva muzicii sale îl porţi în sufletul tău. Dacă ştii asta, vrăjitoarea îmbelşugată se va ghemui şi va sta Ia picioarele tale.

Pedeapsă
Cine greşeşte împotriva lumii fizice este pedepsit material. Cine greşeşte împotriva lumii morale este pedepsit material şi moral. Cine greşeşte împotriva lumii duhovniceşti este pedepsit material, moral şi duhovniceşte. Astfel, celui ce aruncă praful împotriva vântului, praful i se va întoarce în ochi.

Cel ce jură strâmb, va pătimi cu închisoarea şi va fi dispreţuit de fiii săi. Iar cel ce îşi bate joc de Dumnezeu şi de sfinţii Săi îngeri, va fi biciuit cu cele mai ascuţite bice, materiale şi morale, şi-şi va încheia viaţa ori în vreo fărădelege, ori în întunecarea minţii1. Singurele lucruri care-1 poate izbăvi pe om de la pedepsele de neînlăturat pentru greşale sânt pocăinţa şi prihănirea de sine.

Omul şi natura
Până ce omul nu şi-a arătat ghearele, natura n’a ştiut că are şi ea gheare. Când omul s’a oprit la marginea Raiului şi şi-a arătat ghearele spre Dumnezeu, îndată natura întreagă şi-a scos şi ea ghearele şi a început să-l zgârie pe om. Când cineva ridică mâna asupra împăratului, este biciuit de slugi le cele multe ale acestuia şi aruncat în întunericul cel mai din afară.

Murdăria sufletului
Murdăria sufletului nu se poate spăla în nici un chip, până sufletul nu se înnoieşte. Pardoseala murdară se spală, fără a fi nevoie să o înlocuieşti întotdeauna cu alta nouă ca să fie curată. Dar aerul necurat din cameră de nimic nu poate fi spălat, de nimic curăţit; trebuie scos din cameră şi înlocuit cu aer proaspăt. Tot aşa este şi cu sufletul.

Sufletul întinat trebuie să se înnoiască, să renască, ca să ajungă curat. Când camera are fereastră, este uşor să dai aerul necurat afară şi să aduci în loc aer proaspăt. Insă cum se va împrospăta aerul în camerele lipsite de ferestre şi de uşi?

Sufletul care are fereastra îndreptată spre Dumnezeu, uşor se va împrospăta, curăţi, înnoi, renaşte. Insă cum se va curăţi sufletul întinat al celui ce nu are nici o deschizătură îndreptată spre Dumnezeu, izvorul împrospătării şi al întineririi sufletului?

Luptătorul de pe cale
Acela ce atacă cel mai mult cucereşte cel mai puţin. Acela ce se împotriveşte cel mai puţin este cel mai puţin atacat.

Acela ce este aprig şi însetat de slavă şi bogăţie cel mai mult atacă lumea aceasta, pentru care şi cucereşte doar valorile cele mai mici ale ei, pierzându-şi propria valoare. Omul smerit se împotriveşte cel mai puţin, pentru care este şi cel mai puţin atacat.

Natura nu iubeşte vrajbele între oameni şi ii pedepseşte cu molime şi foamete. Luptătorul de pe cale are ca vrăjmaşi nu numai oamenii, ci şi natura. Şi dacă săgeata venită din tufiş nu-l nimereşte, o va face fulgerul din cer.

Prietenul cel mai supărător
Prietenia dintre un om duhovnicesc şi un om trupesc este doar un pic mai plăcută şi mai trainică decât prietenia dintre-o oaie şi-un lup. Dacă eşti un om duhovnicesc, nimeni nu-ţi poate fi prieten mai supărător decât omul căruia îi place cel mai mult să vorbească despre câştigarea bogăţiei şi despre desfătările trupeşti.

Dacă eşti un om bogat şi-ţi place cel mai mult să vorbeşti despre bogăţie şi despre desfătări trupeşti, nimeni nu-ţi poate fi prieten mai supărător decât omul duhovnicesc, care vorbeşte despre Dumnezeu şi despre suflet.

Omul duhovnicesc niciodată, nici în timpul vieţii şi nici pe patul de moarte, nu va dori prieten sa omului trupesc şi nici nu se va căi vreodată că n a urmat sfaturile acestuia. Iar omul trupesc va dori, dacă nu mai devreme, negreşit pe patul de moarte, prietenia omului duhovnicesc; pe patul morţii, fără îndoială, se va pocăi că n’a urmat sfaturile acestuia.

Bogatul şi bogăţia
Bogăţia multă, în sine, nu este nici rea, nici bună. Ştiinţa multă, în sine, nu este nici rea, nici bună. Insă, în mâinile unui om rău, bogăţia ajunge un rău, iar în mâinile unui om bun bogăţia ajunge un bun. Tot aşa, în capul unui om stricat, ştiinţa ajunge otravă, iar în capul unui om bun, ştiinţa ajunge doctorie.

Prietenie şi vrăjmăşie
Omul nu poate urî niciodată un vrăjmaş neştiutor la fel cât un vrăjmaş imoral. Vrăjmaşul din neştiinţă nu este niciodată atât de respingător ca vrăjmaşul din răutate. Ne facem vrăjmaşi unui om atunci când îi cunoaştem însuşirile rele, dar nu-i cunoaştem însuşirile bune. Ajungem prieteni unui om când luăm seamă la însuşirile lui bune, dar le întrevedem pe cele rele.

Tăria prieteniei ori a vrăjmăşiei noastre faţă de oameni nu ţine, aşadar, de ceilalţi, ci de noi înşine, de cunoaşterea şi de pătrunderea noastră.

Duhul împotrivirii
Oricine se împotriveşte legii lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească şi legii naturale şi sociale.

Oricine se împotriveşte voii lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească voii oricui. Oricine se împotriveşte autorităţii lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească autorităţii oricui. Oricine se împotriveşte dragostei lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească şi dragostei de mamă, de soţie, de copii şi de prieteni. Dragostea unui astfel de om se va preface în iubire de sine, iubirea de sine în deznădejde, iar deznădejdea este calea cea mai scurtă către sinucidere.

Sinucidere
Sinuciderea nu este scurtarea suferinţei, ci prelungirea ei. Albina care fuge dintr’un stup în altul ajunge să fie dispreţuită şi într’unul, şi în celălalt; dispreţuită în stupul de unde a fugit şi dispreţuită în stupul unde a fugit. Sinuciderea este încercarea de a fugi din această împărăţie a vieţii. Insă pe un dezertor nici o împărăţie nu-l primeşte cu braţele deschise Uciderea este o lovitură piezişă dată vieţii; sinuciderea este o lovitură făţişă dată vieţii. Uciderea arată în parte un dispreţ al vieţii; sinuciderea arată dispreţul cel mai de pe urmă şi deplin al vieţii. Uciderea este atac asupra omului ca om; sinuciderea este un atac asupra vieţii ca viaţă. Uciderea, în sine, este un fel de sinucidere, deoarece viaţa ta şi viaţa aproapelui tău este viaţă. Dar, prin ucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care se poate apăra de tine; pe când, prin sinucidere, tu vrei să ucizi o parte a vieţii care nu se poate apăra de tine.

Iată, viaţa din aproapele tău se poate apăra de tine, însă viaţa din tine este cu desăvârşire lipsită de apărare înaintea ta. Iar uciderea celui ce nu se poate apăra atrage după sine pedepse şi munci în toate împărăţiile vieţii.

Legătura e pământ
Cu cât îşi leagănă mama mai mult copilul, cu atât mai târziu începe acesta să meargă. Cu cât alăptează mama mai mult copilul, cu atât mai târziu se învăţă copilul cu mâncarea. întocmai şi omul pe care pământul îl strânge mai mult timp în îmbrăţişarea sa, târziu se îndreptă către cer.

Şi cel pe care pământul îl hrăneşte mai multă vreme cu nectarurile sale dulcege, târziu se deprinde cu hrana duhovnicească.

Lumi nemateriale
Deschide sufletul tău pentru lumile nemateriale. Una dintre aceste lumi se îngrămădeşte lângă tine, cerându-ţi ajutorul. O altă din aceste lumi îţi dă ajutor. Nu o înlătura nici pe una, nici pe cealaltă. Nu o înlătura nici pe una, nici pe cealaltă, deoarece şi tu vei fi, azi-mâine, într’una din aceste lumi. Nu o respinge nici pe una, nici pe cealaltă, ca să te învredniceşti a face parte din lumea mai bună.

Viaţă după moarte
Precum omul supravieţuieşte părului tuns, unghiilor tăiate sau chiar mâinilor şi picioarelor tăiate, tot aşa va supravieţui şi întregului său trup. Şi precum norul alb se deosebeşte de apa îngheţată, iar oţelul înroşit în foc de oţelul rece, tot aşa şi omul din lumea nemuritoare se deosebeşte de sine însuşi în lumea muritoare.

Sfantul Nicolae Velimirovici

Fragment din cartea “Ganduri despre bine si rau”, Editura Predania

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *