Selectați pagina

Nu este o glumă, este pura realitate a ceea ce ni se pregătește: Omul nou, eliberat de „cătușele tradiționalului și ale religiei”

Nu este o glumă, este pura realitate a ceea ce ni se pregătește: Omul nou, eliberat de „cătușele tradiționalului și ale religiei”

Subtil și aproape insesizabil, un vânt călduț ce bate dinspre occident își dorește, de la zi la zi, un om nou. Mai precis, o familie nouă, eliberată de „cătușele tradiționalului și ale religiei”. Individul trebuie să se elibereze de constrângerea moralei. Tot ceea ce contează pentru omul nou este egalitatea – pentru ca celălalt, indiferent de înclinațiile sale, să nu se simtă discriminat. Așadar, omul nou, în numele egalității, tinde să desființeze granița sexuală dintre bărbați și femei, tinde să desființeze rolul soților, al părinților și, mai ales, al imaginii pe care copilul o are cu privire la notiunile de „mamă”, „tată”, „familie”.

Toate ideologiile care au lăsat o amprentă în istorie au avut ceva în comun: și-au dorit crearea unui „om nou”. Revoluția franceză, iluminismul, fascismul și nazismul, apoi comunismul, toate și-au bazat influența asupra lumii pe o teorie: pentru ca societatea să funcționeze, este nevoie de un alt om – de un om nou. Zeci de mii de pagini au fost scrise de către filosofi, antropologi, sociologi, psihologi, în slujba acestei cauze. Se urmărea inocularea aşa-zisei ideologii creatoare în mintea oamenilor, mai ales a tinerilor. Lupta era dusă pentru formarea, de lungul mai multor generații, a unei noi gândiri sociale, economice sau politice, ce urma să înlăture tot răul existent în lume, prin purificarea societății de elementele nocive.

În toate aceste sisteme doritoare de un nou om, automat s-a declanșat un zid despărțitor între cei capabili de înnoire și paria. Este suficient să ne amintim de ideologia nazistă a rasei pure, din care să se dezvolte omul nou – fenomen ce a lăsat în urmă milioane de victime din rasele… impure. Peste toate s-a așezat praful istoriei. Legile moderne au interzis folosirea sintagmei „omul nou” și parcă lumea a uitat. Dar, nu de tot. Subtil și aproape insesizabil, un vânt călduț ce bate dinspre occident își dorește, de la zi la zi, un om nou. Mai precis, o familie nouă, eliberată de „cătușele tradiționalului și ale religiei”.

Trăitor într-o societate creștină, în care familia a fost văzută dintotdeauna în prelungirea dumnezeieștii Liturghii, poporul român nu-și poate închipui ca omul să se nască, să trăiască și să se împlinească, în afara acestei instituții sacre – familia. De aceea, este cunoscută expresia „să intri în rândul oamenilor”. Se referă la faptul că tânărul devine om, în sensul adevărat al cuvântului, doar în momentul în care își formează o familie.

Deși nu se recunoaște, astăzi singurul mare război care se poartă la nivel mondial este împotriva familiei ca instituție sfântă, în care omul îl respiră de Dumnezeu și trăiește o „viață în Hristos”, așa cum sublinia Sfântul Nicolae Cabasila. Sub masca protejării drepturilor omului, a minorităților de orice natură ar fie ele, familia este ținta ultimă. Acest lucru, deoarece valorile împărtășite în acest mediu deranjează o societate în care singura valoare este libertinajul – „Tu ești dumnezeu”!

La început de mileniu III, ne aflăm în pragul unei revoluții sociale care propovăduiește o doctrină a egalității. Sub acest acoperiș ce sună bine din punct de vedere social, lumea se îndreaptă tocmai spre conturarea unui om nou. Individul trebuie să se elibereze de constrângerea moralei. Tot ceea ce contează pentru omul nou este egalitatea – pentru ca celălalt, indiferent de înclinațiile sale, să nu se simtă discriminat. Așadar, omul nou, în numele egalității tinde să desființeze granița sexuală dintre bărbați și femei. La orice click ne sunt propuse modele de bărbați care iau estrogen, ca să arate mai puțin a bărbați, de femei care iau  testosteron, pentru a fi mai puțin femei. Vocea bărbaților se feminizează, iar cea a femeilor devine mai masculină. Undeva, pe la mijloc, apare noul prototip uman: nici bărbat, nici femeie – omul nou.

Aspectul biologic devine irelevant în definirea sexului ființei umane, identitatea sexuală fiind dată de ceea ce crede omul în mintea lui, nu de natura lui biologică. Cu alte cuvinte, mintea, nu fizicul, creează realitatea sexuală. Se ne amintim doar de bărbatul-femeie cu barbă, câștigător al unui cunoscut concurs muzical european!

Parcă nu ne vine să credem că se dorește conturarea unui om nou. Tindem să categorisim totul cu afirmația „teorii ale conspirației”. Așa o fi? Argumentele luptei se pot vedea și se pot pipăi pe hârtia legilor europene care, vrând nevrând, ni se vor introduce în legislația națională, dacă nu cumva schimbă Dumnezeu istoria.

Proiectul de lege Zuber, depus la Parlamentul European în luna martie 2014, sub masca „teoriei genului și a familiei cu o compoziție diversă”, pregătește contextul ca, pe viitor, în certificatul de naștere, rubrica „sexul copilului” să fie suplinită de o liniuță! Pentru ca, nu cumva la maturitate, un om, deși bărbat în toată firea, să fie ofensat că-i este atribuit sexul „bărbătesc”, deși el și-ar fi dorit să fie „femeiesc”!

În Marea Britanie, parlamentul deja a lansat o lege care permite „crearea” de copii cu trei „părinți” ori cu  trei „părți contractante”. Iar în certificatul de „creare” va fi menționat modul în care copilul a văzut lumina lumii, dintr-un uter natural ori dintr-un uter artificial. Unele dintre aceste lucruri deja se petrec sub ochii noștri, tăinuite bine de către o presă prea ocupată cu alte subiecte fierbinți.

Statul american California a modificat în anul 2014 legislația, eliminând termenii de „mamă” și „tată”. În Canada, deja unii părinți au cerut să nu fie menționat sexul biologic al copilului în certificatul de naștere. Când va crește, el va decide singur ce sex preferă. Iar dacă se răzgândește, va avea drept la un nou certificat de naștere. New York Times scria, la început de 2015, despre un studiu desfășurat și reactualizat în Universitatea Vermont. Conform comunicatului, pentru a nu leza identitatea de gen, se permite studenților să-și prezinte identitatea în cinci categorii: „el”; „ea”; „ze” – nici el, nici ea; „ele” – identități sexuale multiple și prin numele de familie.

Se prea poate ca și rubrica părinților din certificat să fie modificată. În loc de părinți să avem „părți contractante”, adică donator de material genetic, mamă surogat, părinții care au achitat financiar procedeul zămislirii și alți actori ai piesei de teatru ce devine viața dăruită de Dumnezeu unui prunc.

Pomenea cineva, zilele trecute, despre o bunică ce și-a născut propriul nepot! A fost inseminată artificial cu produsul rezultat în urma fertilizării unui ovul donat, cu materialul genetic al fiului său – fiu ce avea o altă orientare sexuală. Declarația ei era: „Bebelușul nu are nicio legătură biologică cu mine, este doar nepotul meu!”. Totuși, ea a fost și mamă și bunică în același timp. Nu vi se pare că începem să vorbim despre un om nou? Păi, cum credeți că va crește acel copil cu un tată-frate de altă orientare sexuală și cu o bunică-mamă, doi în unul? O să mai creadă în familia formată din bărbat și femeie, așa cum a dăruit-o Dumnezeu?

Nu este o glumă, este pura realitate a ceea ce ni se pregătește. Știți ce este cel mai grav? Nouă nu ni se par în regulă toate aceste fapte sociale și le considerăm dereglări și abateri de la morală, religie sau etică. Însă, care credeți că va fi opinia copiilor sau a nepoților noștri? Nu cumva una de acceptare a fenomenelor sau chiar una de aderare la aceste păreri, pentru că asta au văzut încă din vremea prunciei? Și, iată cum se conturează omul nou…

Dacă doctrinele amintite din secolul al XX-lea nu au reușit mare lucru cu impunerea unui om nou, gluma la care noi astăzi zâmbim are mari șanse să izbândească! Să ne gândim la situația în care un descendent al nostru va fi bătaia de joc a întregii societăți: „Preistoricule și demodatule… vrei să te căsătorești și să ai o familie?”.

Este posibil ca acest scenariu să fie doar o imagine creată de mintea unui tată fără prea multe ocupații reale… În același timp, este un vis posibil, în care cred multe fundații și instituții pseudo-umaniste.

Soluția salvatoare pentru noi? Simplă. Să ne ținem copiii și nepoții alături! Lângă conștiința familiei, a mesei în comun, a poveștii de seară citite în familie, a rugăciunii comune și, nu în ultimul rând, a familiei – continuare a dumnezeieștii Liturghii!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *