Selectați pagina

Noile reguli fiscale vor goli buzunarele moldovenilor

Noile reguli fiscale vor goli buzunarele moldovenilor

fiscMoldovenii ar putea achita accize, amenzi mai mari şi un nou impozit în 2016, iar cei care îşi vor procura apartamente sau automobile mai scumpe de 30.000 de euro, vor trebui să explice Fiscului de unde au luat banii.

Ministerul Finanţelor a publicat documentul care conţine prevederile politicii bugetar-fiscale pentru anul curent, elaborat în baza mai multor programe naţionale, dar şi a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Astfel, autorităţile anunţă că accizele la carburanţi, alcool şi ţigări vor creşte semnificativ în acest an.

„Vicii” mai scumpe ca urmare a creşterii accizelor

Valoarea accizelor la ţigări va constitui 220 de lei, în creştere cu 20 de lei faţă de 2015, iar cota a scăzut cu 1% până la 17% pentru o mie de ţigări. Şi petroliştii vor achita accize mai mari. Astfel, acciza pentru o tonă de benzină va constitui 4.137 de lei, marcând o creştere de aproape 400 de lei, acciza la motorină va creşte de la 1.544 de lei la 1.720 de lei, iar la gaz lichefiat – de la 2.313 la 2.577 de lei. Accizele cresc şi în cazul alcoolului, acciza la bere dublându-se şi constituind 5 lei faţă de 2,15 lei cât era în 2015. Valoarea accizei la vin va creşte de la 11,17 până la 12,34 de lei pentru un litru, iar la votcă – de la 77, 67 la 85,83 de lei per litru.

Un nou impozit pentru deţinătorii de automobile

Ministerul Finanţelor a decis excluderea taxei pe drumuri şi introducerea impozitului pentru automobilele înmatriculate în Republica Moldova. Valoarea acestui impozit ar putea fi aceeaşi ca şi a taxei pe drumuri stabilite în 2015 şi va putea fi achitată în două rate. Astfel, o parte din sumă va fi plătită până la 15 august, iar o altă parte – până la 15 octombrie, iar banii nu vor mai ajunge în fondul rutier, dar în bugetele primăriilor din localităţile unde sunt înmatriculate automobilele respective şi vor fi utilizaţi pentru reparaţia drumurilor. Potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor, noul impozit va aduce anul viitor resurse financiare în sumă de 340 milioane de lei. Şi fermierii ar putea avea cheltuieli mai mari, deoarece impozitul funciar ar putea creşte cu 15%, de la 1,5 lei la 1,73 de lei.

Comerţul electronic, în vizorul Fiscului

În acelaşi timp, proiectul prevede ca bunurile confiscate să fie comercializate în cadrul unor licitaţii organizate de Fisc şi nu la Bursă. O altă noutate ţine de obligativiitatea declarării veniturilor în cazul procurării unui automobil sau a unui apartament de către persoanele fizice cu un cost mai mare de 30.000 de euro. În acelaşi timp, agenţii economici ar putea fi obligaţi să ţină evidenţa contabilă în forma prescrisă de Fisc, iar în caz contrar ar putea fi amendaţi cu 10.000 de lei. Şi cei care au afaceri on-line ar putea intra în vizorul Fiscului, documentul obligându-i să elibereze facturi şi să le înregistreze în Registrul general electronic al facturilor fiscale.Şi veniturile persoanelor decedate vor fi impozitate, aceste resurse fiind considerate ca venituri ale succesorului după asumarea actului de succesiune.

Condiţiile pentru restanţierii la buget

În cazul admiterii restanţelor la bugetul public naţional, noile reguli prevăd ca termenul de stingere a obligaţiei fiscale să poată fi modificat pe o perioadă maximă de 12 luni. Astfel, în acest caz vor fi calculate dobânzi echivalente ratei de bază a Băncii Naţionale a Moldovei stabilite pentru creditele pe termen scurt. Agenţii economici, cu datorii grele la stat, vor avea posibilitatea să amâne sau să eşaloneze achitarea plăţilor. Astfel, în cazul în care restanţele la bugetul public naţional sunt mai mari de 600.000 de lei, va fi încheiat un contract cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, iar dacă suma este mai mică, atunci contractul va fi încheiat cu reprezentanţa instituţiei.

Datornicii la stat nu vor putea călători în afară

În acelaşi timp, noile prevederi ale politicii bugetar-fiscale prevăd ca în cazul în care persoanele fizice au datorii de peste 5.000 de lei, iar companiile – de peste 100.000 de lei la stat să aibă interdicţia de a părăsi Republica Moldova. Alte noutăţi în domeniu se referă la aplicarea amenzilor de 60 de lei pentru cei care nu vor lua şi nu vor păstra bonul de casă. Vor fi „pedepsiţi” cu amendă de 3.000 de lei şi şefii gărilor auto dacă transportatorii vor pleca de pe peron cu pasageri care nu au bilet de călătorie, precum şi petroliştii cu amenzi de 10.000 de lei dacă vor admite încălcări.

Noile prevederi urmează să fie examinate şi aprobate de Guvern şi Parlament.

Sursa: adevarul.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: