Selectați pagina

Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu

Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu

Fiecare om, în această lume, mai mult sau mai puţin, este nemulţumit.

Dumnezeu este Cel Care ne hrăneşte, ne îmbracă, ne păzeşte, ne trimite înger păzitor, ne hrăneşte cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Lui, ne pregăteşte împărăţia Lui nemărginită, ne rabdă, ocrotindu-ne, ne primeşte când ne pocăim, iar noi îl blestemăm, nu-I arătăm cinstire, îl ocăram, îl dispreţuim, şi Acesta rabdă-îndelung şi ne aşteaptă.

Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu, respectul faţă de Acesta, evlavia cuvenită faţă de amintirea şi prezenţa Lui, nu ne lovim piepturile, închinându-ne Marelui Dumnezeu, Făcătorului de minuni, Celui negrăit şi necuprins, Preadulcelui nostru Stăpân.

Dacă am avea fiecare mii de guri, n-am putea să-L lăudăm cu vrednicie şi cu cuviinţă pentru nemărginitele Lui daruri faţă de noi. De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după repetatele căderi în extaz şî desfătări dumnezeieşti, striga aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi aî ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11, 33).

Cine poate să cunoască cum lucrează înţelepciunea cea nemărginită, atât în lumea cerească, cât şi în lumea pământească, cât şi în lumea cea de sub pământ?

Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovnicești, Editura Egumenița – fragment

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: