Selectați pagina

Nebunia acestei lumi: În cîţiva ani inimele crescute în porci ar putea fi transplantate oamenilor

Nebunia acestei lumi: În cîţiva ani inimele crescute în porci ar putea fi transplantate oamenilor

S-ar putea ca inima de porc adaptată pentru uzul uman să fie disponibilă pentru pacienți în termen de trei ani, afirmă chirurgul Sir Terence English, cel care a realizat primul transplant de inimă din Anglia, în 1979.

Terence English crede că xenotransplanturile (folosirea organelor dintr-o specie la altă specie) ar putea eradica listele de așteptare cu donatori. Chirurgul britanic a declarat pentru The Sunday Telegraph că fostul său medic rezident, care a făcut parte din echipa care a realizat transplantul din 1979, se pregătește să efectueze primul transplant de rinichi de la porc la om „înainte de sfârșitul acestui an”.

Chirurgii vor încerca să transplanteze unei persoane un rinichi de porc într-o premieră medicală ce va avea loc până la finele acestui an, operație premergătoare unui xenotransplant de inimă.

Dacă transplantul va reuși, va fi un deschizător de drumuri pentru transplantarea unor organe mai complexe. Organele umane compatibile sunt rare, fiindcă acestea trebuie să fie sănătoase, să fie prelevate de la un donator al cărui creier este mort și transplantate în numai câteva ore.

În plus, trebuie să se potrivească în mărime și din punct de vedere biologic cu beneficiarul transplantului.

„Dacă rezultatul xenotransplantului este satisfăcător și rinichii de porc vor putea fi transplantați la oameni, este posibil ca același lucru să fie valabil și pentru inimă în câțiva ani. Dacă funcționează cu rinichiul, va funcționa și cu inima. Va fi ceva revoluționar”, a spus English.

Profesorul Cristopher McGregor, care era medicul rezident al lui English atunci când acesta a efectuat transplantul, a dezvoltat un tratament genetic care ar putea permite ca organele porcilor să fie folosite în siguranță la oameni.

Inimile crescute în porci modificați genetic ar putea fi folosite pentru transplanturile la om.

Echipa lui de la Universitatea din Alabama crede că poate efectua un transplant de rinichi de la porc la om în următoarele câteva luni. Este un punct de pornire foarte bun – dacă operația eșuează, pacientul se poate întoarce la dializă.

„Vor exista activiști pentru drepturile animalelor care vor spune că este ceva complet greșit. Însă dacă poți salva o viață, nu înseamnă că merită?”, a spus Sir Terence.

Anatomia și fiziologia inimii unui porc sunt similare celor ale organului uman, așa că sunt folosite ca modele pentru dezvoltarea de noi tratamente. Un experiment desfășurat în luna mai 2019 a dat noi speranțe pentru găsirea unui tratament împotriva infarctului.

Atunci, o echipă internațională de cercetători a descoperit că introducerea unei mici bucăți de material genetic numit microARN-199 într-o inimă vătămată de un infarct a determinat regenerarea celulelor, după cum relatează The Guardian.

Pe parcursul experimentului, oamenii de știință au introdus microRNA-199 în inimile unor porci care suferiseră un infarct miocardic. După o lună, „recuperarea funcțiilor cardiace era aproape totală”.

Cu toate acestea, rămân obstacole considerabile înainte ca terapia genetică să poată fi testată la pacienții umani care au suferit un atac de cord. Majoritatea porcilor tratați au murit după tratament, deoarece microRNA-199 a continuat să se manifeste necontrolat.

Sursa: https://www.theguardian.com/science/2019/aug/19/pig-to-human-heart-transplants-possible-within-three-years-terence-english

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: