Selectați pagina

Nebunia acestei lumi: Artă sub formă de oameni şi demoni sau oameni demoni

Nebunia acestei lumi: Artă sub formă de oameni şi demoni sau oameni demoni

La Brisbane, în Australia, o galerie de artă găzduiește expoziția Patriciei Piccinini intitulată „Curios Affection”. Autoarea spune că:

Lucrările mele sunt despre idei. Una dintre principalele idei din ele – care de fapt se regăseşte în toate – este schimbarea pentru noi a definiţiei a ceea ce considerăm natural.

Este de fapt o expoziţie care dă formă fanteziilor lgbtiste, ne aduce imagini despre cum va deveni lumea dacă aceste fantezii şi practici vor învinge. Nu întâmplător în multe dintre lucrări apar copii, principala ţintă în demersul de demonizare şi satanizare a lumii. Este o expoziţie despre războiul cu fiinţa umană, despre războiul pentru schimbarea lumii în iad, despre anormal devenit normal, deviantul, devenit normă socială, despre rău, devenit bine.

Înainte de a vă lăsa să vedeţi câteva dintre „operele de artă” vă reamintesc câteva râbnduri din eseul „Despre diavol” al filosofului creştin rus Ivan Ilyin, pe care l-am tradus şi postat de curând:

Dar tocmai atunci au devenit interesate de el arta şi filosofia. Europeanul luminat avea rămasă numai pelerina lui Satan şi a început să se învelească în ea cu fascinaţie. Ardea o dorinţă de a afla mai multe despre diavol, de a-i percepe „adevărata formă”, de a-i ghici gândurile şi dorinţele, de a se „transforma” în el, sau, cel puţin de a  se apărea înaintea oamenilor deghizat în el.

Şi astfel, arta a început să îl imagineze şi să-l portretizeze, în timp ce filosofia s-a ocupat de justificarea sa teoretică. Desigur, diavolul „nu a reuşit”, din cauza faptului că imaginaţia umană este incapabilă să-l cuprindă, dar în literatură, muzică şi pictură a început o cultură a demonismului. De la începutul secolului 19, Europa a fost fascinată cu formele sale anti-divine…

Priviţi-le cu atenţie, chiar mâine pe la prânz ne-am putea trezi în această lume dacă vom continua să „cochetăm” cu aceste idei, dacă vom lăsa să pătrundă la noi şi în noi spiritul întunecat al acestui occident de coşmar. Priviţi-le, priviţi-vă viaţa, care s-ar putea să vă aştepte, apoi spuneţi o rugăciune, care să vă ajute să scăpaţi de duhoarea vizuală pe care o pot lăsa în fiinţa voastră.

Mai multe despre expoziţie şi „artistă”: https://www.lifesitenews.com/news/major-art-exhibit-showcases-naked-male-monster-intimately-embracing-small-s

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке