Selectați pagina

Moscheile de azi, mănăstirile de altădată

Moscheile de azi, mănăstirile de altădată
E firesc şi de la sine înţeles faptul că modificarea planului de sistematizare urbană şi a înfăţişării Oraşului de-a lungul secolelor şi mileniilor a fost însoţită de numeroase schimbări şi denaturări. Schimbarea, decăderea şi reînnoirea sunt, de altfel, fenomene specifice tuturor metropolelor iar aceste transformări se petrec într-un ritm mult mai alert în epoca noastră. Există, bineînţeles, şi clădiri care reuşesc să se sustragă acestei tendinţe, păstrând legătura cu trecutul. Iar particularitatea acestui trecut este că aproape întotdeauna păstrează în fundal ceva din ceea ce nu mai este, iar acel ceva farmecă şi ne readuce în conştiinţă vremurile de mult apuse, încăpăţânându-se să fie prezent şi astăzi.

Mă refer aici în mod particular la moscheile risipite pretutindeni prin Oraş şi a căror identitate religioasă le-a salvat de la dispariţie. Vizitatorul sau trecătorul norocos îşi poate da seama despre istoricitatea clădirilor şi legătura lor cu epoca otomană. Farmecul şi caracterul lor special rezidă, însă, în aceea că cele mai multe moschei ascund, de fapt, foste mănăstiri bizantine.


Moscheea Mustafa Çavuş, adică biserica Mănăstirii Sfintelor Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

Mitrodora 01

Aceste mici moschei sunt, în esenţă, geamii care nu sunt destinate rugăciunii musulmane de vineri. Din această pricină, ele au numai mihrab, nu şi minber.

Una dintre moscheile cel mai puţin adecvate Oraşului de asfalt din zilele noastre este Mustafa Çavuş Mescidi, care se identifică, cel mai probabil, cu Mănăstirea Sfintelor Minodora, Mitrodora şi Nimfodora sau mai bine spus, constituia o parte a acestei Mănăstiri, de vreme ce biserica era, probabil, exterioară complexului acestei mănăstiri de maici. Astăzi, această moschee nu are nici minaret, căci minaretul din lemn care o însoţea a fost distrus cu multă vreme în urmă. Transformarea bisericii în moschee a avut loc după căderea Constantinopolului, şi a fost întrebuinţată ca atare până prin anii 1960, când a fost închisă pentru lărgirea bulevardului principal. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost lăsată în părăsire, fiind utilizată drept spaţiu de depozitare, fiind apoi curăţată şi folosită ca loc de rugăciune de către şoferi. De altfel, o jumătate a ei este integrată spaţiului de staţionare a autobuzelor.

Mitrodora, Minodora, Nimfodora 02


Şeyh Süleyman Mescidi, adică Mănăstirea Pantocrator

În apropiere de Zeyrek se găseşte o construcţie bizantină octogonală, cu o mică cupolă, Şeyh Süleyman Mescidi. Nu se cunoaşte foarte exact drept ce folosea, dar se crede că era legată de Mănăstirea Pantocrator, fiind ori bibliotecă, ori spaţiu mortuar.

Moscheea Şeyh Süleyman (1)

În partea de apus există o mică grădină, în care pot fi întâlnite câteva morminte musulmane şi alte câteva mici clădiri, care la origine au fost, probabil, chilii monahale. În partea opusă se află o criptă care duce dedesubtul octogonului bizantin. Se spune că în interior s-ar afla mai multe morminte, dar şi o cale de acces către rezervorul de apă.

În ciuda faptului că am o slăbiciune specială în ce priveşte subsolurile, criptele, căile de acces şi coridoarele secrete, în acest caz am simţit că aş risca prea mult coborând în acest spaţiu subteran. Poate altă dată, mai ales că spaţiul, multă vreme lăsat în paragină, este acum îngropat în şantierul de restaurare, iar rezultatele lucrărilor se vor vedea în viitorul apropiat.

Moscheea Şeyh Süleyman (2)


Geamia Odalar, adică Mănăstirea Petras

Există, desigur, şi complexuri mănăstirești ce au fost transformate în geamii care nu au reuşit să supravieţuiască. Geamia Odalar este unul dintre acestea, iar imaginea pe care am surprins-o este de-a dreptul descurajatoare, de vreme ce n-a mai rămas aproape nimic pe locul complexului. Şi în acest caz rămâne necunoscut numele mănăstirii. Există prezumţii care afirmă că denumirea ei ar fi fost Mănăstirea Petras (Mănăstirea din Piatră). Atât mănăstirea cât şi zona din jurul ei au cunoscut perioade de decădere şi chiar catastrofe, precum cea din timpul primei cuceriri a latinilor. La câteva decenii după cea de-a doua cucerire, a fost cedată din nou heterodocşilor. Există atestări care menţionează că la 1600 biserica era deja în ruină. În 1640 a fost transformată în moschee. Seismul din 1894 şi incendiul din 1919 i-au dat lovitura de graţie, în timpul celui din urmă întreaga zonă fiind devastată. După 1950 au început să se ridice pe ruinele mănăstirii colibe şi construcţii improvizate de către săracii şi dezmoşteniţii sorţii care ajungeau în Oraş. Au trecut decenii şi zona s-a schimbat în parte. Coliba din lemn de altădată, construită pe locul geamiei Ondalar, s-a transformat într-o construcţie lai solidă, dar la fel de puţin arătoasă.

Geamia Odalar


Kasım Ağa Mescidi, adică tot Mănăstirea Petras

Pe strada următoare, în paralel cu ruinele Mănăstirii Petras se găseşte Kasım Ağa Mescidi, despre care se ştie aproape sigur că comunica cu Odalar, amândouă făcând parte din acelaşi complex mănăstiresc bizantin. În timpul incendiului din 1919 aproape s-a prăbuşit şi numai zidurile împrejmuitoare au rămas la locul lor. Reconstruirea ei a avut loc în deceniul al optulea al secolului trecut, astfel că putem cunoaşte astăzi locul exact pe care se ridica mănăstirea de altădată.

Kasim_Aĝa_Mosque


Kefelí Camii, adică Mănăstirea Manuil

Manastirea Manuil (3)

La trei străduţe depărtare, în direcţia opusă, se găseşte Kefelí Camii, fosta Mănăstire Manuil, construcţie din secolul al IX-lea. Mănăstirea a fost ridicată de boierul Manuil, care a fost îngropat aici, după moartea sa. A cunoscut destule restaurări, fapt care dovedeşte că era o mănăstire importantă.

Manastirea Manuil (5)

După căderea Constantinopolului, grecii au început să părăsească zona din pricina stabilirii tătarilor şi astfel, în urma cererii armenilor biserica le-a fost cedată primind numele Sfântul Nicolae. Nici armenii nu au rezistat prea multă vreme, căci şi ei au fost obligaţi să părăsească aceste locuri.

La începutul secolului al XVII-lea, biserica a fost transformată în moschee din iniţiativa unui oarecare Kafes, de unde, probabil, şi denumirea pe care o poartă astăzi.

Se vede că zona a fost în permanenţă în declin în perioada otomană, căci şi aici moscheea a fost lăsată în paragină, la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind gata să se dărâme. Lucrările de restaurare din 1970 au adus-o în condiţia actuală.

Forma sa este destul de neobişnuită căci, în afară de orientarea sa pe axa sud-nord, exonartexul se găseşte pe laterală. Am făcut o încercare de a intra în subsolul atât de interesant de cercetat al Mănăstirii Manuil, o parte a căruia serveşte ca spaţiu de pregătire a musulmanilor înainte de rugăciune.

Manastirea Manuil (2)

Din păcate nu mi s-a îngăduit cercetarea subteranelor mănăstirii. În general, în vecinătatea zonei numite Draman, atitudinea musulmanilor în ce priveşte locurile lor de rugăciune este extrem de reținută.

Manastirea Manuil (1)


Moscheea Sancaktar, adică Mănăstirea Gástra (Glastra)

Mănăstirile şi construcţiile bizantine nu sunt singura particularitate a cartierului Fatih, ci pot fi întâlnite şi în atâtea alte zone din Istanbulul de astăzi, cum este şi Psomathiá (denumirea din perioada otomană a acestui cartier), astăzi Samatya. În acea zonă istorică, îngropată între străzi înguste şi drumuri neregulate se găseşte Sancaktar Camii. Moscheea Sancaktar este o parte a fostei Mănăstiri Gástra (sau Glastra).

Geamia Sancaktar (5)

Acest monument aproape necunoscut a jucat un rol important în perioada iconomahiei. Acolo, mama Sfintei Teodora, soţia împăratului Theofil, îşi învăţa fiicele să cinstească şi să se închine icoanelor. După moartea lui Theofil, împărăteasa a procedat la restaurarea cultului icoanelor, având pregătirea necesară din perioada petrecută alături de mama sa în Mănăstirea Gastra. Tot aici a şi fost îngropată, alături de ceilalţi membri ai familiei sale.

Geamia Sancaktar (3)

În locuri precum acesta absenţa oamenilor este un lucru obişnuit, iar călugărul musulman a fost probabil o apariţie surprinzătoare. Imaginea ce s-a înfăţişat privirilor mele la intrarea în această încăpere a început să dobândească perspectivă şi să dobândească diferite dimensiuni. În faţa mea îl aveam pe dervişul care se întorsese deja către propria direcţie sfântă şi începuse să se roage. În spatele acestuia Sfântul Altar, luminat de cele trei ferestre, se dezvăluia privirilor mele dornice de a întrezări trecutul moscheii de astăzi.

Geamia Sancaktar (2)

Imaginea contrastantă pe care o aveam înainte m-a purtat cu gândul către alte epoci, iar în imaginaţie au început să prindă contur alte şi alte imagini. Albul pereţilor moscheii Sancaktar a dispărut şi înaintea ochilor mei s-a înfăţişat Mănăstirea Gastra. Cufere cu icoane dosite s-au deschis şi icoanele s-au aşezat la locul lor. Credinciosul musulman a dispărut, locul său fiind luat de femei îmbrăcate în negru, purtând cruci albe. Dincolo de moscheea zilelor noastre întâlnisem mănăstirea de altădată.

Geamia Sancaktar (4)

Am ieşit afară, aruncând o ultimă privire spre biserică. Mănăstiri, biserici, moschei, clădiri, spaţii funerare şi subsoluri, zeci de astfel de locuri pot fi întâlnite ici și colo în Oraş. Iar cel care le observă şi le acordă atenţia şi respectul cuvenite, va primi drept răsplată o mică parte din trecutul monastic al Constantinopolului.


Sursa: http://tixamperiaapothnpolh2.blogspot.gr , pemptousia.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *