Selectați pagina

Moldovenii ar putea fi obligaţi prin lege să raporteze actele de corupţie

Moldovenii ar putea fi obligaţi prin lege să raporteze actele de corupţie

coruptieEste cunoscut faptul că dezvoltarea Republicii Moldova este frânată de corupţia întâlnită în toate domeniile, începând cu mediul de afaceri şi sistemul judecătoresc şi terminând cu educaţia şi sănătatea. În vederea eliminării acestui fenomen, Ministerul Justiţiei propune ca cei ce exercită o funcţie publică să fie obligaţi prin lege să raporteze actele de corupţie.

Ministerul Justiţiei (MJ) a publicat, pentru discuţii publice, un proiect de completare a Legii cu privire la combaterea şi prevenirea corupţiei, ce vizează persoanele care exercită o funcţie publică, posedă atribuţii de control, deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o organizaţie social politică sau participă la luarea deciziilor în cadrul serviciilor publice.

Trei zile pentru denunţarea cazurilor de corupţie

În proiectul de lege se propune ca persoanele care au aflat despre comiterea actelor de corupţie sunt obligate într-un termen de cel mult trei zile să informeze cu bună credinţă autorităţile despre aceste acţiuni. Informaţia poate fi depusă la Centrul Naţional Anticorupţie sau la organul de conducere al persoanei care raportează. MJ mai propune ca celui care oferă mita, dar raportează această acţiune de corupţie înainte ca ea să fie detectată, urmează să-i fie restituită valoarea mitei.

Măsurile de protecţie, actele interzise şi pedepsele contravenţionale

De asemenea, proiectul de lege are câteva prevederi menite să protejeze persoana ce dă în vileag actele de corupţie. Astfel, sunt strict interzise ameninţările sau încălcările comise împotriva sănătăţii, proprietăţii, onoarei, demnităţii persoanei care declară actele de corupţie şi a rudelor acesteia. Nu sunt permise ameninţări sau încălcări ale drepturilor şi libertăţilor, activităţii profesionale şi de afaceri a persoanei care declară actul corupţiei şi a rudelor acesteia. Dacă va fi adoptat proiectul, vor fi interzise, totodată, crearea obstacolelor pentru promovarea în funcţie sau avansarea în trepte de salarizare, precum şi discriminarea, crearea intenţionată a obstacolelor în exercitarea sarcinilor sau atribuţiilor de serviciu ale persoanei care denunţă un act de corupţie.

Proiectul mai prevede şi măsuri de pedepsire a celor ce vor muşamaliza cazurile de corupţie. Dacă o persoană publică nu va comunica informaţia cu privire la comiterea unor acte de corupţie organelor competente, aceasta urmează a fi trasă la răspundere disciplinară. În funcţie de natura şi gravitatea cazurilor, aceasta poate fi chiar amendată. Iar dacă celui ce a raportat un fenomen coruptibil îi vor fi provocate prejudicii, acesta ar urma să fie despăgubit de făptuitor în conformitate cu legislaţia.

Republica Moldova, pe locul 103 din 174 în topul celor mai corupte ţări

Organizaţia internaţională Transparency International, o coaliţie globală împotriva corupţiei, întocmeşte în fiecare an un top al indicilor corupţiei în peste 150 de ţări. Clasamentul este bazat pe opinia exerţilor din întreaga lume şi măsoară nivelul corupţiei din sectoarele publice, iar rezultatele prezintă un tablou alarmant. Nicio ţară nu a obţinut un scor perfect pe o scală de la 0 (ţările cele mai corupte) la 100 (ţările mai puţin corupte).

Jose Ugaz, directorul organizaţiei crede că situaţia nu este deloc îmbucurătoare şi trebuie schimbată. „Ţările de la capătul clasamentului trebuie să adopte măsuri radicale în favoarea oamenilor lor, iar cele din topul listei trebuie să aibă grijă să nu exporte practicile corupte în statele sub-dezvoltate”, afirmă conducătorul Transparency International. Conform clasamentului din acest an, Republica Moldova se situează pe locul 103 din 174 de ţări. Pe aceeaşi poziţie s-au clasat Mexic, Niger şi Bolivia. Moldova a obţinut un scor de 35 de puncte. Cea mai puţin coruptă ţară este Danemarca (92 de puncte), iar nivelul cel mai înalt de corupţie se întâlneşte în Coreea de Nord şi Somalia (8 puncte).

Moldovenii pică testul la capitolul denunţării actelor de corupţie

La sfârşitul aceste veri, CNA a instruit peste 20.000 de agenţi publici în vederea evitării situaţiilor de coruptibilitate, cupă care a demarat proiectul cu privire la testarea integrităţii profesionale. Cu toate acestea, rezultatele nu sunt deloc optimiste. La compartimentul denunţării actului de corupţie, toate persoanele au căzut testul. Începând cu 1 ianuarie 2015, CNA va lansa cazierul integrităţii personale, astfel încât persoana concediată pentru probleme de integritate să nu se poată angaja uşor în serviciul public.

Sursa: adevarul.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *