Selectați pagina

Moldova și Ucraina, în pragul unui război comercial

Moldova și Ucraina, în pragul unui război comercial

lactateDecizia Chișinăului, de a introduce taxe la importul de lactate, carne și ciment din Ucraina a nemulțumit Kievul, care amenință cu măsuri similare.

Autoritățile de la Kiev consideră că introducerea noilor bariere comerciale sub forma cotelor și taxelor vamale este o încălcare a reglementarilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și a acordului de liber schimb existent între Republica Moldova și Ucraina.

„Noi credem că introducerea unui astfel de mecanism este o încălcare a acordului privind zona de liber schimb în CSI. Prin urmare, va urma un răspuns adecvat al noistru. De asemenea, este şi o încălcare a relaţiilor de bună vecinătate între cele două ţări, care au un acord de asociere cu Uniunea Europeană, dar şi o încălcare a normelor OMC”, a declarat Natalia Mikolski, adjunctul ministrului dezvoltării economice şi Comerţului din Ucraina, potrivit UNIAN.

Ea susține că această situație urmează a fi discutată la nivel de Guvern. În plus, va fi organizată o reuniune internă, la care se vor elabora propuneri de măsuri similare din partea Ucrainei.

Mikolski a spus că din momentul apariţiei proiectului de hotărâre al Guvernului Republicii Moldova privind limitarea importurilor de carne şi produse lactate ucrainene, autorităţile competente din cele două ţări au convenit să desfăşoare consultări cu privire la această chestiune.

„A existat un acord prin care partea moldovenească ne-a asigurat că vor fi efectuate consultări. Nicio discuție însă nu a avut loc”, a mai spus oficialul.

Guvernul Republicii Moldova a impus, până la sfârşitul anului 2016, cote la importul de produse lactate şi de carne de origine ucraineană şi a stabilit taxe la importurile care depăşesc aceste cote, pentru a proteja producătorii interni mai puţin competitivi.

Prin introducerea taxelor vamale autoritățile încearcă să protejeze piața internă de importurile masive de lactate din Ucraina, care conform statisticilor au înregistrat în anul 2015 o creștere semnificativă. Importul de lapte acru, lapte prins și smântână, iaurt, chefir a crescut de 1,5 ori, brânzeturi cu 33 la sută, iar a cârnaților, salamurilor și produselor similare de 14 ori.

Potrivit hotărârii de Guvern, la laptele și produsele lactate, carnea și cimentul importate din Ucraina va fi aplicată o taxă vamală de 10 -15 la sută.

independent.md

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке