Selectați pagina

Moldova – locul 72 din 188, în privința numărului de oameni grași

Moldova – locul 72 din 188, în privința numărului de oameni grași

Moldovenii câştigă în greutate, la propriu. Fiecare al doilea om din ţara noastră este supraponderal sau obez.

O demonstrează un studiu al Centrului Național de Sănătate Publică, publicat în contextul Zilelor Europene ale Mișcării pentru sănătate.

Mai mult, Republica Moldova ocupă locul 72 din 188 în topul țărilor cu cele mai multe persoane supraponderale, întocmit de Organizația Mondială a Sănătății.

Fenomenul se manifestă mai mult în oraşe, unde 16 la sută dintre locuitori suferă de obezitate. În sate, rata este de aproape 15 procente. Specialiştii atrag atenţia că femeile sunt mult mai predispuse spre greutate excesivă, 17 la sută dintre ele fiind obeze.

În rândul bărbaţilor, cota e cu patru puncte procentuale mai mică. În țara noastră, aproximativ jumătate dintre adulţi sunt supraponderali sau obezi.

Cea mai gravă situație este în rândul celor care au între 45 și 65 ani. Totodată, modul sedentar de viață este caracteristic pentru aproape 60 la sută dintre persoanele care depășesc vârsta de 15 ani.

Bărbații fac mișcare mai des decât femeile. Potrivit studiului, obișnuiesc să practice sportul aproape 11 la sută dintre bărbați și aproape 10 la sută dintre femei. Potrivit OMS, în acest secol, obezitatea este o problemă mai gravă decât malnutriția sau bolile infecțioase.

Din acest motiv, în cazul în care nu vor fi luate măsuri drastice pentru a preveni și trata obezitatea, mai mult de 50 la sută dintre populația lumii va fi obeză în 2025.

Cel puțin 2,8 milioane de adulți mor, anual, în întreaga lume, din cauza greutăţii excesive.

Sursă: publika.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке