Selectați pagina

Moldova. Distrugerea comertului cu ridicata. O recunosc si expertii!

Moldova. Distrugerea comertului cu ridicata. O recunosc si expertii!

comert cu ridicataModificările adoptate de Parlament la 13 decembrie 2012 la Legea cu privire la comerţul interior pot crea un mediu anticoncurenţial, pot avea efecte grave asupra mediului de afaceri şi pot pune în pericol perspectivele de dezvoltare ale agenţilor economici, susţin experţii asociaţiei obşteşti – Institutul Dezvoltării Economice şi al Politicilor Europene.

Vineri, într-o conferinţă de presă la Agenţia „INFOTAG”, preşedintele asociaţiei, Alexandru Fala, a spus că prin modificările operate la lege agenţii economici, care practică comerţul cu ridicata urmează să efectueze şi să recepţioneze plăţile pentru tranzacţii doar prin virament.

„La fel, este introdusă noţiunea de „comerţ combinat”, care îmbină activitatea de comerţ cu amănuntul şi comerţul cu ridicata şi permite efectuarea plăţilor atât prin virament, cât şi prin transfer. Realizarea comerţului combinat presupune însă, respectarea anumitor condiţii, cum ar fi suprafaţa destinată vânzării de minimum 3000 mp, local amenajat pentru parcarea a cel puţin200 de automobile, prezenţa unui asortiment de mărfuri de cel puţin 15000 articole, existenţa infrastructurii ce asigură baza de date electronică, care permite înregistrarea operaţiunilor derulate. În aceste condiţii, putem constata că aceste modificări favorizează un singur agent economic, care întruneşte aceste condiţii – magazinul Metro”, a spus Fala.

În opinia expertului, prevederile noii legi poartă un caracter restrictiv, limitează concurenţa şi ridică un mare obstacol pentru desfăşurarea afacerilor.

„În această situaţie, mulţi operatori, majoritatea reprezentanţi ai unor  întreprinderi mici şi mijlocii, care practică comerţul cu ridicata, vor fi constrânşi să deschidă unităţi comerciale de vânzare cu amănuntul pe lângă bazele angro sau să efectueze toate plăţile doar prin virament, fapt ce va cauza ample greutăţi pentru derularea afacerilor, care s-ar putea solda cu stoparea activităţii sau cu falimentul, fie că vor încerca să treacă la comerţul combinat. Însă condiţiile pentru derularea comerţului combinat nu pot fi respectate de marea majoritate a agenţilor economici care practică comerţul cu ridicata”, a afirmat expertul.

În viziunea sa,  operarea acestor modificări  compromite eforturile Republicii Moldova în materie de reforme economice şi pe final reduce din competitivitatea economiei naţionale.

„Cert este că modificările în cauză nu corespund nici cu programul de activitate al Guvernului, nici cu Strategia „Moldova 2020”, care prevăd clar că autorităţile îşi asumă responsabilitatea promovării unor politici care vor susţine eforturile agenţilor economici pentru  consolidarea procesului de producţie pe piaţa locală şi pentru export. Astfel, se observă o discrepanţă clară între strategiile elaborate şi legile adoptate”, a conchis Fala.

Expertul institutului, Corneliu Plăcintă, a menţionat că în urma implementării modificărilor la legislaţie circa 200 de întreprinderi de comerţ cu ridicata ar putea să-şi sisteze activitatea, ceea ce înseamnă reducerea locurilor de muncă şi a transferurilor la buget.

Experţii solicită factorilor de decizie să revadă modificările legislative.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *