Selectați pagina

Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos – Secularizarea teologiei ecleziale: Eliminarea ecteniei catehumenilor şi rostirea cu voce tare a rugăciunilor tainice

Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos – Secularizarea teologiei ecleziale: Eliminarea ecteniei catehumenilor şi rostirea cu voce tare a rugăciunilor tainice

Din nefericire, varlaamismul, care este o expresie a teologiei scolastice în Occident şi constituie în mod categoric o teologie seculară, a pătruns în Răsăritul ortodox pe alte căi. Observăm că scolasticismul, varlaamismul penetrează manifestările Bisericii modeme şi ale vieţii teologice. Desigur, în ultimii ani se manifestă un efort de a elibera teologia noastră din captivitatea babiloniană în scolastica occidentală; este un mare efort de a sparge încercuirea teologiei ortodoxe în închisoarea teologiei scolastice. Dar simultan trebuie să ne îndreptăm către trăirea teologiei ortodoxe. Teologia ortodoxă nu este o cunoaştere intelectuală, ci mai degrabă o experienţă, viaţă, şi este strâns legată de aşa-numitul isihasm.

Teologia seculară care este o funcție a scolasticii se manifestă şi astăzi în numeroase moduri. Aş dori să trec în vedere câteva:

În primul rând este vorba de acea manieră de a face teologie care se bazează pe raţiune şi pe gândire. Gândim asupra teologiei ortodoxe, raţionalizăm adevărurile de credinţă sau pur şi simplu elaborăm o istorie a teologiei. Aproape am ajuns în punctul de a vedea teologia ca pe o filosofie despre Dumnezeu, ignorând întreaga metodă terapeutică a Bisericii noastre.

O altă cale de a experimenta varlaamismul şi scolasticismul este faptul că am limitat teologia la estetică. Am transformat-o în estetică. Putem scrie câteva cărţi şi întreprinde lungi analize asupra artei ortodoxe, putem studia şcolile de iconografie, putem accepta marile valori ale artei Bizantine, în timp ce tratăm cu dispreţ şi nu ţinem seama de nevoinţă, de metoda isihastă, care este temeiul oricărei arte ortodoxe. Purificarea, iluminarea și îndumnezeirea reprezintă baza tuturor artelor, actelor şi tainelor Bisericii Ortodoxe.

O altă cale este să căutăm renaşterea vieţii liturgice a Bisericii fără să descoperim şi să trăim în acelaşi timp viața ascetică a Bisericii. Discutăm despre împărtăşirea continuă cu sfintele Taine fară să raportăm în acelaşi timp acest efort la etapele desăvârşirii duhovniceşti, care sunt purificarea, iluminarea și îndumnezeirea. Facem mari eforturi ca oamenii să înţeleagă logic Sfânta Liturghie, fără a face un efort paralel de a trăi în duhul slăvirii lui Dumnezeu în Ortodoxie. Încercăm să scoatem iconostasul din Biserică, astfel încât mirenii să vadă ce se întâmplă, fără însă a ne întreba care este motivul pentru care Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor. Toate acestea sunt strâns legate de secularizarea teologiei ecleziale. Învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul și cercetarea istorică sunt revelatorii acest sens. Catehumenii nu se pot ruga cu aceleaşi rugăciuni ca şi cei botezați și viceversa. Şi dacă studiem învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre ce sunt cu adevărat catehumenii, vom putea înţelege de ce Biserica a instituit iconostasul şi citirea în taină a rugăciunilor.

Dincolo de toate acestea, când teologia noastră nu este legată de aşa-numita viaţă isihastă, când nu este ascetică, atunci este seculară, este teologie scolastică, este teologie varlaamită – chiar dacă ni se pare că combatem teologia occidentală şi ne străduim să fim ortodocşi.

extras din Secularismul – Un cal troian în Biserică,
de Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos

Legat de Liturghia catehumenilor, iata ce ne spune Parintele teolog Dumitru Staniloae:

Noi socotim că nu numai considerații istorice pledează pentru menținerea acestei rugăciuni de ieșire a celor chemați, în Liturghie, ci și unele întemeiate pe realități cu totul obiective. Cei chemați încep să devină și astăzi o categorie reală. Au apărut din nou persoane care n-au fost botezate ca mici copii, dar care, trăind alături de credincioșii care frecventează biserica, intră și ei uneori în ea, și aceasta îi poate determina cu vremea să se boteze. S-au înmulțit apoi indiferenții de diferite grade care intrând uneori la o Liturghie se trezesc la credință, dar încă nu sunt pregătiți pentru Sfânta Împărtășanie. Desigur, prin aceste cuvinte nu li se mai cere nici acestora o ieșire propriu-zisă din biserică în acest moment, căci e bine ca ei să cunoască până la sfârșit ceea ce se săvârșește în Sfânta Liturghie. Dar ei încep din acest moment o separare lăuntrică de cei ce vor înțelege și vor primi cu inima cele ce se vor săvârși în continuare.

Într-un fel oarecare acești ,,chemați” ,,ies” din râul vieții liturgice care-i conduce pe cei credincioși până la unirea cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie, deși în alt fel ei rămân și privesc, până la un grad, care poate deveni tot mai accentuat, participă la el.

Apoi, cuvântul ,,cei chemați, ieșiți” poate răsuna ca un avertisment pentru o mare parte din toți participanții la Sfânta Liturghie.

Mulți se pot întreba: e bine să rămân eu în această stare de nevrednicie de a mă împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului? Oare am ajuns eu destul de departe, ca se nu fiu în realitate unul dintre cei ce se despart de cei mai înaintați în Hristos? Conștiința trezită în ei, că sunt încă în categoria celor ce ar trebui să iasă, sau că sunt vrednici să se împărtășească, îi poate face să intre în miezul misterului liturgic. ,,Anumite texte biblice se referă la importanța ce se acordă dintotdeauna intrărilor. Cel ce știe să intre și să iasă ,cu vrednicie’ este capabil să țină în mâinile sale destinația sa și a lumii”. A nu fi conștient că nu ești vrednic să te afli undeva, înseamnă a nu fi în stare să-ți simți lipsurile, deci să te străduiești spre depășirea lor.

Astfel, într-un anumit sens, fiecare participant la Sfânta Liturghie se poate simți un ,chemat’ și un ,îndemnat’ la o ,ieșire’ din pretenția că e un credincios deplin. Dar, pe de altă parte, toți cei ce sunt botezați și nu sunt opriți de duhovnic să se împărtășească, pot înainta la acest final, iar ceilalți pot asista numai până la sfârșitul Sfintei Liturghii, simțindu-se încă numai chemați, deci datori ,,să iasă” din categoria celor ce se pot împărtăși. Unii sunt astfel numai în stare de chemați, alții de chemați – credincioși, alții de credincioși, deși subiectiv și cei din urmă se pot simți credincioși – chemați. Dumnezeu are înălțimi nesfârșite. Chiar cei uniți cu El se simt chemați să urce și mai sus, sau încă incapabili de a urca mai sus, cum a arătat Sfântul Grigorie de Nyssa. Într-un fel, și credincioșii se pot simți încă în stare de catehumeni, în sens larg: în faza de învățătură.

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae –  ’’Spiritualitate şi comuniune în Liturgia Ortodoxă’’

Preot Ilarion V. Felea: Despre importanţa ecteniei catehumenilor

De ce nu ar trebui să se scoată ectenia catehumenilor din Liturghiere

Cine sunt catehumenii? La începutul Bisericii și de atunci până astăzi, toți păgânii care se pregăteau să primească taina Sf. Botez erau datori să învețe mai întâi catehismul, să cunoască învățăturile de temelie ale Evangheliei și ale Bisericii. De la data când începeau să învețe adevărurile și să cunoască tainele religiei creștine și până în clipa Botezului, toți catehumenii sau chemații la Sf. Botez, spre deosebire de credincioșii care erau membri botezați ai Bisericii – aveau dreptul să asculte învățăturile religiei și să se roage împreună cu credincioșii Bisericii, să meargă la Biserică și să asculte rugăciunile, cântările și citirile din Biserică, dar numai până la ectenia rânduită pentru ei. Din îndemnul apostolesc și din îndatorirea frățească de a ne ruga unii pentru alții (Iac. 5:16), Biserica a rânduit pentru catehumeni o ectenie specială, o rugăciune obștească așezată în Sf. Liturghie la vremea când trebuiau să părăsească Biserica.
Ectenia începe prin invitarea lor la rugăciune: „Rugați-vă cei chemați Domnului”, apoi se continuă prin invitarea celor credincioși, să se roage pentru catehumeni: „Cei credincioși, pentru cei chemați să ne rugăm”, ca Domnul să-i miluiască, să-i învețe cuvântul adevărului, să le descopere Evanghelia dreptății, să-i unească pe dânșii cu Biserica și să-i mântuiască prin harul Său. Apoi din nou, preotul se adresează catehumenilor și-i invită la plecarea capetelor: „Cei chemați, capetele voastre Domnului să le plecați” și în timp ce credincioșii cu strana răspund lung: „Ție Doamne” – preotul se roagă pentru catehumeni ca Dumnezeu să-i învrednicească de baia nașterii de a doua, adică de veșmântul nestricăciunii, de unire cu Biserica și cu turma ei cea aleasă. Apoi încheie: „Ca și aceștia -adică cei chemați, catehumenii- împreună cu noi să mărească prea cinstitul și de mare cuviință” numele lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. După răspunsul „amin” din partea tuturor, catehumenii sunt poftiți să părăsească îndată Biserica, prin cuvintele: „Câți sunteți chemați, ieșiți, cei chemați ieșiți, ca nimeni din cei chemați”, se subînțelege – să nu rămână în Biserică. Împreună cu catehumenii erau obligați să iasă din Biserică și toți cei ce se făcuseră vinovați de păcate grele, pentru care trebuiau să se pocăiască. Aceștia erau împărțiți în patru grupe și anume: plângătorii, care tot timpul ascultau până aici Sf. Liturghie plângând în afară de biserică și rugând pe cei ce intrau în biserică să se roage pentru iertarea lor, îngenunchetorii, care tot timpul ascultau sf. slujbă în genunchi; ascultătorii, care aveau dreptul să asculte Sf. Liturghie, dar numai până la predică și împreună șezătorii care puteau aduce daruri la Sf. Biserică și nu se puteau împărtăși.
O astfel de canonire astăzi nu se mai face. La trebuință însă, Biserica va putea înnoi oricând astfel de măsuri disciplinare, menite să aducă sănătatea în membrele ei bolnave. Astfel la invitarea: „Cei chemați, ieșiți…”, catehumenii și penitenții trebuiau să părăsească Biserica. Din timpul apostolilor și până astăzi, la Sf. Liturghie nu pot lua parte decât credincioșii botezați. Necredincioșii și nebotezații nu pot lua parte la Sf. Liturghie, fără să o profaneze, fără să o necinstească prin necredința și neștiința lor. Cum ar și putea lua parte cu credincioșii la sf. slujbă, cei ce nu cunosc nimic din Sf. Jertfă, din Sf. Cină, din Sf. Taine!…
Astăzi, când mai ales prin părțile noastre nu sunt decât rareori și puțini catehumeni, s-ar părea că ectenia aceasta pentru catehumeni, n-ar mai avea rost în cuprinsul Sf. Liturghii. Ea totuși rămâne pentru noi credincioșii un strigăt de chemare la cercetarea conștiinței. Invitarea: „Cei chemați ieșiți..” trebuie să răscolească până în adâncuri sufletele noastre și să ne întrebe: dacă voi cei botezați, sunteți vrednici să stați înaintea lui Dumnezeu la aducerea sfintei jertfe?… Ați păstrat curată haina sfântului Botez și credința mărturisită în Crez? Ești curat cu gândurile și cu inima, sau ești pângărit, creștine?
Virtuțile Sfintei Evanghelii fac podoaba sufletului tău, creștine, sau sunt străine de tine? Ai ținut sau ai călcat poruncile Bibliei și ale Bisericii? Faptele îndurării trupești ți-au adunat ceva „parte” și „comoară” în cer sau ești sărac de ele ca și bogații cei nebuni și nemilostivi? Dacă patimile tale sunt legate și stăpânite sau au făcut din tine un fiu pierdut și nefericit? Dat-ai semne destule de pocăință, de smerenie și de îndreptare ca să poți sta în fața îngerilor, să te poți împărtăși pregătit, în vrednicie cu Trupul și Sângele Domnului și să poți da răspuns bun la judecata conștiinței, la judecata oamenilor, la judecata istoriei și la judecata lui Dumnezeu? Sau la invitarea: „cei chemați ieșiți…”, ar trebui să te cobori și tu și să ne coborâm și noi toți ca niște nevrednici în rândul catehumenilor și a penitenților, să ne smerim inimile și obrazele, înnoind în noi cu toată hotărârea voința de îndreptare?…
Nimeni din cei nevrednici de a mânca din masa cea dumnezeiască, spune Sf. Ioan Gură de Aur, nimeni din cei ce nu pot să primească Sângele cel ceresc, vărsat pentru iertarea păcatelor, nimeni din cei ce nu sunt vrednici de jertfa cea vie, nimeni din cei ce nu cunosc tainele credinței, nimeni din cei ce au buze întinate, să nu îndrăznească a sta de față. Masa întinsă aici este Dumnezeiască, la ea servesc îngerii și Însuși Împăratul stă de față!…
„De aceea: ai mânie asupra unui dușman, arunc-o ca să primești de la Dumnezeu masă, lecuirea rănilor inimii tale”. Chemarea la ieșirea catehumenilor și a penitenților pedepsiți, precum și la cercetarea conștiinței credincioșilor, mai poate avea încă un înțeles și anume să se știe că de aici înainte, la Sf. Liturghie nu mai pot lua parte decât creștinii dreptcredincioși. Păgânii și orice oameni de altă religie nu mai pot lua parte la Liturghia credincioșilor și mărturisirea crezului, taina prefacerii și împărtășirea credincioșilor sunt lucruri de cult care pretind o credință lămurită pe care ei nu o au și astfel poate da naștere la sminteală.
Din cele învățate până aici, am putut înțelege că partea întâi a Sf. Liturghii, proscomidia, se desfășoară sub un văl de taină și închipuiește peștera smerită în care se naște Mântuitorul, iar părticelele de pe Sf. Disc închipuiesc Biserica, având în centru pe Iisus Hristos – Capul și Mântuitorul ei, la dreapta pe Maica Preasfântă, la stânga cetele îngerilor și ale sfinților, iar înainte și la picioare toți viii și morții dreptcredincioși.
Partea a doua a Sf. Liturghii, de la tragerea sau ridicarea perdelei și de la binecuvântarepână la plecarea catehumenilor se desfășoară în plină lumină, cu rostul să ne înfățișeze arătarea în lume a Mântuitorului și predica învățăturilor Lui (caracter didactic). De aceea să luăm aminte. În fața Mântuitorului și a Evangheliei Lui, toți trebuie să ne cutremurăm, să ne dăm seama de nevrednicia noastră și cu hotărârea de îndreptare și îmbunătățire sinceră, să dorim a ne număra printre credincioșii care iau parte la Sf. Liturghie ca adevărați învățăcei ai lui Hristos, împreună cu sfinții și îngerii Lui.

articol apărut în nr. 24 al revistei ATITUDINI

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *