Selectați pagina

Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei: Propaganda pentru acceptarea implantării de microcipuri

Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei: Propaganda pentru acceptarea implantării de microcipuri

După zeci de ani de studii sociologice şi psihologice, timp în care au fost identificate toate raţiunile pentru care omul ar putea respinge implantarea unui microcip, ideologii contemporani au stabilit extrem de precis cum să abordeze lucrurile şi să implementeze ideile şi conceptele dorite în mentalitatea societăţii.

În consecinţă, s-a dus o campanie deosebit de abilă de modificare dramatică a receptării tehnologiei, dar şi a oricăror principii clare care pot constitui temelia unei gândiri sănătoase. În plus, au fost luaţi în calcul o multitudine de factori care pot contribui la crearea unei stări de confuzie sau pot înclina balanţa în favoarea tehnologiei. Printre aceştia, la loc de frunte se află orice concept sau produs care speculează dorinţa de confort, facilitate, o mai bună poziţie în societate, şi oricare alta din înclinaţiile pătimaşe fundamentale ale omenirii contemporane. Din nefericire, în lipsa unor principii creştine sănătoase, la a căror erodare se lucrează de peste două veacuri, omul ajunge o marionetă în mâna unor păpuşari atât de iscusiţi …

Rezultatele acestei propagande înverşunate sunt vizibile astăzi. Faţă de acum 10 ani, oamenii sunt mult mai obişnuiţi cu ideea microcipării, mai indiferenţi, sau chiar pozitivi faţă de aceasta, transformându-se ei înşişi în susţinători entuziaşti ai tehnologiei.

Campania a fost extrem de complexă şi subtilă, fiind lansată la mai multe niveluri, printre care publicitate, propagandă, constrângere. Primii paşi către introducerea ideii de implantare de cipuri la oameni s-au făcut prin iniţiativa de a pune cipuri animalelor de companie, în scopul prevenirii pierderii lor sau pentru identificarea lor. Când a fost propusă, procedura de implantare a animalelor a fost considerată un subiect tabu, majoritatea oamenilor declarându-se împotriva ei.

Însă, după o campanie puternică de presă în Statele Unite ale Americii, la care au participat medici veterinari, avocaţi pentru bunăstarea animalelor, alţi specialişti şi proprietari de animale îngrijoraţi pentru soarta prietenilor lor patrupezi, poziţia opiniei publice a început treptat să se modifice. În SUA, cu greu ai mai putea găsi astăzi un animal care să nu aibă microcip, mai ales în magazine sau adăposturi de animale. Din America, ideea microcipării animalelor s-a răspândit cu repeziciune în Europa şi întreaga lume.

De la animalele de companie s-a trecut la animalele de fermă şi cele sălbatice. Au fost realizate numeroase documentare care au scos în evidenţă avantajele urmăririi animalelor sălbatice. prin intermediul cipurilor implantate, în scopuri ştiinţifice, pentru protejarea speciei, definirea arealurilor lor etc.

Ulterior, ideea microcipării, atât de plină de succes la animale, a început să fie promovată pentru unele categorii de oameni – copii, bolnavi mintal, bătrâni – şi în cele din urmă pentru toţi oamenii indiferent de starea de sănătate sau facultăţile mintale. Aşa cum în trecut proprietarii de animale au vărsat lacrimi de crocodil, convingând publicul de utilitatea cipării animalelor de companie pentru prevenirea pierderii lor, astăzi mamele au ajuns să joace rolul ‘avocatului diavolului’ şi să convingă publicul privind utilitatea şi importanţa microcipării copiilor pentru a nu fi pierduţi.

Presa americană a început să vorbească despre faptul că microciparea copiilor va avea loc ,,mai degrabă mai devreme decât mai târziu”, procesul fiind numit un ,,val inevitabil”. La sfârşitul lunii mai 2016, postul de televiziuneNBC a prezentat o ‘piesă’ de propagandă, cu o mamă care şi-a rătăcit copilul.

Steffany Rodriguez-Neely, mamă a 3 copii, a descris ,,groaza” şi ,,şocul” pe care le-a trăit când a realizat că nu-şi găseşte fiica într-un magazin. Ea a declarat: ,,Dacă acesta [microcipul] îmi poate salva copilul, atunci nu-i ceva extrem, nici vorbă. Microciparea ar fi un element de protecţie în plus, în caz că se întâmplă ceva rău (…) E un cip mic, de mărimea unui bob de orez, care poate preveni o tragedie. Cred că cei mai mulţi părinţi ar spune acum că ar vrea să fi avut aşa ceva”.

Apoi presa – care s-a transformat astăzi în trâmbiţa ideologiei oficiale – bombardează opinia publică cu informaţii false şi zvonuri, lansate cu multă abilitate. Una dintre aceste informaţii care apare în mod regulat în ultimii ani în mass-media este că autorităţile din diferite ţări vor să impună implantarea populaţiei.

De exemplu, în Statele Unite ale Americii, presa a afirmat că proiectul Agenţiei pentru Administrarea Îngrijirii Sănătăţii (Agency for Health Care Administration) conţine prevederi pentru implantarea forţată de microcipuri. Informaţia este falsă, proiectul cere în realitate crearea unui registru în care să fie înscrise dispozitivele medicale, inclusiv cele care pot fi implantate în scopuri de cercetare şi de urmărire a eficienţei. Aceste dispozitive cuprind orice de la stimulatoare cardiace la microcipuri, dar nu există nici o menţiune de implantare obligatorie.

În martie 2015, postul NBC a prezis că din 2017 toţi americanii vor avea cip implantat. Acesta va fi folosit, potrivit postului american, pentru ,,a ajuta la identificarea rapidă a persoanelor”. În ultimii ani, pe internet, au circulat în mod repetat ştiri despre implantarea obligatorie de microcipuri la nou-născuţi. În decembrie 2013 şi ianuarie 2014 se trâmbiţa că ,,începând cu mai 2014, toţi nou-născuţii europeni vor fi microcipaţi”.

Ştirea s-a reluat în noiembrie 2014 şi ianuarie 2015, vehiculându-se anul 2016 ca punct de pornire pentru obligativitatea implantării de microcipuri la toţi nou-născuţii de pe continentul european. În iunie 2015, acelaşi zvon era vehiculat cu privire la nou-născuţii din Italia, iar alte informaţii ţinteau doar bebeluşii români din această ţară europeană, ştiut fiind faptul că acolo trăieşte un număr mare de români. Aceste informaţii au stârnit tulburare pe internet, dând naştere la numeroase discuţii.

Pe de altă parte, presa relatează tot felul de progrese ştiinţifice, despre maimuţe cu cipuri în creier şi ce pot face ele cu ajutorul acestora, despre soldaţii viitorului şi posibilităţile nemaipomenite de care vor dispune ei în urma implanturilor în primul rând cerebrale etc.

Informaţiile menţionate pe scurt mai sus şi multe altele, precum filme ştiinţifico-fantastice şi videoclipuri muzicale, sunt expuse de mass-media nu pentru a alerta cetăţenii privind încălcarea intimităţii şi/sau libertăţilor personale şi civile, nici pentru a iniţia o dezbatere privind avantajele sau aspectele negative ale implantării de microcipuri la oameni, ci este vorba de utilizarea unei tehnici de manipulare numită programare profetică. Aceste relatări sunt prezentate cu scopul unic de a condiţiona publicul ca, într-un viitor apropiat, să accepte ideea şi practica microcipării întâi pentru unele cazuri şi apoi pentru toate.

Pe lângă programarea profetică, aceste articole şi aşa-zise previziuni sunt plănuite pentru a da cititorului un sentiment de inevitabilitate că în viitorul apropiat majoritatea oamenilor sau chiar toţi vor avea implantat un microcip. În cartea sa, Epoca maşinilor spirituale, Ray Kurzweil a prezis că, din 2019, în creierele oamenilor vor fi implantate computere care le vor permite accesul la internet cu mintea. Indivizii care refuză aceasta vor alcătui o clasă inferioară de oameni.

În cadrul emisiunii de pe postul NBC, cu mama care face propagandă pentru implantarea de cipuri la copii, a fost invitat un specialist în microtehnologie, Stuart Lipoff, care a dat asigurări că ,,procedura este sigură şi inevitabilă”. ,,Oamenii ar trebui să înţeleagă că testele au loc deja. Armata nu doar le testează, ci le şi foloseşte. Nu se mai pune problema dacă se va întâmpla, ci când”, declara el.

Lipoff a mai afirmat că ,,oamenii nu ar trebui să se teamă de perspectiva unui ‘big brother’ care le va urmări copiii şi că această tehnologie este de fapt o îmbunătăţire a celei utilizate pentru codul de bare”. El explica: ,,Când au apărut codurile de bare în anii ’1960, oamenii erau reţinuţi. Se temeau de ele pentru că nu înţelegeau conceptul. Astăzi sunt atât de răspândite, încât nu le mai băgăm în seamă. Un microcip va funcţiona în acelaşi mod”.

Din nefericire, metoda programării profetice şi cea a sentimentului de inevitabilitate sunt extrem de eficiente astăzi. Alături de ele, pentru promovarea microcipării, este extrem de folosită specularea diferitelor temeri combinată cu ,,apelul la snobism”. Astfel, implantarea microcipului este prezentată ca o soluţie pentru a contracara teama de terorism, moarte, pierderea sau răpirea unui membru al familiei etc.

De asemenea, campania a luat un aspect mai la modă şi mai atractiv, profitând de aroganţa şi snobismul oamenilor contemporani cu lozinci precum: ‘oamenii moderni au cipuri’, ‘oamenii bogaţi au cipuri’, ‘numai fundamentaliştii religioşi, cei bătuţi în cap, proştii, înapoiaţii refuză cipurile’ etc. Această tactică dă rezultate nebănuite, mulţi oameni înghesuindu-se să fie în fruntea curentului. Vor exista de asemenea stimulente materiale pentru a ademeni tot mai mulţi oameni să accepte implantul.

Astăzi are loc o nouă etapă în campania de convingere a oamenilor să-şi implanteze cipuri de bunăvoie. După ce oamenii s-au obişnuit cu cipuri implantabile cu utilizare medicală – stimulatoare cardiace, pastile cu cip etc – se trece la prezentarea utilizărilor cotidiene ale cipurilor de către oamenii sănătoşi, utilizări promovate ca sporind confortul şi ‘uşurând’ complicaţiile vieţii actuale trepidante.

Cazurile ‘pionierilor’ care îşi implantează cipuri sunt prezentate extrem de pozitiv şi laudativ de către presă. La câteva luni apare un nou caz de individ american, european sau australian căruia i-a venit ideea ‘fericită’ de a-şi implanta un cip. Unii dintre ei o fac în public, la cursuri de electronică sau la expoziţii de tehnică, pentru a da exemplu. Printre ei se numără oameni obişnuiţi, tineri, profesori universitari din domeniul tehnologiei, conducători de firme, reporteri ‘cuceriţi’ în timp ce scriau reportaje despre implantare etc.

Presa are un fel de ‘standard’ cu privire la astfel de cazuri: este expusă cu lux de amănunte procedura de implantare; reporterul care ia interviul, ca şi persoana care îşi implantează cipul insistă puternic pe faptul că procedura nu este mai dureroasă decât o injecţie obişnuită; şi sunt descrise avantajele şi facilităţile pe care le are persoana în urma implantării cipului. Ca urmare a acestor campanii, oamenii au ajuns astăzi să comande pe internet cipul împreună cu seringa pentru a-şi implanta şi singuri cipul.

Iosif Mocanu /  Catacombele Ortodoxiei

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *