Selectați pagina

Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei: Interceptarea a “milioane de imagini pe zi” inclusiv faciale

Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei: Interceptarea a “milioane de imagini pe zi” inclusiv faciale

Urmărirea electronică a vârstnicilor

Şi vârstnicii sunt vizaţi de această minunată lume nouă, o serie de dispozitive de urmărire pentru copii începând să fie solicitate pentru vârstnicii cu diferite probleme. Unul dintre cele mai recente dispozitive electronice de urmărire a copiilor a fost conceput de Marc Regimbal, specialist IT. După ce şi-a pierdut copilul de 3 ani timp de 20 minute – întâmplare pe care a numit-o ,,cea mai înfricoşătoare experienţă” din viaţa lui –, el a creat iniţial un program pentru ca părinţii să-şi poată urmări copiii.

Dispozitivul, numit ChildTrac (foto), este ataşat la o haină, ghiozdan sau alt obiect al unui copil şi permite părinţilor să-l localizeze cu celularul[1]. La doar un an de la lansarea lui pe piaţă, Regimbal a afirmat că oamenii au început să ceară ca dispozitivul să aibă facilităţi pentru vârstnici, îndeosebi pentru persoane cu Alzheimer sau suferind de demenţă.

Organizaţia Alzheimer’s Disease International estimează că în lume sunt 44,4 milioane persoane cu demenţă. Grupul afirmă că se aşteaptă ca cifra să crească la circa 75,6 milioane persoane în 2030, iar în 2050, circa 135,5 milioane persoane vor fi afectate, dacă nu apare nici un tratament. Este o boală care adesea face ca bolnavii să se rătăcească, chiar dacă sunt în zone cunoscute. Tehnologia GPS[2] poate fi aplicată la dispozitivele utilizate de astfel de persoane bolnave.

Andre Malm de la firma Berg Insight, de analişti ai industriei telecomunicaţiilor, a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune american CNBC că ,,urmărirea persoanelor cu demenţă este diferită de urmărirea copiilor când este folosit un telefon mobil. Aceşti bolnavi pot uita telefonul acasă sau, în caz de urgenţă, este posibil să nu-l poată folosi. Aşa că avem nevoie realmente de un dispozitiv special – o brăţară sau un obiect atârnat la gât – pentru a fi siguri că persoana îl are asupra sa”.

Pentru a rezolva această problemă, directorul de la KMS Solutions, Louis-James Davis a creat brăţara KMS. Dacă cel care o poartă apasă un buton, se formează automat numărul de telefon introdus dinainte, eventual al îngrijitorului care poate vorbi cu bolnavul în timp ce-l urmăreşte. ,,Dacă un bolnav cu demenţă spune că merge la magazin, nu poţi avea mereu încredere că va ajunge acolo. Dacă el se abate de la drum, poţi verifica dacă se simte bine”, a declarat Davis.

El a mai afirmat că urmărirea adulţilor vulnerabili a fost o ,,piaţă cheie” pentru companie, care s-a lansat în ianuarie 2014. ,,Am introdus în brăţară tehnologiile de comunicare existente deja în viaţa de zi cu zi asistată la domiciliu”.

În Marea Britanie, mai multe consilii locale oferă deja dispozitive de urmărire pentru pacienţii cu demenţă. Dispozitivul se numeşte Mindme Locate (foto) şi este foarte popular în rândul autorităţilor locale. Firma Mindme a donat consiliilor din toată ţara circa 400 dispozitive şi a raportat o creştere a cererii pentru ele.

Între timp, în aprilie 2013, poliţia din Sussex a afirmat că departamentul a cumpărat dispozitive de urmărire GPS în speranţa de a economisi bani, care altfel ar fi cheltuiţi pentru căutarea pacienţilor cu demenţă dispăruţi. ,,Dispozitivele GPS vor fi foarte profitabile pentru poliţie. (…) Vor diminua neliniştea familiei şi vor reduce efectiv timpul cheltuit de poliţie pentru această problemă”, a spus Tanya Jones, inspector-şef în cadrul departamentului.

Un ceas care funcţionează ca telefon, dispozitiv de urmărire şi alarmă de urgenţă: îngrijitorii pot vorbi cu purtătorul unui asemenea ceas; purtătorul poate fi localizat prin intermediul ceasului; în cazul unei crize, purtătorul trebuie doar să apese butonul SOS pentru a-şi anunţa prietenii sau rudele.

Aceste dispozitive concepute pentru a ajuta îngrijitorii să urmărească pacienţii vârstnici confuzi, cu probleme de memorie sau diferite boli mintale sunt primite cu entuziasm de multe grupuri din domeniul sănătăţii. Nu aceeaşi părere au mulţi alţii, care afirmă că urmărirea electronică este o etapă de invadare a intimităţii care a depăşit nişte limite.

Astfel, Neil Duncan-Jordan, funcţionar naţional în grupul de campanie al Convenţiei Naţionale a Pensionarilor Britanici, şi-a exprimat rezervele privind utilizarea tehnologiei, susţinând că nu poate înlocui îngijirea umană. ,,Uneori singura persoană pe care o vede un vârstnic este persoana care vine să-l verifice. Dacă ea va fi înlocuită de noua tehnologie, ce se întâmplă cu elementele contactului personal ?” s-a întrebat el. ,,Şi dispozitivele GPS nu oferă în realitate o îngrijire mai bună. Ar putea ajuta să găseşti persoane, chiar mai repede, dar nu le opreşte să iasă afară şi chiar să cadă. Este un domeniu cenuşiu”.

Răcirea relaţiilor inter-umane, cauzată de o multitudine de alţi factori, face ca aceşti vârstnici să nu mai fie înconjuraţi de afecţiunea şi grija rudelor sau semenilor lor, ci doar de dispozitive şi cipuri care stabilesc tensiunea, pulsul, localizarea geografică şi o serie de alţi parametri reci. Deci, ce se întâmplă cu elementele contactului personal, de la om la om, singurele care pot aduce mângâiere reală ?

 Tărâmul nebănuit de vast al biometriei

Goana autorităţilor după identificarea cât mai precisă a indivizilor şi eliminarea falsificării documentelor de identitate şi a altor acte a condus la utilizarea pentru identificare a unor trăsături specifice ale trupului omenesc: fizionomia, irisul, modelul vaselor de sânge din palmă, modelul urechii, vocea etc. Sesizând ce ‘mină de aur’ reprezintă dezvoltarea acestor tehnologii de identificare şi recunoaştere după trăsăturile proprii, companiile din domeniu au început să analizeze posibilităţile. În prezent, cel mai mare avânt îl au tehnologiile de identificare a feţei – identificarea facială, guvernele şi companiile găsind numeroase domenii în care acestea pot fi utilizate.

Pentru ca tehnologia să funcţioneze este nevoie de o bază de date care conţine imagini din filmări ale persoanelor. Un sistem extrage dintr-o imagine măsurători complexe, adesea topologice, ale unui chip şi converteşte datele faciale ale persoanei într-un cod matematic sau ,,model al feţei” pe care îl păstrează în memorie. Ulterior, dacă o persoană intră în raza unui dispozitiv cu tehnologie de recunoaştere facială, acesta compară modelul feţei persoanei cu modelele din baza sa de date, având nevoie de doar câteva secunde pentru a compara milioane de modele şi a găsi unul care se potriveşte.

Deocamdată, tehnologia de recunoaştere facială este un instrument stângaci. Are dificultăţi în potrivirea imaginilor cu rezoluţie slabă şi a fotografiilor persoanelor luate din anumite unghiuri. Toate acestea pot conduce la erori. Însă tehnologia are posibilitatea de a identifica chiar persoane care se deghizează.

Jennifer Lynch, jurist şi specialist în recunoaşterea facială şi intimitate la Fundaţia Frontierei Electronice din San Francisco, afirmă că ,,guvernul şi sectorul particular investesc miliarde de dolari în cercetarea şi dezvoltarea recunoaşterii faciale. Guvernul deschide calea în ce priveşte dezvoltarea de baze de date uriaşe de recunoaştere facială, în timp ce sectorul particular conduce în identificarea cu precizie a persoanelor în condiţii dificile”.

Autorităţile utilizează recunoaşterea facială

Marile agenţii de securitate americane, britanice şi din alte ţări au sesizat importanţa recunoaşterii faciale şi s-au implicat extrem de mult în dezvoltarea tehnologiei pentru a recunoaşte feţele cu cât mai mare precizie, a alcătui baze de date cât mai vaste şi a crea conexiuni între chipuri şi diferite alte informaţii despre persoana respectivă pentru a obţine un profil biografic şi biometric cât mai exact.

În contextul tendinţei actuale a guvernelor de a se amesteca tot mai mult într-o multitudine de probleme particulare ale cetăţenilor lor, consecinţele acestor capacităţi de identificare şi recunoaştere sunt destul de înfricoşătoare.

Potrivit unor documente secrete, Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a Statelor Unite ale Americii culege cantităţi uriaşe de imagini cu chipuri de persoane din comunicaţiile pe care le interceptează prin operaţiile sale globale de supraveghere, pentru a le folosi în programe sofisticate de recunoaştere facială. În ultimii 4 ani, agenţia s-a bazat din ce în ce mai mult pe această tehnologie pe măsură ce au apărut noi programe de a exploata torentul de imagini din email-uri, mesaje, site-uri de socializare, conferinţe video şi alte comunicaţii.

Agenţia interceptează ,,milioane de imagini pe zi”, inclusiv circa 55.000 ,,imagini faciale de calitate”, care se traduc într-un ,,potenţial uriaş neutilizat”. În timp ce odinioară se concentra pe comunicaţiile scrise şi orale, acum NSA consideră imaginile faciale, amprentele şi alte metode de identificare la fel de importante pentru misiunea sa de urmărire a teroriştilor şi altor ţinte de securitate.

Într-un document din 2010 se precizează: ,,Nu urmărim doar comunicaţiile tradiţionale, ci avem o abordare completă, utilizând întregul arsenal care exploatează digital indiciile pe care le lasă în urmă o ţintă în activitatea sa regulată pe internet, pentru a le aduna într-un profil biografic şi biometric”.

Nu este clar cât de mulţi oameni de pe glob sau cât de mulţi americani ar putea fi înregistraţi în acest efort. Nici legile federale de intimitate, nici legile de supraveghere nu oferă protecţii specifice pentru imaginile faciale. Dată fiind misiunea de securitate a NSA în străinătate, mare parte din imagini ar putea implica neamericani ale căror date au fost culese prin internet, transmisii de satelit, din bazele de date de carduri de identitate ale altor ţări etc.

Unii specialişti estimează că Departamentul de Stat al SUA are cea mai mare bază de date de imagini faciale dintre agenţiile federale, care stochează sute de milioane de fotografii ale deţinătorilor americani de paşaport şi ale persoanelor străine care cer viză. Şi Departamentul Securităţii Interne finanţează proiecte pilot la departamentele de poliţie din ţară pentru a identifica suspecţii dintr-o mulţime de chipuri.

iOmniscient este singurul furnizor de analiză video care oferă un sistem de recunoaştere facială care poate trata scene aglomerate şi complexe. De asemenea, el este capabil să lucreze la rezoluţie scăzută şi cu chipuri preluate din unghiuri diferite. Sistemul este unic prin faptul că poate efectua simultan recunoaşterea mai multor chipuri dintr-o mulţime, făcându-l extrem de folositor pentru medii necontrolate, precum magazinele aglomerate.

Agenţiile de poliţie locale şi statale utilizează o gamă largă de baze de imagini faciale, incluzând permise de conducere şi Facebook, pentru a identifica suspecţi. De asemenea, în prezent, FBI dezvoltă ceea ce numeşte proiectul de ,,identificare de generaţie următoare”, care combină sistemul său automat de identificare pe baza amprentelor cu imaginea facială şi alte date biometrice.

Unele aeroporturi internaţionale folosesc tehnologia recunoaşterii faciale pentru a identifica angajaţii, ca şi pasagerii care zboară frecvent şi nu se află pe nici o listă de suspecţi a serviciilor de securitate.

Susţinătorii libertăţilor civile şi alţi critici sunt preocupaţi de faptul că această tehnologie, care se îmbunătăţeşte încontinuu, ar putea eroda intimitatea. ,,Recunoaşterea facială poate fi extrem de invazivă”, declară Alessandro Acquisti, cercetător în domeniul tehnologiei recunoaşterii faciale de la Universitatea Carnegie Mellon. ,,Există încă limitări tehnice ale acestei tehnologii, dar puterea calculatoarelor creşte, bazele de date se măresc şi algoritmii se îmbunătăţesc”.

 Iosif Mocanu


[1] Cu un smartphone.

[2] GPS, adică Global Positioning Sistem – sistem universal de navigaţie, care utilizează informaţia primită de la sateliţii de pe orbită.

Sursa: Catacombele Ortodoxiei

1 Comentariu

  1. Florin

    Totul până la cipare implantată !!! INADMISIBIL SI NU CONCEP

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *