Nefiind biruit de neîncetatele sale griji privitoare la buna rânduială a mănăstirii şi de asprele lui nevoinţe, Preacuviosul Iov (în schimă Ioan) a ajuns la vârsta de 100 de ani şi, cunoscându-şi ziua morţii mai înainte cu o săptămână, a adormit cu pace, fără de suferinţă, pe data de 28 octombrie/10 noiembrie 1651, lăsând atât Mănăstirii Poceav, cât şi întregului ţinut Volînia, amintirea neîncetatelor lui rugăciuni, neasemănatelor lui nevoinţe şi înaltelor sale virtuţi.

Minunata aflare a moaștelor Sfântului Iov de la Poceaev

Minunata aflare a moaștelor Sfântului Iov de la Poceaev

A adormit în singurătate, căci, către sfârşitul vieţii sale, cam din 1649, simţindu-şi slăbite puterile, a predat îndatoririle egumeniei părintelui Samuil (Dobreanski), continuând însă şi după aceasta să se numească egumen al Poceaevului.

Trupul preacuviosului, după îngroparea sa, a rămas în pământ timp de şapte ani. După o vreme, mulţi au început să observe că din mormântul său izvora lumină. Însuşi Sfântul, în trei rânduri, s-a arătat în vis drept-credinciosului Mitropolit al Kievului, Dionisie Balaban, şi l-a îndemnat să deschidă mormântul în care se aflau moaştele sale.

În anul 1659, pe data de 8/21 august, Mitropolitul Dionisie, împreună cu arhimandritul Teofan şi cu obştea mănăstirii, a deschis mormântul preacuviosului, aflând întregi sfintele lui moaşte.

Cu deosebită cinstire, după aceasta, alături de mulţimea de norod adunată, au mutat moaștele în biserica cea mare a Dătătoarei de viață Treimi, așezându-le în pronaos.

Sfântul Iov de la Poceaev – Viața. Cuvinte de învățătură. Acatistul, Editura Cartea Ortodoxă & Sophia, București, 2008, p. 18