Selectați pagina

Ministerul Muncii dezminte informaţiile legate de adopţia a trei minori de către o familie din SUA

Ministerul Muncii dezminte informaţiile legate de adopţia a trei minori de către o familie din SUA

ministerul munciiMinisterul Muncii, Protecției Sociale și Familiei s-a autosesizat cu privire la declarațiile enunțate în cadrul conferinței ”Adopția forțată a trei frați minori în SUA – o depășire a atribuțiilor MMPSF”, informează Politics.MD.

În acest context, MMPSF dezminte informațiile lansate de Tamara Plămădeală și Igor Căldare, orientate să lezeze onoarea, demnitatea și reputația profesională atât a instituției, cât și a angajaților acesteia, catalogându-le drept calomnii – infracțiune asupra căreia urmează să fie sesizate autoritățile de drept.

Într-un comunicat de presă, Ministerul susţine că aceasta a fost o acţiune de instigare și manipulare a opiniei publice.

Astfel, potrivit MMPSF, în anul 2013, copiilor vizați le-a fost stabilit statutul de copii adoptabili, fiind luați la evidență de MMPSF în modul stabilit de Lege. În februarie 2015 la Ministerul Muncii, autoritatea centrală în domeniul adopției, a fost depusă cererea însoțită de actele de rigoare pentru adopție de către un cuplu de cetățeni ai SUA, aceștia întrunind condițiile prevăzute de Lege.

Cereri din partea altor cupluri nu au parvenit. Astfel, propunerea de potrivire prealabilă pentru acest cuplu a fost avizată pozitiv la Ședința Consiliului Consultativ pentru Adopții din iulie 2015.

În iulie curent, MMPSF a recepționat acordul cuplului, iar în decembrie – acordul autorității centrale din statul primitor, fapt ce a permis inițierea procedurilor de potrivire a cuplului de adoptatori cu copii adoptabili.

Totodată, la data de 16 decembrie curent în adresa MMPSF au fost transmise copiile cererilor copiilor adresate Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului Chișinău privind refuzul acestora de a fi adoptați de adoptatorii vizați din SUA, aceștia preferând să fie adoptați în Republica Italiană. Atragem atenția asupra faptului că în Registrul de Stat al Adopției nu există nicio familie din cetățeni italieni, care și-ar fi expus intenția de adopție a copiilor vizați, se spune în comunicat.

Mai mult, la data de 24 decembrie 2015 MMPSF a organizat o ședință de coordonare cu participarea reprezentanților Ministerului Educației, Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, Direcției generale educație, tineret și sport, Gimnaziului-internat nr. 3, Alianței ONG-lor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei, în cadrul căreia s-a convenit asupra faptului că copiii vor reveni în țară cu asistența Ambasadei Republicii Moldova în Republica Italiană în cooperare cu organizația responsabilă de odihna copiilor în Italia, însoțiți de către reprezentanții companiei Air Moldova, urmând a fi preluați de către reprezentanții instituției în care sunt plasați.

În contextul celor expuse, MMPSF declară că nu a fost încălcată nicio normă juridică, ce vizează procedura de adopție a copiilor respectivi.

Trei minori din Republica Moldova, în vârstă de 9, 12 şi 13 ani, sunt în proces de potrivire cu o familie din Statele Unite ale Americii în pofida faptului că aceştia au refuzat potenţialii părinţi adoptivi, a declarat preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Apărătorul Copilului”, Tamara Plămădeală.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *