Selectați pagina

Milioane de români riscă închisoarea

Milioane de români riscă închisoarea

inchisoareSenatorul ALDE Cristiana Anghel vrea ca nimeni să nu mai poată fi insultat sau calominiat, fără a nu fi pedepsit pentru faptele sale.

Astfel, aleasa a depus recent în Parlament un proiect de lege prin care prevede închisoare sau amenda dacă se aduce atingere onoarei sau reputației unei persoane.

Iată ce prevede proiectu propus de senatoarea Anghel:

„Titlul I. Infracțiuni contra persoanei se completează şi va avea următorul cuprins:

„Capitolul X. Infracțiuni contra demnității

Art. 2271 – Insulta – Atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunere la batjocură, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.

Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boală sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Art. 2272 – Calomnia – Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinante privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Art. 2273 – Proba verității – Proba verității celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru apărarea unui interes legitim.

Fapta cu privire la care s-a făcut proba verității nu constituie infracțiunea de insultă sau calomnie.”

Sursa: oficial.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке