Selectați pagina

Mila este mai mare decât iertarea, pentru că ier­tarea este prima jumătate a drumului, iar fapta iubirii, a miloste­niei, este drumul întreg

Mila este mai mare decât iertarea, pentru că ier­tarea este prima jumătate a drumului, iar fapta iubirii, a miloste­niei, este drumul întreg

Daca ar avea oamenii necontenit inaintea ochilor mila lui Dumnezeu fata de dansii, s-ar milostivi si ei unii fata de altii. Nimic nu-l face pe om mai potrivnic milosteniei decat gandul ca nici lui nu-i da nimeni nimic.Nimeni? Dar Dumnezeu? Nu rasplateste El, zi si noapte, cu milostivirea Lui, nemilostivirea noastra? Si nu-i mai bine sa te bucuri, la curtea imparatului, de milostivirea im­parateasca decat de milostivirea slugilor? La ce ne-ar folosi buna­vointa tuturor de la Curte, daca am cadea in dizgratia regala?

Tot asteptand ca ceilalti sa fie mai intai milostivi fata de dansul, omul ajunge hapsan. Este litera de lege aceasta. Mila insa nu este o virtute pasiva, ci o virtute lucratoare. Ce ar fi stiut oamenii despre mila daca Dumnezeu nu ar fi fost El mai intai, milostiv fata de oameni? Mila lui Dumnezeu desteapta si in oameni mila. Daca Dumnezeu nu ar fi aratat mila Lui, lumea nu ar cunoaste mila.

Cui intelege ca mila este o virtute lucratoare, si incepe sa o lucreze, cerul si pamantul i se arata curand intr-o lumina noua. Unul ca acesta va ajunge curand sa cunoasca si mila lui Dumnezeu oamenilor. Mila este scapararea a doua pietre, din care izvoraste scanteia. Cine isca aceasta fericita scanteie, si cine o primeste, simte ca Dumnezeu e de fata. Amandoi, si cel ce da si cel ce primeste, simt in inimile lor mana lui Dumnezeu, mangaietoare. De aceea a spus Domnul: Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui (Matei 5, 7).

Mila este mai mare decat compasiunea pe care o predica atata inteleptii indieni. Poate cineva sa treaca pe langa un cersetor, sa-i para rau de el, si totusi sa nu-i dea nimic. Omului milostiv insa nu doar ii va parea rau de un necajit, ci-l va si ajuta. A te milostivi de-un cersetor nu-i nici cel mai greu, nici cel mai mare lucru in Legea iui Hristos; ci sa ne milostivim de vrajmasii nostri, acesta este lu­crul de capetenie. Mila este mai mare decat iertarea, pentru ca ier­tarea este prima jumatate a drumului, iar fapta iubirii, a miloste­niei, este drumul intreg.

Mai trebuie oare sa spunem ca mila este mai mare decat drep­tatea pamanteasca? Daca n-ar fi mila, oamenii ar pieri cu totii de mana necrutatoare a legii. Fara mila, legea nu poate chezasui pen­tru nimic din cele ce sunt, mila insa face lucruri noi.Dragostea a zidit lumeaDe aceea, este mai bine pentru oameni sa cunoasca si sa deprinda din copilarie dulceata dragostei si a mileidecat as­primea legii. Legea poate fi oricand invatata, pe cand o inima inasprita cu greu se mai poate intoarce vreodata spre milostivire. Daca oamenii au dragoste, nu vor pacatui impotriva legii, dar daca, implinind toata legea, au ramas cu totul lipsiti de dragoste, pot pierde cununa slavei fagaduite de Dumnezeu celor milostivi.

Evanghelia de astazi vorbeste despre cel mai inalt fel de mila: iubirea fata de vrajmasi. Hristos a dat porunca — nu sfatul, ci po­runca — de a ne iubi vrajmasii. Iar porunca aceasta nu e de impli­nit ici si colo, in oarecare clipe rare de iluminare a legii, asa cum era, mai mult sfat decat porunca, inainte de venirea Lui.Porunca iubirii fata de vrajmasi este culmea Evangheliei lui Hristos.

Domnul a spus: Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea. Cu aceste cuvinte incepe Evanghelia iubirii vrajmasilor. La urma urmelor, daca vrem ca oamenii sa nu ne fie dusmani, sa nu le fim nici noi lor. Daca e adevarat faptul ca oricine pe lumea asta are dusmani, atunci de buna seama ca si noi suntem dusma­nul cuiva! Dar cum sa-ti fie omul prieten daca tu ii esti dusman? Smulge asadar radacina dusmaniei din inima ta, si abia dupa ace­ea numara-ti dusmanii. Cu cat mai desavarsit ai sa-ti smulgi din inima radacina cea rea si toate vlastarele care puiesc dintrinsa, cu atat mai putini dusmani au sa-ti iasa la socoteala. Daca vrei, deci, ca oamenii sa-ti fie prieteni, inceteaza mai intai tu a le fi lor dusman, fa-te tu mai intai prietenul lor. De indata ce le vei fi semenilor tai prieten, numarul dusmanilor tai va scadea si chiar va disparea cu totul.

Dar nu acesta-i castigul cel mai mare. Castigul cel mai mare e ca, in chipul acesta, ti-L faci prieten pe Dumnezeu. E lucrul cel mai de seama pentru mantuirea ta sa nu fi dusmanul nimanui, si nici sa nu ai vreun dusman. Daca ii esti cuiva dusman, lucrul acesta impiedica si mantuirea ta, si pe a lui; iar daca esti altora prieten atunci pana si dusmanii tai iti vor ajuta, vrand-nevrand, sa te mantuiesti. O, daca ar socoti omul mai degraba cu cati semeni de-ai lui este el la cutite, decat cati il vrajmasesc pe el! Intr-o singura zi, fata cea neagra a acestei lumi ar straluci ca soarele.

Porunca lui Hristos de a face noi oamenilor ceea ce voim sa faca si ei noua este atat de fireasca, atat de neindoielnic buna, incat e de mirare si e o rusine ca ea nu este obisnuinta de zi cu zi in oameni.Nimeni pe lume nu vrea sa i se faca rau; sa nu faca deci nici el rau altora! Oricine vrea sa i se faca bine; sa faca si el bine altora! Orice om vrea sa fie iertat cand greseste; sa ierte si el pe altii! Fiecare vrea sa-si impartaseasca durerile si bucuriile cu altii; sa intristeze si el de durerile altora, sa se bucure si el de bucuriile altora! Omul vrea ca altii sa vorbeasca bine despre el, sa-l cinsteasca, sa-l hraneasca daca e flamand, sa-l cerceteze daca e bolnav si apere daca e prigonit; sa faca si el altora toate acestea.

Lucrul acesta e valabil pentru persone si pentru grupuri de oameni, pentru neamuri, natiuni si tari. Daca toti ar face din aceasta o lege, toata rautatea si lupta intre stari, intre neamuri si tari ar inceta, ar inceta si luptele, si razboaiele. Iata leacul tuturor bolilor, si altul nu este.

Si mai departe spune Domnul:

Daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai.

Adica: sa asteptati ca altii sa va faca voua bine, ca sa le puteti intoarce binele facut, nu-i mare lucru. Oare Dumnezeu asteapta ca oamenii sa merite soarele de pe cer, ca sa porunceasca soarelui sa straluceasca? Nu lucreaza Dumnezeu din dragoste? Dragostea e o virtute lucra­toare. Dumnezeu a aratat acest lucru de la intemeierea lumii. De cand e lumea, zi de zi, Domnul a revarsat, cu milostiva-I mana, da­ruri bogate peste toate fapturile Sale. Sa fi asteptat sa primeasca mai intai ceva de la ele, ca sa le dea? Daca ar fi fost asa, nimic din cate sunt n-ar fi. Daca iubim numai pe cei ce ne iubesc, nu suntem altceva decat niste negutatori care-si vand marfa. Daca facem bine numai celor ce ne fac bine, nu suntem altceva decat niste datornici care-si platesc datoriile. Mila nu e o virtute care acopera datoriile, ci una care da de la sine mereu. Si dragostea e o virtute care da fara sa astepte sa primeasca inapoi. Daca dam cui ne va da inapoi, ce-i cu asta? Mutam doar banii dintr-o punga in alta, pentru ca ceea ce imprumutam socotim ca este inca al nostru, tot atat de al nostru ca si cand s-ar afla in mainile noastre.

Ar fi o nebunie sa credem ca, prin cuvantul de mai sus, Dumne­zeu ne invata sa nu iubim pe cei ce ne iubesc, sa nu facem bine celor ce ne fac bine. Doamne fereste! Vrea numai sa spuna ca ace­ea e o treapta foarte de jos a virtutii, care le e la indemana si paca­tosilor. E cea din urma masura a binelui, care de fapt saraceste lu­mea, ii constrange pe oameni si-i imputineaza la suflet. Dumnezeu vrea sa-i inalte pe oameni pe inaltimile virtutii, acolo de unde se pot vedea toate bogatiile lui Dumnezeu si ale lumilor Sale, acolo unde inima ingradita si fricoasa a sclavului se deschide, se elibereaza si se face inima de fiu si mostenitor. Dragostea fata de cei ce ne iubesc este numai prima litera din imparatia fara hotar a iubirii; facerea de bine catre binefacatori este prima zi de scoala in lungul sir al invatarii faptelor bune; iar a imprumuta celor de la care stim ca vom lua inapoi nu este nici bine, nici rau, ci doar un pas, cel dintai, mic de tot, catre binele cel mare, care da fara sa astepte sa primeasca inapoi.”

 

Sursa: Sfantul Nicolae Velimirovici, „Predici”, Editura Sophia

Strana ortodoxă

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *