Selectați pagina

Cu bunica despre trecut şi viitor: Mi-e milă de voi, de ăștia tineri, căci nu știți ce-i greul și nici credință nu aveți, ca să sperați la mai bine

Cu bunica despre trecut şi viitor: Mi-e milă de voi, de ăștia tineri, căci nu știți ce-i greul și nici credință nu aveți, ca să sperați la mai bine

Cu bunica despre razboi, evacuare, tifos, foamete și coronavirus:

– …și prima oară o venit războiul. Apoi evacuarea. După aia o fost tifosul și foametea. Toate astea una după alta de nu credeam că se mai termină răul. Da’ parcă tot nu ne temeam de ziua de mâine ca acuma.

Na, eram și învățați cu greul de mici. Că nici bunicii noștri n-or avut, nici părinții noștri n-or avut, nici noi n-am avut. Abia voi ați avut. Noi ce aveam când scoteam capu-n lume: cotrențele de pe noi, munca și credința.

Astea n-au lipsit nimănui. Știam că trebuie să muncim ca să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să facem casă. Muncă grea, mă băiete! Și aveam credință c-o să reușim, că nu ne lasă Dumnezeu, că o scoatem la capăt. Și am ieșit la liman de fiecare dată.

Apăi când o fost tifosul, mureau câte 3, 4 oameni pe zi. N-o fost casă în sat ocolită de boală. La noi, prima oară m-am îmbolnăvit eu și mama, și de noi au avut grija ceilalți. Apoi s-au îmbolnăvit ceilalți (6 persoane n.n ) și i-am îngrijit noi. Numai bunicu a murit. Dar era și bătrân. Restul toți am scăpat.

-Și ce crezi că o să fie cu coronavirusul?

-O să fie mai greu ca pe-atunci. Că acuma toți ne-am învățat cu binele și-am uitat sau unii chiar nici n-o simțit ce-i greul pe lumea asta. De trecut o să trecem peste.

Nu toți, că suntem slabi de fire, slabi în credință, slabi în toate. Numai tari în gură am rămas. O să fie greu, mă baiete. Și nu mă tem pentru mine, că am 90 de ani, da mi-e milă de voi, de ăștia tineri, că-i păcat de tinerețile voastre.

Nici căliți nu sunteți, nici nu știți ce-i greul și nici credință nu aveți, ca să sperați la mai bine. Și peste toate astea, dacă vine vremea să aveți grijă unii de alții, ma tem că mai degrabă vă mâncați, decât să vă ajutați.”

Sursa – jurnal de Bucovina

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке