Select Page

Mesajul Mitropolitului Onufrie, privind “marșul pentru egalitate”, din Kiev: Nu putem observa în tăcere călcarea în picioare și degradarea relațiilor familiale tradiționale

Mesajul Mitropolitului Onufrie, privind “marșul pentru egalitate”, din Kiev: Nu putem observa în tăcere călcarea în picioare și degradarea relațiilor familiale tradiționale

Cu ocazia „Marșului pentru egalitate“ din Kiev, programat pentru data de 17 iunie 2018, Mitropolitul Kievului, Onufrie, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice (de sub Patriarhia Moscovei), a trimis următorul mesaj, încă din data de 11 iunie, adresat credincioșilor și reprezentanților autorităților municipale din capitala Ucrainei:

„Biserica Ortodoxă Sfântă întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos și ghidată prin acțiunea Duhului Sfânt, este preocupată de secole de păstrarea purității adevărurilor Evangheliei. De-a lungul secolelor, bunicii noștri și străbunicii au păstrat cu sfințenie și au transmis descendenților lor valorile și tradițiile familiale, construite pe poruncile lui Dumnezeu.

Instituția familiei – ca unire dintre un bărbat și o femeie – a fost stabilită și sfințită de Dumnezeu Însuși. Și astăzi noi, Ortodoxia Ucraineană, nu putem observa în tăcere călcarea în picioare și degradarea relațiilor familiale tradiționale, în același timp încercându-se să ni se impună opinii ale unei lumi nu doar străine, ci și păcătoase.

Din nou, Biserica noastră subliniază faptul că realizarea unor astfel de evenimente este o propagandă publică și deschisă făcută păcatului, în special perversiunilor sexuale. Acest lucru poate provoca daune ireparabile inimilor pure și sufletelor copiilor noștri, și cel mai important, atrage mânia divină pe pământul ucrainean, care este plătit, de mai mulți ani consecutivi, cu sângele nevinovat al ucrainenilor.

Sfânta Scriptură condamnă păcatul sodomiei și toate celelalte abateri împotriva firii. Respectăm concepțiile lumii și interesele celorlalți. Cu toate acestea, ei nu trebuie să propage perversiuni păcătoase. Este inadmisibil să plasezi la același nivel păcatul și libertatea dată nouă de Dumnezeu. De asemenea, simțind responsabilitatea noastră în fața lui Dumnezeu și a oamenilor din prezent și ai generațiilor viitoare, ne adesăm dumneavoastră, reprezentanți ai autorităților, cerându-vă să nu permiteți marșul membrilor asociațiilor LGBT în Kiev.

Având în vedere cele de mai sus, o slujbă de mijlocire pentru păstrarea valorilor familiale creștine și a păcii în Ucraina va avea loc în data de 17 iulie, la ora 14:30, în Parcul Mariinsky din Kiev, în apropiere de Cruce. Acordăm binecuvântarea noastră pentru a fi înălțate rugăciuni în biserici și mănăstiri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, pentru ca Domnul să nu permită răspândirea, în rândul persoanelor dragi lui Dumnezeu, a păcatului sodomiei. Noi credem că rugăciunile întărite ale credincioșilor, înțelepciunea și chibzuința liderilor noștri vor călăuzi mila și binecuvântarea lui Dumnezeu către orașul slăvit al Kievului și pământul ucrainean!

+ Onufrie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine,

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene”

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.