Selectați pagina

Medicul de familie şi instituţia medicală poate fi aleasă pe tot parcursul anului

Medicul de familie şi instituţia medicală poate fi aleasă pe tot parcursul anului

Cetățenii moldoveni îşi pot schimba medicul de familie şi instituţia medico-sanitară primară pe tot parcursul anului, peste şase luni de la ultima schimbare. Prevederea a fost inclusă în noul regulament aferent, intrat în vigoare pe 27 ianuarie, curent.

Persoanele care se vor înregistra pentru prima dată sau îşi vor schimba medicul de familie în cadrul aceleiaşi instituţii medicale, vor depune cererea la medicul ales, şi vor beneficia de serviciile acestuia începând cu data acceptării cererii de către medic.

Totodată, cetăţenii care vor opta pentru serviciile unui medic dintr-o altă instituţie medico-sanitară, vor beneficia de serviciile acestuia din momentul efectuării modificărilor în sistemul informaţional al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Pentru aceasta, ei vor depune personal cererea la serviciile de relaţii cu beneficiarii ale CNAM, care se află în cadrul agenţiilor teritoriale ale companiei, în fostele centre ale medicilor de familie ori în spitalele raionale.

O noutate este că, de acum înainte, cererea pentru înregistrarea la medicul de familie va corespunde prevederilor referitoare la protecţia datelor cu caracter personal.

Noul regulament mai prevede că, pe parcursul următorilor cinci ani, toţi cetăţenii îşi vor reconfirma voinţa de a fi înregistraţi pe lista medicului de familie, prin completarea cererii de model nou. Aceasta va fi depusă la medicul de familie, şi ataşată la cererea iniţială, făcută anterior intrării în vigoare a regulamentului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *