Selectați pagina

Mărturisitoarea Aspazia Oţel-Pertrescu – O viaţă pentru Dumnezeu şi Neamul românesc

Mărturisitoarea Aspazia Oţel-Pertrescu – O viaţă pentru Dumnezeu şi Neamul românesc

Aspazia Oţel Petrescu

89 de ani , o viaţă pentru Dumnezeu şi Neamul Românesc (8 decembrie 2012)

Născută la 9 decembrie 1923, a crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti, Aspazia este ardeleancă prin adopţie şi studentă a Clujului universitar când a fost arestată. Era studenta preferată a lui Lucian Blaga. Performanţele intelectuale au fost brutal curmate de arestare.

Dintre amintirile copilăriei sale îşi aminteşte imaginea de apocalipsă a Bucovinei de Nord când au ajuns acolo comuniştii, identificaţi ca hoarde ale satanei:

Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşti, iar pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru, la Mihailovka, crucea, clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci, bunicul ne-a spus nouă, copiilor, următoarele cuvinte, pe care le-am considerat – şi le consider încă – testamentul său politic: Priviţi, ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!” („Doamne, strigat-am!”, 2008, ediţia II, p.8)

Participă activ la greva studenţească din 1946 de la Cluj, grevă ce demasca faţa clar antiromânească a regimului comunist. Se încadrează în Mişcarea Legionară, iar despre caracterul creştin al acesteia declară: „Legionarul, înainte de a fi un activist politic, este o vie conştiinţă creştină şi naţională, un reper moral şi un mărturisitor jertfelnic, purtătorul unui eroism existenţial fără de care nimic nu poate nici să se primenească, nici să dureze.” (id., p.9)

Arestată în 1948 ca „şefă” de lot, va declara demnă la proces în ultimul cuvânt: „Nu-mi recunosc nici o vină. Nu consider că este o vină că iubesc crucea, neamul şi ţara. Consider că este o vrednicie să sufăr pentru ele. Primesc cu seninătate pedeapsa, nu cer nimic pentru mine. Cer clemenţă pentru tinerele care se află pe banca acuzării alături de mine” (p.134). Va primi 10 ani închisoare, dar la 9 iulie 1958 când trebuia să fie eliberată de la Miercurea Ciuc, mai primeşte încă 4 ani de condamnare. Va trece prin închisorile de femei de la Miercurea Ciuc şi Mislea.

Părintele Arsenie Boca, duhovnicul ei, i-a spus de câteva ori în Joia Patimilor, înainte de a fi arestată: „Dumnezeu să-ţi ajute, copilă!” şi i-a dat cuvânt de învăţătură: „Cine caută să scadă la crucea sa, mai mult îşi adaugă!”. De altfel va consemna o minune petrecută cu părintele Arsenie pe când ea se afla deja în închisoare:

Într-o noapte mi s-a părut că recunosc vocea tatălui meu. Îngrozită, am îngenunchiat pe betonul rece şi l-am rugat fierbinte pe Iisus să-mi mărească mie surghiunul dar să-l scutească pe tata. După ce m-am liniştit m-am gândit că, totuşi, nu poate să fie tata, nu avea nici un rost să-l aducă la Cluj. Şi poate că rugăciunea mea era trufaşă cerând să ispăşesc eu pentru el, poate că n-am făcut bine. Am adormit şi l-am visat pe părintele Arsenie. A fost singura dată când l-am visat, în toată viaţa mea. Era în biserică, în odăjdii albe, în faţa altarului. Avea chipul luminat de o lumină blândă care venea din cupolă, ca o cernere. Eram singură, la distanţă mare de altar şi eram înspăimântată. Părintele mi-a zâmbit încurajator şi mi-a spus:

Ai făcut bine! Aceasta mai trebuia să faci!”.

M-am trezit liniştită, împăcată în sine. Voi primi liniştită tot ce avea să fie. Aveam binecuvântarea părintelui meu duhovnic.” (id., p.78)

În închisoare s-a creat o adâncă şi frumoasă legătură între deţinute, o viaţă intens creştină în mijlocul suferinţei, transformând temniţa într-o veritabilă academie duhovnicească şi intelectuală. Memoriile şi le-a adunat în mai multe volume: „Strigat-am către Tine Doamne…”Ed. Axa, Botoşani 2004, reed. Ed. Platytera, 2008; „Adusu-mi-am aminte”, Ed. Rovimed Publishers, Roman, 2007.

De multe ori era încurajată de un glas tainic care-i vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în Iubirea Mea, cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, are revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă”.

În acelaşi izolator cu şobolani, trăieşte iar o minune: „m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă”.

În închisoare s-a vindecat de TBC la plămânul stâng şi parţial la cel drept, prin minune dumnezeiască: „eu nu m-am vindecat cu medicamente, ci cu rugăciuni şi ce vindecă Mântuitorul, vindecat rămâne”. Alt caz de vindecare este al doamnei Lilica, prin rugăciunile colegelor de celulă care s-au rugat continuu timp de 40 de zile pentru ea.

Mărturii despre o viată profund spiritualizată a sa mai găsim în alte locuri ale cărţilor. „Privind în trecutul nostru de veterane ale temniţelor comuniste constat că, încetul cu încetul, am reuşit să ne însuşim câte ceva din aceste minunate culori ale dragostei. Salvarea noastră a fost descoperirea că numai prin culorile dragostei se poate supravieţui în universul concentraţionar. Acesta este marele miracol al supravieţuirii noastre. Nu ne-a fost uşor, am căzut, dar până la urmă, am izbutit. Toiagul nostru a fost rugăciunea. Ne-am rugat în comun şi ne-am rugat în parte. Ne-am rugat pentru noi şi pentru ai noştri, pentru prieteni şi pentru duşmani şi ne-am rugat mai ales să nu ne părăsească cele trei mari virtuţi: credinţa, speranţa şi iubirea. Mai ales iubirea”.

O iubire şi o dragoste jertfitoare „te împlineşte şi te face desăvârşit”. Cu înţelegere şi cu o oarecare toleranţă îi tratează şi pe anchetatori sau gardieni, pe care îi vede ca pe nişte „roboti programaţi să-şi exercite regimul inuman, la care erau supuşi vechii politicieni români. Înarmaţi cu câteva clase de alfabetizare şi cu câteva lozinci proletare, de o intransigenţă absurdă, aceşti supraveghetori nu erau decât o parodie jalnică al gradului pe care îl purtau”. De altfel se înţelegea bine şi cu directoarea Diri de la Mislea, care de multe ori aprecia munca şi corectitudinea legionarelor deţinute în faţa altor colege invidioase pe el sau informatoare. Simpatia lui Diri a ajuns la urechile mai marilor tartori care o vor înlocui din această funcţie ca pedeapsă pentru umanismul acordat „banditelor” şi „duşmanelor clasei muncitoare”.

Bună înţelegere a aflat şi la unii gardieni buni la suflet, ba chiar la „Musolini”, gardianul rău de la Miercurea Ciuc, care scurta mereu minutele de plimbare. Mişcat că plăpânda fiinţă Aspazia va avea de executat încă 4 ani de temniţă (deci în total 14!), o lasă să se plimbe în voie pentru ultima oară: „Îngândurat, părea ostenit, observam pe chipul lui aspru ars de soare, o urmă de blândeţe. M-a lăsat în boii mei, iar eu m-aş fi învârtit în cerc o mie de ani cu paşi ce păreau a nu fi ai mei… I-am mulţumit frumos pentru plimbarea acordată. I-am mulţumit din inimă, merita. El care nu vorbea decât strict ceea ce îl obliga funcţia lui de miliţian, spre uimirea mea mi-a răspuns: „De la noi măcar atât, de la Dumnezeu mai mult”. Vocea lui, referirea lui la Dumnezeu, în condiţiile unui penitenciar ca cel de la Miercurea Ciuc, m-au înfiorat”.

Mai fermă şi neiertătoare în afirmaţii este Aspazia în cuvântul său la sfinţirea Crucii de la Gherla, când a spus: „Un ocean de cuvinte nu ar fi de ajuns să spele de sânge şi de lacrimi această fiară cu ziduri mute şi reci, ce s-a hrănit cu oase şi cu trupuri sfârtecate”.

După 1990 este prezentă la toate comemorările închisorilor de la Miercurea Ciuc şi Mislea – mai ales la parastasele din 8 septembrie de la Mislea. Actualmente trăieşte la Roman.

Prin talentul său oratoric şi în scris, evocă mereu scene din trecutul de suferinţă şi portrete de luptători anticomunişti. Ea scrie astfel despre neînţelegerea jertfei lor de către cei laşi, mulţi şi cuminţi, dar şi îndemnul de a continua lupta lor şi a nu-i uita.

Să ne rugăm pentru binemeritata odihnă a tuturor victimelor acestui iad, să nu-i uităm niciodată şi să ne trudim să le urmăm exemplul, căci şi acum parcurgem un deşert imens de uitare şi indiferenţă. Cei care sunt indiferenţi, denigratori şi impostori de tot felul, nu încetează să împroaşte cu insulte, multe din adevărurile sfinte pentru care şiruri nesfârşite de morţi stau temelie şi mărturisesc. Confuzia dintre adevăr şi minciună îşi întinde ceaţa groasă în aşa măsură încât tineretul debusolat nu mai ştie cine sunt victimele şi cine sunt călăii. Până la urmă cei care au suferit atât de mult, pentru adevăruri ce se doreau tăgăduite cu neruşinare şi nu s-au plâns niciodată pentru câte li s-au făcut, sunt făcuţi vinovaţi. Vinovaţi pentru ce? Vinovaţi că au existat şi şi-au permis să stea stavilă cu şira spinării neîncovoiată în faţa răului nimicitor de suflete.” (Mislea, 8 sept. 1997)

(v. şi Permanenţe, feb. 2007, iun. 2008)

 din “Martiri si marturisitori romani din secolul XX” – Fabian Seiche

Sursa: bucovinaprofunda.wordpress.com

2 Comentarii

  1. Kristi

    Mult respect şi consideratie pentru dna Aspazia.

    M-am inspirat de curaj şi putere de credintă în Dumnezeu, citind despre pătimirea dumneaei în temnitele comuniste. Să luăm pildă de la aceşti mărturisitori!

    Răspuns
  2. valentin-ion

    Vă rog frumos să mă iertați că îndrăznesc să vă scriu acest comentariu, dar în legătura cu Aspazia Oțel Petrescu trebuie să știți următoafele:

    https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2019/05/08/despre-miscarea-legionara-despre-muzica-rock-si-dezastrul-de-la-colectiv-si-despre-documentele-cu-cip/

    Din mărturiile unor Legionari observăm un ecumenism feroce – a de vedea Aspazia Oțel Petrescu, Dumnezeu să o ierte și să o odihnească, care într-o discuție cu mai mulți martori se declară ADOGMATICĂ la fel ca și Arsenie Boca…
    Tot Aspazia Oțel Petrescu a dat mărturie – într-o discuție cu mai mulți martori – că la Biserica Studenților din Cluj se slujea prin rotație, o duminică ortodocșii și o duminică greco-catolicii și ea mergea la ambele slujbe. În cartea Domniei sale „Strigat-am către Tine, Doamne” a editurii Evdokimos, ea vorbește despre evlavia ei la eretica pseudosfânta Tereza de Lisieux.

    https://youtube.com/watch?v=D0hByn1Oj3I

    [00:48:40] Deci, am să pornesc de la un fapt. A venit un părinte, a stat aicea unde am stat eu, eu eram acolo și mi-a spus: „Doamna Aspazia am citit cartea dumneavoastră…” „Care?”, am zis eu. Și el a zis: „Strigat-am către Tine, Doamne”. „Strigat-am către Tine, Doamne”, acesta este titlul meu, nu „Doamne, strigat-am” pe care l-a pus Platytera (editura Platytera a îndreptat titlul după stihul din psalmul lui David, 140: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine”, așa cum este și în Septuaginta grecească: Kyrie ekekraxa pros Se, https://www.youtube.com/watch?v=W63_PvOrZZg – n. n.), editura asta care și-a cam bătut joc de cartea mea, dar de fapt și-au bătut joc de ei pentru că Dumnezeu le-a administrat o, o, o lecție foarte severă. Au spus la un moment dat, eu vorbesc la un moment dat despre… Care era problema Platyterei: că eu am considerat-o pe Tereza de Lisieux sfântă. Eu, eu nu sunt vrednică nici pe departe ca părintele Arsenie, dar am pățit același lucru pe care l-a pățit cuvioșia sa cu Francisc de Assisi. Cum mi-am permis să-i considerăm în afară de păcat (în afară de păcat este doar Dumnezeu, despre Francisc de Assisi și „sfinții” latinilor zice Sfântul Părinte al Bisericii Ortodoxe, Sfântul Ignatie Briancianinov în cartea „Despre înșelare”: „O mare parte dintre nevoitorii Bisericii Apusene, socotiți în sânul acesteia ca foarte mari sfinți – aceasta dupa căderea ei de la Biserica Răsări­teană și îndepărtarea Sfântului Duh de la ea – s-au rugat și au ajuns la vedenii, bineînțeles mincinoase, prin metoda pe care am amintit-o. Acești păruți sfinți se aflau în cea mai cumplită înșelare drăcească. Înșe­larea își ridică, deja, în chip firesc capul pe temeiul hulirii împotriva lui Dumnezeu prin care este schimo­nosită la eretici credința dogmatică”. Pentru mai multe informații vă recomandăm citirea cărții Sfântului Ignatie Briancianinov, „Despre înșelare” – n. n.), eu nu i-am considerat sfinți, dar i-am considerat în afară de păcat, deci vrednici de mântuire prin viața lor, pentru că Mântuitorul a spus: „După faptele voastre vă voi judeca”, n-a zis după teologie, n-a zis după ortodoxie vă judec Eu, a spus după faptele voastre. (nu e adevărat ce spune această femeie, bolește de duhul lui Boca, bolește de ecumenism; Avva Coprie din Pateric, Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur, Sfântul Părinte Nicolae Velimirovici în conglăsuire cu Sfântul Părinte Ignatie Briancianinov spun: „Chiar dacă îmbrățișăm dogma cea adevărată, dar nu ne îngrijim de viața noastră zilnică, cu nimic nu sporim. Dar tot așa, când ne îngrijim atent de curățenia vieții noastre sufletești și trupești, dar neglijăm dogmele cele adevărate, tot nimic nu sporim, și mântuirea nu o dobândim. Dacă vrem să ne izbăvim de gheena și să cîștigăm împărăția, avem nevoie de amândouă: de o viață cinstită și de Ortodoxia credinței.”, a se citi și scrisoarea Sfântului Părinte Ignatie Briancianinov, Despre faptele bune ale celor de altă credință. Despre mântuirea neortodocșilor, https://invataturilesfintilorparinti.files.wordpress.com/2017/03/ignatie-briancianinov-despre-mantuirea-neortodocsilor.pdf – n. n.) Și a mai spus o chestiune la care noi nu ținem cont, și toți bârfitorii de azi nu se gândesc la lucrul ăsta, a spus: „Nu vă voi judeca în mod egal pe toți, ci cu asprimea cu care voi ați judecat”. Deci, ăștia care își permit să judece cu atâta asprime și cu atâta nedreptate (deci bârfitorii sunt, în opinia acestei femei, cei care au judecat, drept, în lumina Sfinților Părinți viața înșelatului de Boca, asta face înșelarea din om zice binelui rău și răului bine, așa cum face și această femeie; ne mai mirăm de ce este situația în România cum este – n. n.) viața „sfântului”, pentru mine este „sfânt”, am să vă demonstrez de ce, ăă, „sfântului” Arsenie, nu își dau seama că cu această asprime vor fi judecați, nu-și dau seama, le plâng de milă. Pentru că la mine să vină toți iereii, arhiereii din lumea asta și să îmi spună că este un înșelat de diavol, că nu îi cred. (iereii și arhiereii pe care această femeie nu îi crede când îl dezvăluie pe Boca ca fiind înșelat, sunt tocmai Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe care au participat la cele 7 Sfinte Sinoade care au avut loc în lumea asta și ale căror hotărâri le-a încălcat idolul ei Boca prin învățăturile scrise și prin pictura eretică de la Drăgănescu, tocmai pe acești ierei și arhiereii nu îi crede – n. n.) Eu știu că este „sfânt”, pentru că „sfântul” părinte mi s-a arătat ca atare și mi s-a arătat ca atare fiindcă trebuia. (despre arătările demonice recomandăm citirea și recitirea cărții Sfântului Părinte Ignatie Briancianinov, „Despre înșelare” – n. n.)

    Răspuns

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *