Selectați pagina

Mărturisirea Învierii Domnului şi bucuria în suferinţă (Pr. Dimitrie Bejan)

Mărturisirea Învierii Domnului şi bucuria în suferinţă (Pr. Dimitrie Bejan)

Pr Bejan.I – Părintele Dimitrie Bejan îşi aminteşte Învierea dintr-un lagăr de muncă în Dobrogea: „În noaptea Învierii, la miez de noapte, când clopotele din ‹‹Valea Neagră›› sună pentru Învierea Mântuitorului, ni se face o amănunţită percheziţie de către ostaşi. Sub supravegherea comandantului din colonie, a politicului Vasile Blănaru, pontatorul brigăzii, ne ţine de faţă cu aceştia, predica zilei:
– A venit momentul când ştiinţa alungă tot mai departe întunecatul misticism, care a ţinut omenirea în întuneric de mii de ani. Este timpul ca să părăsiţi idioatele şi bolnavele învăţături înapoiate, cu sectanţi, închinătorii lui Iehova.
Care aţi îmbâcsit capetele oamenilor până acum şi dacă vreţi să vă întoarceţi în societatea de astăzi, să vă lepădaţi de tot trecutul cu tot Hristosul vostru, intrând în rândurile poporului muncitor. Acesta este ultimul tren, care vă invită să urcaţi.
Iar comandantul încheie predica lui Vasile, adresându-se brigadierului şi subalternilor lui:
– Să-i omorâţi! Vă dau ordin să-i omorâţi! Pe răspunderea mea! Paştele mamii lor de dobitoci!
Ne-am uitat unul la altul. În acest moment, ca o lumină a trecut peste inima mea şi strig tare:

– Hristos a înviat, fraţilor!
– Care eşti acela mă? întreabă comandantul, întors de pe coridor.
– Eu sunt.
– Du-l la carceră, aşa dezbrăcat! Dumnezeul mătii de bandit!… Când răsărea soarele, peste pleşuvele dealuri dobrogene, se auzeau, în zbor înalt, osanalele clopotelor de la bisericile din Constanţa. Către cerul albastru, ridicau scări nevăzute, cântăreţele ogoarelor, ciocârliile.

Şi era bine! Şi pace-n suflet!
Însemn fruntea, pieptul şi umerii cu semnul Golgotei. Diafan, transfigurat Iisus pluteşte pe lângă sufletul meu. Mâna Lui îmi atinge fruntea cu caldă binecuvântare.
I-atâta pace-n carceră!
Dulce eşti Doamne, în suferinţele pe care ni le îngădui!
Fă-mă Doamne, bun! Bun, ca un Om!”

Pr. Dimitrie Bejan, Viforniţa cea mare, vol. III

II – Mărturisirea credinţei în Învierea Domnului conferă deţinutului o stare harică, unică, în care toate constrângerile fizice la care e supus se dizolvă, lăsând loc acelei păci duhovniceşti, capabilă să metamorfozeze cele mai sumbre circumstanţe. Fie ca preţ plătit din liberă voie pentru păstrarea demnităţii, fie ca traseu iniţiatic în desăvârşirea spirituală, refăcând la scară redusă experienţa hristică a suferinţei, experienţa carcerală capătă din perspectivă spirituală o valoare pe care niciodată iniţiatorii ei nu i-ar fi bănuit-o.
Intrând pe această traiectorie, universul concentraţionar (întreg decorul ca şi personajele) se pliază pe un scenariu mistic. Exclusiv din această perspectivă mistică poate fi înţeleasă semnificaţia antitetică a toposului carceral infern/paradis, concomitent şi cu aceeaşi intensitate. Închisoarea – loc al împlinirilor nu este o utopie, ci o experienţă trăită pentru mulţi din cetăţenii gulagului românesc. Dimitrie Bejan, la apusul vieţii declara: „Foarte frumos am trăit, părinţilor, în puşcărie! Regret că am ieşit din închisoare! Tot timpul îmi pare rău. Aş fi vrut să mor acolo!…”

Pr. Dimitrie Bejan, Bucuriile suferinţei, Viaţa unui preot martir

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *