Selectați pagina

Mărturia unei creştine: Sunt un om cu adevărat și nu mi-e frica decât de Dumnezeu!

Mărturia unei creştine: Sunt un om cu adevărat și nu mi-e frica decât de Dumnezeu!

Dragi prieteni și familie, Hristos a Înviat!

Sunt mai bine ca niciodată, cei care scrieți ca nu sunt eu, așa este, nu mai sunt acea Violeta pe care o cunoașteți voi, nu mai gândesc la fel, nu mai trăiesc la fel. Mi-am schimbat viata la 180 de grade.

Mărturia unei creştine la credinţa ortodoxă: Sunt un om cu adevărat și nu mi-e frica decât de Dumnezeu!

Mărturia unei creştine la credinţa ortodoxă: Sunt un om cu adevărat și nu mi-e frica decât de Dumnezeu!

Știți ce s-a întâmplat? Am aflat ce înseamnă dragostea adevărată, am aflat iubirea lui Hristos și am înțeles că fără El viața mea nu are sens. Hristos și-a dat viața Lui pentru mine. Eu am decis să-l urmez cu toată inima mea in Biserica Ortodoxă. Singura Biserică Adevărată! Înainte credeam că sunt creștină, credem că e de-ajuns să crezi în Dumnezeu, mergem la biserica o dată în an, ne împărtășim o dată în an, ne facem cruce de două-trei ori, și El o să ne salveze, dar suntem în mare înșelare!

Nu mai sunt în America, cu toată viața perfectă care credeți că o aveam acolo, simțeam golul în suflet și simțeam cum îmi plânge sufletul după Hristos. Am plecat în America pentru o viață mai frumoasă, trăiam în curvie cu un băiat “botezat” în credința romano catolică, un mare păcat în fața lui Dumnezeu.

Când am vrut să ne cununăm, el nu a vrut să se boteze creștin ortodox, preotul de lângă casă, din Biserica Ortodoxă Canonică a Mitropoliei Moldovei ne-a refuzat să ne cunune, chiar din cauza asta, spre cinstea lui, și cea care a insistat să ne fie nașă ne-a găsit alt preot, preot care era și schismatic făcând parte din așa zisă Mitropolie a Basarabiei necanonică și ruptă de Biserica lui Hristos, care a călcat în picioare canonul Bisericii, și ne-a cununat, cununie care de fapt nu este valabilă, prin urmare nici nașii de cununie nu ne sunt nași.

Așa cum ne a spus părintele duhovnic al surorii mele pr Matei Vulcanescu, preot român în Mitropolia Pireului din Arhiepiscopia Atenei la acea vreme. Am făcut o nuntă degeaba. Am renunțat la tot ca să-mi văd de sufletul meu pentru că am intrat în mare deznădejde, având o “viață perfectă cu de toate” în America.

Sora mea i-a explicat părintelui duhovnic Matei despre situația mea. Eu am hotărât să vorbesc cu el pentru că simțeam nevoia să vorbesc cu un părinte. Mai ales că am văzut cu ochii mei cum a scăpat-o de depresie pe sora mea Carolina care acum este o altă persoană, veselă și fericită și plină de viață. Acest lucru mi-a dat încredere mare.

Părintele mi-a explicat că nu sunt căsătorită și că am mai făcut un mare păcat, am implicat și o slujbă a unei cununii false, cu nași falși într-o biserică falsă. Iar așa zisul meu soț nu a primit Taina Sfantului Botez prin trei afundări în butoi, complet în sensul de a nu rămâne afara din apa Botezului nici măcar un fir de păr. “Soțul” meu a ascultat sfatul duhovnicului Matei și am început să mergem împreună la Biserica Rusa din Miami. El părea interesat de Taina Botezului și de Biserica Ortodoxa.

Părintele Matei m-a întrebat ce anume crede Cameron (așa zisul sot) și eu i-am spus parintelui ca el are și un Altar Budist la care se roagă. Parintele mi-a spus ca Mulți hinduși și budiști accepta chiar și botezul ortodox dar refuză să scuipe și să blesteme diavolul budha sau pe Brahma, Vișnu și Siva, adică dracii la care se închină ei. Ei de fapt înglobează și credință creștină în palmaresul idolatru. Într-o zi părintele Matei ne-a făcut un cadou, cartea Din Tibet în Sfântul Multe la Parintele Paisie, o carte excepțională care prezintă o întâmplare reală a unui călugăr tibetan ajuns să se confrunte cu Biserica Ortodoxă.

Cameron a început să citească și acest lucru l-a făcut să aibă o reacție foarte neașteptată, a început să urle ca un demonizat că budismul nu este demonic, cum scrie în carte. M-am speriat îngrozitor de omul din fața mea care părea că are toate simptomele unui om demonizat. Am vorbit aceste lucruri cu parintele Matei care mi-a spus să-i dau ultimatum, ori blestemi catolicismul și demonii budiști și scuipi pe ei, ori totul se va termina între noi. Pentru că este chestiune de viață și de moarte veșnică. El a refuzat categoric să blesteme pe diavol.

Știm că în Ziua de Sfintele Paști toți preoții blesteamă pe vrăjmaș prin cuvintele: să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui, să piară cum piere ceara de la fața focului, așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu! Toți care ați fost azi noapte la Biserica ați auzit aceste cuvinte înfricoșătoare!

Oare Biserica nu ar trebui să iubească fără sa judece pe vrăjmași? Iată că îi judecă și îi nimicește, pentru că așa e Dumnezeu Hristos care a distrus toate religiile păgâne și eretice, pe toți protestanții Părintele mi-a spus să plec în Republica Moldova definitiv, dar să nu îi spun lui Cameron nimic, că ar putea din turbarea demonică să mă omoare, așa că parintele mi-a spus să cumpăr bilet dus întors și sa îi spun că mă duc într-o mică vacanță. Dar eu am părăsit iadul numit America definitiv, și așa m-am eliberat.

La un moment dat nu mai vroiam să plec din cauza comodității și a fricii, atunci părintele a urlat la mine ca dacă nu plec vine după mine că are viza pe 10 ani și mă ia de păr! Atunci am putut să fac diferența dintre reacția demonica a lui Cameron și reacția plină de iubire dar fermă în Hristos a părintelui Matei! Cine este vinovat pentru distrugerea căsniciei mele? Preotul Matei , el mi-a ” distrus” viața! Și sunt fericita ! Cine mi-a distrus cu adevărat viața: familia, rudele, mătușile, profesoara de engleza, așa zisă nașă, care ne-a spălat pe creier cu mirajul american, societatea din Republica Moldova, prietenii, adică lumea posedată de diavol.

Dumnezeu m-a călăuzit și m-a adus lângă El. Mă împărtășesc cu Hristos în fiecare sâmbătă și duminică, am simțit Harul si iubirea Lui și am trăit adevarate minuni!!! M-am împărtășit în ultimele 8 luni cum nu m-am împărtășit o viață întreagă. Am un duhovnic prin care vorbește Duhul Sfânt, așa cum este firesc să se întâmple cu orice Duhonvnic care îl lasă pe Duhul Sfânt să vorbească și nu își impune propria lui gândire, la care mă spovedesc și mă călăuzește în viața mea așa cum nu a putut nimeni.

Voi cei care îl înjurați pe Parintele meu duhovnic, mare păcat vă luați asupra voastră. Este ca și cum ați înjura un medic care ar vrea să-mi salveze viața de la moarte.

Nu am nevoie “să mă salvați” voi! Mai lăsați-mă in pace cu ” vai, Violeta, nu cred ca gândești așa.. “. Pentru că am o gândire diferită de a voastră înseamnă că gândesc greșit? De unde știți ca anume voi gândiți corect? De ce nu aș avea eu libertatea de a alege ce gândesc? Ați mai comenta acum că nici nu scriu eu.

Am ales sa-L urmez pe Hristos și Îl las să facă voia Lui în Mine!

Sunt un om cu adevărat și nu mi-e frica decât de Dumnezeu!

Nu, nu sunt în nici o sectă, nu am înnebunit, pur și simplu merg la Bierica Ortodoxa, Biserica a cărei preoți m-au salvat de iadul în care voi toți m-ați bagat fără ca să credeți că îmi faceți vreun rău. Nici mama nu credea că îmi face rău atunci când nu m-a oprit din prostia mea, și nici nu mi-a spus nimic, preferând să meargă la ghicitoare și sa-și vândă sufletul satanei în loc să mă învețe ce trebuie să urmez în viața, dar nici ea nu-i vinovată în totalitate, dar atâta timp cât trăiește în afara lui Hristos nu mai poate fi numită mamă.

Mama este cea care te renaște in Hristos. Mamă îi spun parintelui Matei.

Autor Violeta Cumpana

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Urmăritori / Pingbacks

  1. MĂRTURIA UNEI CREŞTINE: SUNT UN OM CU ADEVĂRAT ȘI NU MI-E FRICA DECÂT DE DUMNEZEU! - ORTODOXIA CATHOLICA - […]  https://www.aparatorul.md/marturia-unei-crestine-sunt-un-om-cu-adevarat-si-nu-mi-e-frica-decat-de-du… […]

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.