Selectați pagina

Martorii lui Iehova, consideraţi extremişti în Rusia

Martorii lui Iehova, consideraţi extremişti în Rusia

martoriUn tribunal din regiunea Kurgan, Rusia, a declarat două texte religioase publicate de Martorii lui Iehova „extremiste”, adăugându-le în lista materialelor interzise, transmite themoscowtimes.com.

Potrivit procurorului oraşului Kurgan, o carte întitulată „Salvaţi-vă în iubirea lui Dumnezeu” şi o broşură cu numele „Lasă duhul lui Dumnezeu să te influenţeze, nu spiritul lumii” propagă ura faţă de alte religii. La această concluzie au ajuns mai mulţi experţi lingvistici în timpul procedurilor judiciare care au durat mai mult de un an. Materialele religioase au fost publicate în Germania, a precizat procurorul.

Conform Codului Administrativ rus, difuzarea şi promovarea materialelor extremiste se pedepseşte cu 15 zile de arest administrativ.

Mai multe texte ale Martorilor lui Iehova au fost declarate extremiste de către instanţele din Rusia în ultimii ani. Mai mult decât atât, organizaţii regionale întregi de Martori ai lui Iehova au fost declarate extremiste şi interzise de către instanţe.

În general, mai mult de 60 de publicaţii editate de Martorii lui Iehova sunt incluse pe lista federală a materialelor extremiste, pentru că ar incita la ură religioasă şi ar critica alte confesiuni ale creştinismului.

Sursa: adevarul.ro

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *