Select Page

MĂRȚIȘORUL – vechi simbol păgân specific meleagurilor noastre

MĂRȚIȘORUL – vechi simbol păgân specific meleagurilor noastre

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei (localitate componentă a municipiului Drobeta-Turnu Severin) au scos la iveală amulete  formate din pietricele vopsite în alb și roșu, ce erau purtate la gât, datând, zic ei, de acum circa 8 000 ani. Asta ar fi considerat cel mai vechi martisor descoperit pana acum. Eu nu cred ca are 8 000, dar asta-i alta poveste. Oricum, e foarte vechi.

Amuleta, in general, era un obiect mic căruia vechi superstiții îi atribuiau puterea magică de a aduce noroc și de a-l apăra pe cel care îl poartă de influențele malefice ale duhurilor rele.

Martisorul este specific românilor, aromânilor, megleno-români, precum și la bulgarilor (care il numesc Martenița). Data fiind deci aria de raspandire, precum si vechimea, putem emite ipoteza ca e un simbol sau o sarbatoare a tracilor.

Nu stim sigur in vechime cand se purta, cert este insa ca in vremea daco getilor contemporani imperiului cu capitala la Roma, avea deja legatura cu inceperea noului an, adica 1 martie si avea de asemenea, precum veche amuleta, rol de talisman aducator de noroc, fiind purtat cam intreaga luna cu nume de zeu al razboiului.

Martisorul era si este acel snur rasucit in doua culori, alb si rosu. Acum se agata de el te miri ce, in trecut insa nu se mai punea nimic, de abia oleaca mai tarziu adaugandu-se o moneda de argint, ca simbol al soarelui.

Intr-un studiu dedicat martisorului, poetul George Cosbuc afirma:

„mărţişorul este un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Poporul nostru îl cunoaşte şi îl ţine în mare cinste, şi îl poartă copiii, fetele şi mai rar nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire”

[…]

„scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu asa ca podoabă ori ca jucărie.”

Dupa trecerea sarbatorii, cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.

Martisorul, adica acel snur, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna (calendarul geto dacilor aveau doua anotimpuri), caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric.

Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se auzea cucul, infloreau ciresii si veneau pasarile calatoare. Atunci, martisorul se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa le aduca noroc.

Adica, un paganism.

Asta cu “sa le aduca noroc”, pare de bine, insa e un dracism:

Mulţi nu ştiu cine este Noroc, dar ştiu să îl pomenească zilnic, ba chiar să îl invoce, cerându‑i ajutorul

 

Nu se roaga la Dumnezeu, dar se roaga la Soare, adica la ceva creat si nu la Creator. Iar ce spune George Cosbuc acolo e o hula: “scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce”

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *