Selectați pagina

Manipulaţi să renunţe la banii-cash: Europenii dispuşi tot mai mult să nu accepte cash

Manipulaţi să renunţe la banii-cash: Europenii dispuşi tot mai mult să nu accepte cash

Poate că numerarul este în continuare rege pentru majoritatea europenilor, însă mai mult de unu din trei europeni ar fi fericit să renunţe cu totul la el, scrie Bloomberg. 

Deja 21% din europeni au rar asupra lor bancnote sau monede, 1% dintre aceştia spunând că nu au avut nevoie să le folosească timp de cel puţin un an, relevă un sondaj realizat în rândul a aproape 15.000 de persoane de la ING.

Peste jumătate din cei chestionaţi au declarat că au folosit mai puţin cash în ultimul an, iar majoritatea acestora se aşteaptă să folosească numerarul chiar şi mai puţin în următorul an.

„O societate fără cash nu este numai posibilă, dar ar putea fi acceptată de cel puţin o parte a populaţiei din multe ţări europene“, indică mai mulţi cercetători.

Şi totuşi, în timp ce jumătate din cei chestionaţi s-au declarat încrezători că se pot descurca fără cash pentru cel puţin o săptămână, iar 29% dintre aceştia au declarat că se pot descurca pe termen nedefinit, aproximativ trei sferturi din europeni spun că nu vor renunţa niciodată la banii fizici. Britanicii s-au declarat cel mai puţin dispuşi să renunţe la cash.

Sursa: zf.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *