Selectați pagina

Mama Blondina – prizonieră iarna prin închisorile sovietice

Mama Blondina – prizonieră iarna prin închisorile sovietice

“… Uitându-ne la sfinții aceștia, la acești atleți curajoși și plini de răbdare, care ne-au fost dați ca luminători, să ne călăuzim viața după statornicia și răbdarea lor… Știind, dar iubiților, că toți prietenii lui Dumnezeu au avut o viață grea, aspră și plină de nenumărate dureri, să nu căutăm o viață lesnicioasă, stricată și plină de tihnă, ci una aspră, chinuită, plină de necazuri, plină de strâmtorări” (Sf. Ioan Gură de Aur)

Mama Blondina – prizonieră iarna prin închisorile sovietice

Mama BlondinaSora Blondina s-a născut la 24 februarie 1906 în satul Grușenți-Chelmești, Basarabia, fiind fiica cea mai mică din cei patru copii ai preotului Zaharia Popovici și ai presviterei Serafima. Numele ei vine de la Sfânta muceniță Blandina. De la vârsta de șase ani Blondina mergea zilnic la Sfânta Biserică, cu tatăl ei, iar când a început să citească, ținea locul de cântăreț; știa rânduiala Utreniei – glasurile – , iar Sfânta Liturghie o știa pe de rost. Spunea că niciodată nu l-a văzutpe tatăl ei fără reverendă, fie la gospodărie, fie la câmp, vara ori iarna, părinții ei fiind foarte credincioși și păstrători ai vechilor obiceiuri creștin-ortodoxe.

A făcut școala generală și gimnaziul și a ajuns profesoară pentru clasele I – VII. Se căsătorește la 27 august 1926 cu Gheorghe Gobjilă, inginer, și au un fiu – Vladislav – Slavcic.

Odată cu instalarea regimului bolșevic-comunist în Basarabia, a fost ridicat soțul ei, apoi și Blondina, urmând să rabde greutăți și umilințe mulți ani sub regimul de închisoare și lagăr în Siberia.

***

”În ziua de 20 februarie 1942 ne-au scos din închisoarea în care am stat în rochiile (de vară) în care am fost și ne-au dus la altă închisoare, la 40 km de la Kazan, la minus 40 grade. La întrebarea noastră, cum să mergem așa pe frigul mare, am primit răspunsul: ”Nu e nimic, cine nu va rezista, va merge în urmă o căruță care-i va duce la cimitir. Nu avem interes să trăiți! Sunteți dușmanii poporului!”

Eram vreo 300 de persoane, cu o mulțime de securiști după noi. Am mers într-un pas mare după comandă, iar cele care erau bolnave, slabe și bătrâne, cădeau jos și le băgau în lagărele ce erau în drum.

Am sosit în satul Sfiaj, unde era o clădire a unei mănăstiri prefăcută în închisoare. În curte la masă era o comisie de control unde ne-au ținut vreo patru ore. Cât am mers pe drum n-am simțit frigul, chiar am transpirat, dar stând în curtea închisorii atâtea ore, am început să tremurăm de frig, așteptând cu nerăbdare să intrăm într-o clădire caldă.

Dar ce dezamăgire! Seara târziu ne-au dus într-o încăpere mare, fără foc și cu geamuri sparte, astupate cu rogojini. Un singur noroc, că ne-au băgat de două ori mai multe decât trebuia într-o cameră, iar noi, fiind ostenite, ne-am culcat pe podea, pe care erau rogojini, și încălzindu-ne una de la alta ca purceii, am adormit.

Cu mâncarea, aceeași poveste ca la Kazan, motivând că nu știau că venim atâtea, nu ne-au dat nimic. Am stat așa în frig două zile până au pus geamuri și s-a făcut puțin foc. Și aici ca la toate închisorile, același program și aceeași porție de 300 grame de pâine pe zi cu apă fiartă. Așa e legea închisorilor sovietice, deținutul trebuie să fie flămând și să stea în frig.”

Extras din ” Suferințele Mamei Blondina, o martiră a Siberiei”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *