Selectați pagina

Majoritatea britanicilor doresc să părăsească Uniunea Europeană

Majoritatea britanicilor doresc să părăsească Uniunea Europeană

UEUn sondaj de opinie realizat de Institutul ORB International a relevat faptul că mai mult de jumătate dintre cetățenii din Marea Britanie sunt în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană, în timp ce 85% dintre români sunt pentru menținerea României în UE.

Potrivit sondajului, citat de Mediafax, Marea Britanie este singura țară din cele 14 analizate în care majoritatea cetățenilor este în favoarea unei ieșiri din Uniunea Europeană, la polul opus aflându-se România, unde 85% dintre cetățeni își doresc să rămână în Uniunea Europeană și doar 15 la sută să părăsească UE.

Astfel, la întrebarea “Dacă mâine s-ar organiza un referendum privind rămânerea sau ieșirea țării dumneavoastră din UE, ați vota pentru a rămâne sau pentru a ieși din Uniunea Europeană?”, 54% dintre britanici doresc o ieșire a țării lor din Uniunea Europeană.

De cealaltă parte, susținerea pentru a rămâne în UE este ridicată în țări precum Bulgaria (80%), Germania (72%), Finlanda (71%) sau Spania (68%), în timp ce procente mai mici se înregistrează în Suedia (53 %) sau Franța (55%).

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 14.500 de adulți din 15 țări europene, Islanda fiind însă exclusă la chestionarul privind rămânea sau ieșirea din zona euro.

Sursa: activenews.ro

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *