Selectați pagina

Maica Arsenia: Dumnezeu nu lasă munca omului fără răsplată

Maica  Arsenia: Dumnezeu nu lasă munca omului fără răsplată

’’Să nu cazi cu duhul, suflete, să nu te necăjeşti, să nu rosteşti asupră-ţi judecată fără întoarcere din pricina mulţimii păcatelor. Să nu atragi asupra ta focul, să nu grăieşti: ’’M-a lepădat de la faţa Sa Domnul’’. Nu plac lui Dumnezeu vorbele acestea. Oare cel care a căzut nu mai poate să se ridice? Oare cel ce s-a abătut, nu mai poate să se întoarcă? Sau nu ai auzit ce fel este harul Tatălui faţă de fiul risipitor?…

El te aşteaptă, numai să nu te ruşinezi şi să nu te ascunzi de la faţa lui Dumnezeu, cum a făcut Adam. Pentru tine S-a răstignit Hristos, şi acum te va lepăda? El ştie cine ne strâmtorează, ştie că nu avem alt ajutător, fără numai El. Hristos ştie că omul este sărman. Nu te lăsa, deci, pradă deznădejdii şi nepăsării ca unul care este gata de foc. Hristos nu Se mângâie, aruncându-ne pe noi în foc; nu este agonisită pentru El să ne trimită la muncă.

Urmează fiului risipitor: părăseşte cetatea chinuită de foamete. Apropie-te şi te roagă, şi vei vedea slava lui Dumnezeu. Faţa ta se va lumina şi tu te vei veseli în Raiul desfătării. Slavă Domnului, Iubitorului de oameni, Care ne mântuieşte!’’ Sf. Isaac Sirul

Maica Arsenia: Dumnezeu nu lasă munca omului fără răsplată

Starea sufletească a păcătosului este în potrivire desăvârşită cu spusele Domnului: ‘’Spini şi pălămidă îţi va rodi pământul’’. Pământul inimii noastre rodeşte tot timpul patimi şi păcate. Lucrarea sufletului, neadumbrită de harul lui Dumnezeu, îndreptată spre curăţirea inimii, este întotdeauna grea şi peste puteri. ’’În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea’’.

Cu greu, prin nevoinţă îndelungată se dezrădăcinează patimile, ca spinii din pământ, şi din nou, la cea mai mică nepăsare sau prilej, ele sunt gata să răsară şi să rodească în inimă, înăbuşind seminţele cuvântului lui Dumnezeu care nu au reuşit încă să prindă rădăcini, nemaivorbind de faptul ca ele să rodească şi să adape sufletul. De-abia curăţit, cu greu, izvorul (mintea noastră), de îndată ce îl tulbură şi îl umplu de necurăţie, şuvoaiele gândurilor necurate vor împiedica sufletul însetat să se adape cu apa curată a Tainelor dumnezeieşti. Cu sudoare se osteneşte şi trebuie să se ostenească sufletul, ca să nu moară de foame, ca prin această osteneală necurmată şi grea să nu lase să încolţească în sine spinii patimilor, să nu se preschimbe în codru unde bântuie fiarele, ca prin curăţirea neîncetată şi stârpirea lor neîncetată, el să se poată hrăni cu pâinea cea de toate zilele, cu care Marele Semănător seamănă pământul.

Dumnezeu nu lasă munca omului fără răsplată. Va trimite ploaie pe pământ mai devreme sau mai târziu, şi va rodi pământul iarbă, şi omul o va cosi, şi i se vor umple hambarele cu grâu, fără să-şi dea seama cum. Harul Domnului, care luminează sufletele, arde spinii patimilor şi rodeşte roade. ’’Cine va mânca trupul Meu şi va bea sângele Meu va avea viaţă veşnică’’. Numai printr-o astfel de stare sufletul nu va mai înseta şi nu va mai dori să se adape din izvoarele pământeşti.

(din cartea Calea spre vindecarea inimii)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *