Selectați pagina

Mai mult de jumatate de milion de soferi vor trebui sa-si schimbe permisul de conducere

Mai mult de jumatate de milion de soferi vor trebui sa-si schimbe permisul de conducere

Aproape 600 de mii de soferi, care detin permise de conducere fara termen de valabilitate, vor fi nevoiti sa-si perfecteze acte noi.

Datele au fost oferite de catre reprezentantii Intreprinderii de Stat ”Registru”, pentru BizLaw. Schimbarea permiselor de conducere va fi necesara dupa aprobarea proiectului de hotarare in acest sens, elaborat de Ministerul Tehnologiei Informatiei si Comunicatiilor.

În momentul în care documentul a fost supus consultărilor publice, acesta a stârnit nemulţumiri din partea şoferilor. Şi asta pentru că documentul prevede schimbarea permiselor de conducere fără termen de valabilitate, până în 2019. La fel, proiectul prevede că şoferii, care vor atinge vârsta de 65 de ani, vor fi obligaţi să treacă un control medical, iar permisiul va fi eliberat pe un termen de 5 ani şi nu 10, cum este acum.

În prezent, există trei modele de permise de conducere. Primul model este cel stabilit încă în 1995, care nu are termen de valabilitate. Următoarele două modele au fost stabilite în 2008 și 2015, au termen de valabilitate de 10 ani și se diferențiază doar prin unele elemente de securitate. Problema, în opinia autorităților, este în permisele după modelul stabilit în 1995. Și asta pentru că șoferii care le dețin întâmpină dificultăți atunci când circulă în statele UE. În alte țări, aceste documente sunt eliberate pe un termen de 10 ani.

Prin urmare, autoritățile propun ca acest tip de documente să fie schimbate, iar conducătorilor care vor avea 65 de ani, să le fie eliberate doar pentru 5 ani. Scopul este ca șoferii să treacă controlul medical, astfel încât să nu existe restricții medicale pe care aceștia să le ignore.

În prezent, în Republica Moldova sunt 579.645 de șoferi, care dețin permise fără termen de valabilitate.

Sursa: bizlaw.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *